Informatii de calatorie

Documente necesare pentru calatorie

Intrarea in Italia este permisa cu pasaportul sau cartea de identitate in curs de valabilitate.

Va recomandam ca inainte de a pleca in vacanta sa incheiati o asigurare medicala de calatorie sau sa obtineti Cardul European de Sanatoate.

Este recomandat (dar nu obligatoriu) sa incheiati o asigurare Storno, care acopera penalitatile pe care ar trebui sa le suporte turistul in cazul in care renunta la calatorie in situatia imbolnavirii (nu o boala cronica), primirii unei citatii, concedierii, in caz de accident etc.

In cazul in care mijlocul de transport folosit este masina personala, este obligatoriu sa aveti asigurarea internationala de raspundere civila auto pentru terti (cartea verde). Aceasta este de obicei inclusa in asigurarea RCA.

Turistul se face direct raspunzator pentru consecintele ce decurg din nerespectarea conditiilor vamale si a conditiilor impuse la frontiere.

Viza

Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Italia.

Conditii de calatorie minori

Pentru a putea sa iasa din tara, copiii sub 18 ani trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor, sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste), legalizat la notariat; adultul care ii insoteste, in cazul in care nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa il prezinte la frontiera.

Animale de companie

In cazul in care calatoriti in Italia cu un animal de companie, veti avea nevoie de pasaport european pentru acesta. Pasaportul se obtine de la medicul veterinar si trebuie sa contina informatii despre vaccinarea antirabica. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

Reglementari vamale

Nu exista controale la granitele interne dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum si Islanda, Norvegia si Elvetia (ultimele trei nefiind membre ale UE).

Din motive de ordine publica, sanatate publica sau de securitate nationala, la granitele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Sumele cu valori mai mari de 10.000 de Euro se declara obligatoriu la autoritatile de frontiera italiene – sanctiunea la contraventie este confiscarea si plata unei amenzi procentuale din suma respectiva.

Regimul medicamentelor

Sunt excluse atat la intrare cat si la iesire drogurile de orice tip si substantele dopante.

Nu luati cu dumneavoastra decat cantitatile necesare de medicamente. Va recomandam sa aveti la dumneavoastra reteta medicului pentru medicamentele care depasesc sfera celor uzuale.

Antibioticele nu se elibereaza decat pe baza de reteta.

Reduceri pentru copii

Reducerile pentru copii sunt valabile numai in cazul in care acestia sunt cazati in camera cu doi adulti si se acorda copiilor care nu au implinit varstele specificate pana la data plecarii.

Clasificarea unitatilor turistice

Clasificarea unitatilor turistice este cea oficiala, atribuita de autoritatile de resort din Italia. Ea nu corespunde intotdeauna cu clasificarea unitatilor turistice din Romania.

Clasificarea unitatilor turistice poate sa varieze, unele hoteluri putand avea anumite facilitati pe care altele nu le au. De exemplu, facilitatile minime pentru un hotel de 3 stele nu includ neaparat dotarea camerelor cu aer conditionat, televizor, frigider sau minibar, unele dintre aceste facilitati putand sa lipseasca.

In cazul vilelor, apartamentelor, studiourilor, in general a serviciilor de cazare "self catering" (regim de autogospodarire), facilitatile acestora difera de hoteluri (in general dotarea camerelor nu include sapun, prosoape, hartie igienica).

In cazul cazarilor pe ferry-boat, cabinele au de regula paturi suprapuse si nu au intotdeauna in dotare grup sanitar propriu, acesta fiind comun pentru mai multe cabine.

Preluarea si eliberarea camerelor

In general camerele se preiau la ora 14.00 si se elibereaza la ora 12.00. La unele hoteluri, in limita disponibilitatii, camerele pot fi pastrate dupa ora oficiala a eliberarii, contra unui supliment care va fi achitat de catre client la receptia hotelului.

La eliberarea camerelor turistii au obligatia sa verifice si sa achite notele de plata pentru serviciile consumate (minibar etc.).

Daunele produse unitatii turistice cad in responsabilitatea celui care le-a generat.

Tipuri si facilitati camere

In fiecare camera se poate caza un numar de turisti corespunzator tipului camerei (de ex. intr-o camera single se va caza o singura persoana, intr-o camera dubla 2 persoane s.a.m.d.).

