Giulgiul din Torino

Giulgiul din Torino

Cine nu a auzit de Giulgiul din Torino? Pe cât de faimos este, pe atât de controversat. Povestea giulgiului lui Iisus este strâns legată de familia Savoia și de orașul Torino.

Giulgiul (la Sacra Sindone) este o pânză de in cu dimensiunile de circa 4,4 x 1,1m, în care ar fi fost înfășurat trupul lui Iisus după ce a fost răstignit. Pe pânză se întrevăd două imagini (una din față și una din spate), în mărime naturală, ale unui bărbat cu barbă și păr lung, care poartă urme ce par a fi rezultat al crucificării.

Istoria Giulgiului

Ceea ce se știe cu siguranță este că primele atestări istorice ale Giulgiului aflat astăzi la Torino datează din sec. al XIV-lea. În anul 1353, cavalerul Geoffroy di Charny construiește o biserică la Lirey, în Franța și îi donează pânza despre care spune că este Giulgiul lui Iisus. Geoffroy a fost primul proprietar cunoscut al Giulgiului, dar documentele nu arată cum a intrat în posesia sa. Acest fapt este întărit și de un medalion votiv, găsit în sec. al XIX-lea în râul Sena, pe care este reprezentat Giulgiul, alături de blazoanele familiilor Charny și Vergy, din ultima provenind soția sa.

Prima expunere în public a Giulgiului are loc la Lirey, în anul 1355 (după unii istorici, în 1357) și este atestată de o scrisoare din 1389 a episcopului d'Arcis către Papa Clement al VII-lea. Scrisoarea pune la îndoială autenticitatea relicvei.

La începutul sec. al XV-lea, Giulgiul este luat de soțul nepoatei lui Geoffroy pentru a-l pune la adăpost de război. Cea din urmă, Margherita di Charny, refuză să mai restituie pânza bisericii căreia i-o donase bunicul său și organizează mai multe prezentări publice în Europa. În ciuda protestelor comunității bisericești din Lirey, în anul 1453 Giulgiul este vândut ducilor de Savoia.

Familia de Savoia păstrează sfânta relicvă în Chambéry, capitală în acel moment a Ducatului de Savoia. O capelă este construită pentru a-l găzdui, iar papa Iulius al II-lea aprobă cultul public al Giulgiului.

Anul 1563 marchează mutarea capitalei Ducatului la Torino. 15 ani mai târziu, în 1578, ducele Emanuele Filiberto mută la Torino și Giulgiul.

În anul 1694, Giulgiul este așezat în capela special construită de arhitectul Guarini între Dom și Palatul Regal.

Cupola Capelei Giulgiului, construită de Guarini la sfârșitul sec. al XVII-lea.
Cupola Capelei Giulgiului, construită de Guarini la sfârșitul sec. al XVII-lea.

În 1706 Torino este atacat de francezi, iar Giulgiul este dus pentru o perioadă la Genova, pentru a fi adăpostit. Rămâne apoi la Torino până în anul 1939 când, din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, este dus la Mânăstirea Montevergine, în regiunea Campania, unde va sta până în 1946.

În anul 1983, la moartea sa, Umberto II de Savoia, ultimul rege al Italiei, lasă Giulgiul ca moștenire Papei. Ioan Paul al II-lea hotărăște ca acesta să rămână în continuare la Torino și îl numește pe arhiepiscopul orașului drept custode.

Giulgiul este adăpostit în Capela lui Guarini (Cappella della Sacra Sindone) până în anul 1993, când este temporar mutat în corul Catedralei, în spatele altarului principal, din cauza lucrărilor de restaurare care aveau loc în capelă. Acest fapt a făcut ca Giulgiul să poată fi salvat din incendiul care a izbucnit și care aproape că a distrus capela în anul 1997.

Unde se află Giulgiul din Torino?

Giulgiul se află astăzi în Catedrala din Torino, în ultima capelă de pe partea stângă, sub Tribuna Regală. A fost așezat acolo după incendiu, în anul 1998.