In general, tariful pentru cazarea in camera single este mai mare (circa 80% din tariful camerei duble) decat tariful pentru cazarea in camera dubla.

Camerele duble pot avea 2 paturi (twin), pat matrimonial (french bed) sau canapea extensibila, in cazul unor pensiuni.

Camerele se aloca direct la receptia unitatii de cazare, agentia nu are obligatia alocarii unui anumit tip de camere la hotelurile unde s-a facut rezervarea, decat daca acest lucru a fost in mod clar precizat in contractul turistic (in general, pentru camerele cu aer conditionat, cu vedere la mare, cu mai multe facilitati etc. se plateste un supliment).

Pierderea bagajelor, obiectelor personale sau actelor

Raspunderea privind pierderea, furtul, deteriorarea bagajelor, a obiectelor personale sau a actelor de calatorie este in sarcina turistilor.

Cele mai multe hoteluri pun la dispozitia turistilor seifuri pentru pastrarea pasapoartelor, a banilor sau a lucrurilor de valoare. Este recomandat sa le folositi.

In cazul pierderii bagajelor sau a furtului din bagaje pe durata transportului cu avionul, turistul isi va adresa plangerea direct companiei aeriene.

Turistul se face direct raspunzator pentru consecintele ce decurg din pierderea actelor de identitate sau a documentelor de calatorie.

Mese

In Italia de regula micul dejun este de tip continental, italienii nepunand accent deosebit pe acesta.

Este interzis sa se scoata mancare sau bautura din restaurante sau sa se aduca mancare sau bautura in restaurante pentru consum.

Restaurantele sunt clasificate conform regulilor in vigoare in Italia.

Cinele festive (de Craciun, Revelion, Paste etc.) se desfasoara conform traditiilor italiene, acestea putand sa nu corespunda din punct de vedere al imaginii, cantitatii sau calitatii cu cele din Romania. Fiecare tara are cutume si perceptii diferite asupra acestor evenimente care pot sa nu corespunda intotdeauna cu asteptariile turistilor straini. In general, preturile care se percep pentru cinele festive nu se refera exclusiv la contravaloarea meselor respective, ci sunt preturi conjuncturale care acopera si asa numita "taxa pe eveniment".

Transport

Transportul se asigura cu autocare si companii aeriene licentiate.

Autocar

In cazul transportului cu autocarul, se fac opriri regulat pentru necesitati, servirea mesei etc. Toaletele din autocare nu se folosesc iar fumatul in autocare este interzis.

Avion

In cazul solicitarii pentru bilete de avion, oferta este valabila in momentul solicitarii. Alocarea locurilor in cazul transportului cu avionul se face doar la birourile de check in.

Taxele de aeroport si securitate pot fi modificate de catre companiile de zbor fara instiintare prealabila, agentia urmand a informa turistii despre aceste modificari. In aceasta situatie, agentia isi rezerva dreptul de a modifica suma aferenta taxelor de aeroport si securitate.

Fiecare companie aeriana impune o greutate maxima admisa a bagajelor pentru cala. Excedentul de bagaje se monitorizeaza strict (atat la plecare, cat si la retur) si se taxeaza suplimentar.

Autoturisme

Starea generala a drumurilor si a infrastructurii este foarte buna.

Circulatia auto se efectueaza pe partea dreapta a drumului.

Functioneaza sistemul prioritatii de dreapta.

Este obligatoriu ca farurile sa fie aprinse in permanenta (faza de intalnire).

Este obligatorie centura de siguranta.

Este interzisa folosirea telefonului mobil la volan.

Accesul pe autostrada este permis in urma achitarii taxelor specifice. Plata acestor taxe se face la punctele special amenajate, plasate la intrarea sau la iesirea de pe autostrada.

Depasirea limitelor de viteza poate atrage aplicarea unor amenzi si suspendarea permisului de conducere. Limitele de viteza admise sunt:

Este interzisa detinerea si utilizarea detectoarelor de radar sau a aparatelor anti-radar, contraventia la aceasta regula fiind sanctionata cu amenzi ridicate.

Parcarea este permisa doar in locurile rezervate, contra cost, iar tichetele se cumpara fie de la apartele de taxare din parcare, fie de la centrele de difuzare a presei sau tutungerii.

Transport public

Retelele italiene de transport public functioneaza in sistemul integrat, care ofera posibilitatea de a calatori cu un singur bilet pe toate liniile urbane intr-o perioada determinata de timp. In functie de fiecare oras, sunt accesibile atat mijloacele de transport de suprafata, cat si cel subteran (metrou).

Cumpararea biletelor de transport se poate face la chioscurile de bilete/abonamente apartinand societatilor de transport din fiecare oras sau la chioscurile de ziare. In numeroase statii de metrou se gasesc si distribuitoare automate, utile in orele de seara si in zile de sarbatoare.

Biletul este de regula valabil o perioadă de 60 pana la 100 de minute de la compostare (in functie de oras) si poate fi folosit pe toata reteaua urbana.

Fiecare calator are obligatia de a composta biletul la urcarea in mijlocul de transport, iar in cazul calatoriilor cu trenul, la compostoarele care se gasesc la capatul peronului. Biletul nu este valabil daca nu este validat, iar calatorul risca sa fie amendat.

Circuite

Pe durata circuitelor, sosirea la cazare se face de regula seara, putand aparea intarzieri datorita conditiilor de trafic, vreme, etc. Orele de sosire la cazare variaza de la o zi la alta, in functie de programul turistic. Agentia nu se face raspunzatoare pentru nerespectarea sau intarzierea programului turistic datorita conditiilor de trafic (ambuteiaje, inchiderea sau schimbarea anumitor sectoare de drum etc ), a vremii sau a vamilor.

Turistul se face direct raspunzator pentru consecintele ce decurg din nerespectarea programului excursiei.

Ghizi

Conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor, asezamintelor de cult etc. Astfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice, ghidajul cu ghizi autorizati locali, acolo unde nu sunt prevazuti in program, putand fi posibil doar daca grupul de turisti consimte la angajarea acestora, urmand ca ghidul roman sa efectueze traducerea.

Vizitarea muzeelor, datorita intereselor si gusturilor diferite ale turistilor, se face individual, cu stabilirea in prealabil de catre ghid a locului si orei de intalnire cu grupul.

Anumite obiective turistice incluse in program pot sa-si modifice orarul de vizitare fara instiintare prealabila, in acest sens, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare.

Tur oras

Pe durata circuitelor, tururile de oras se fac pietonal sau cu mijloacele de transport locale, daca in program nu este precizat altfel. Datorita restrictiilor de circulatie in marile orase, autocarele nu au voie sa intre in incinta sau in apropierea anumitor obiective turistice.

Excursii optionale

Excursiile optionale se refera la acele excursii care nu sunt incluse in costul pachetului turistic, acestea putand fi cumparate sau nu de catre turisti. In anumite cazuri excursiile optionale se achita direct la agentie, iar in alte cazuri se achita pe parcursul sejurului sau circuitului.

Targuri, conferinte si evenimente

De regula, tarifele sufera modificari in perioadele in care se desfasoara targuri, congrese sau alte manifestari (expozitii, sarbatori locale, festivaluri etc.)

Reclamatii

In cazul existentei unor reclamatii referitoare la prestarea serviciilor turistice, reclamatiile se vor depune in scris la unitatea prestatoare in timpul efectuarii sejurului, insa se va notifica si agentia de turism sau reprezentantul acesteia.

Forta majora

Forta majora exonereaza agentia de la orice raspundere.

Amenintari teroriste, siguranta si criminalitate

Terorismul este un fenomen global, prin urmare nici Italia nu poate fi exclusa din fata acestei amenintari. Italia nu a suferit in ultima perioada atacuri teroriste directe.

Italia este o tara cu un nivel scazut al criminalitatii. Infractiuni minore de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din masini pot aparea in zone aglomerate (gari, statii, parcari, centre comerciale, benzinarii sau zone de servicii pe autostrazi).

Recomandari generale

Zonele de risc se afla, in general, la periferiile marilor orase, care trebuie evitate pe cat posibil, in special noaptea.

In cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, va recomandam sa contactati cel mai apropiat birou al politiei. In cazul pierderii sau furtului documentelor de identitate romanesti (pasaport, carte de identitate, permis de conducere), va recomandam sesizarea atat a biroului local de politie, cat si a oficiului consular roman cel mai apropiat.

In cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor italiene, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenta:

Asistenta consulara