Giulgiul este așezat în poziție orizontală într-o cutie, adăpostită și ea într-o mare carcasă metalică, în mediu protejat de agenții externi care l-ar putea degrada, în spatele unui geam. Pe carcasa acoperită cu un material textil este așezată o coroană de spini, iar deasupra se află reproducerea chipului lui Iisus, așa cum apare pe Giulgiu.

Giulgiul se află astăzi în Catedrala din Torino.
Giulgiul se află astăzi în Catedrala din Torino.

Cum se poate vizita Giulgiul din Torino?

În mod normal, Giulgiul nu poate fi văzut. Poți vizita Catedrala și poți vedea capela și cutia în care este așezat, dar nu poți vedea Giulgiul în sine. De obicei, în fața capelei în care se află Giulgiul se găsesc credincioși rugându-se.

Dacă vrei să afli mai multe, poți vizita Muzeul Giulgiului (il Museo della Sindone), aflat la 10 minute de mers pe jos de Dom, în via San Domenico 28, în cripta Bisericii del Santo Sudario.

Programul de vizitare a muzeului este de luni până duminică, între orele 15.00 și 18.00. Intrarea este gratuită cu Torino+Piemonte Card, iar în mod normal prețul unui bilet este de 8 EUR/adult, 6 EUR/pers. 12-24 ani și peste 65 ani, 3 EUR/copil 6-12 ani, gratuit copil sub 6 ani.

Din când în când, Giulgiul este expus publicului. Aceste prezentări publice se numesc ostensioni (de la verbul latin ostendere, care înseamnă "a arăta"). 

În perioada mai recentă, expuneri publice au avut loc în anii 1973 (prima expunere televizată), 1978, 1998, 2000, 2010, 2013 (doar televizată), 2015 și 2020 (doar televizată, cu ocazia Sâmbetei Mari de la începutul pandemiei de COVID-19).

Este posibil ca următoarea expunere publică a Giulgiului să aibă loc în anul 2025, cu ocazia Jubileului Bisericii Catolice, însă nu este un lucru cert. Cel care ia această hotărâre este Papa.

Studii și controverse

Giulgiul din Torino a făcut obiectul multor studii și cercetări și este încă foarte controversat. Autenticitatea sa a fost pusă la îndoială încă din sec. al XIV-lea.

Interesul comunității științifice a fost stârnit de un eveniment care a avut loc la sfârșitul sec. al XIX-lea. În anul 1898 are loc una dintre expunerile publice ale Giulgiului. Fotografiile făcute de avocatul torinez Secondo Pia cu această ocazie dezvăluie un detaliu surprinzător: imaginea de pe Giulgiu este un negativ. 30 de ani mai târziu, o nouă serie de fotografii, făcute de această dată în prezența unor martori și certificate de un notar, confirmă această descoperire.

În anul 1959 se înființează il Centro Internazionele di Sindonologia, numit astăzi il Centro Internazionale di studi sulla Sindone (Centrul Internațional de studii asupra Giulgiului). 

Cea mai faimoasă cercetare științifică a fost cea din anul 1988 când, în urma datării cu carbon 14 realizată de trei laboratoare diferite, din SUA, Marea Britanie și Elveția, rezultatul unanim a fost că Giulgiul de la Torino datează din perioada 1260-1390, ceea ce coincide cu perioada primelor atestări istorice sigure. Unii cercetători contestă însă corectitudinea acestor rezultate.

De-a lungul timpului, Biserica Catolică a avut poziții contradictorii cu privire la autenticitatea Giulgiului. Din sec. al XX-lea însă nu a mai adoptat o poziție oficială, lăsând știința să se pronunțe.

Autentic sau nu, Giulgiul din Torino este considerat un obiect de cult, o imagine a patimilor lui Hristos.

Te-ar putea interesa și:

Muzeul Egiptean din Torino Muzeul Egiptean din Torino
Descoperă Muzeul Egiptean din Torino: informații și program de vizitare (2024), rezervări, preț bilete, gratuități și reduceri.
Detalii

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează