
9 obiective turistice de vizitat în Tropea
Tropea este una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Calabria. Dincolo de plajele minunate, cu ape transparente, orașul vechi este încântător și merită să fie vizitat. În anul 2021, Tropea a câștigat primul loc în competiția Borgo dei Borghi, o emisiune-concurs organizată de canalul Rai 3, care premiază cele mai frumoase orășele din Italia, în general mai puțin cunoscute.
Pentru a vizita doar obiectivele turistice din Tropea îți va fi de ajuns o zi. Dar ar fi păcat...Noi te sfătuim să stai minim 5 zile, pentru a te bucura din plin de frumusețea Mării Tireniene, de excursiile care se organizează în împrejurimi, precum și de alte plaje și obiective turistice din Calabria, la care poți ajunge ușor. Îți poate fi util și articolul cu recomandări de cazare sau oferta de vacanță în Tropea.
1. Centrul istoric
Construită pe un promontoriu stâncos, Tropea este alcătuită din două părți: la bază se află plajele și portul din care sunt organizate excursii, iar în partea superioară este centrul istoric. Cu acesta din urmă, aflat la altitudinea de circa 60m, îți recomandăm să începi vizita. Te vei găsi într-un labirint de alei, străduțe înguste și mici piațete, care îți permit din când în când să întrezărești culorile neverosimile ale mării.

Orașul a fost întemeiat de romani și a trăit o perioadă de înflorire artistică sub normanzi și aragonezi. Astăzi, majoritatea clădirilor din centru datează din sec. al XVIII-lea și al XIX-lea. Multe sunt palate nobiliare, care păstrează blazoanele familiilor cărora le-au aparținut. Portalurile acestora, frumos decorate, stau și ele mărturie gloriei de odinioară. Cel mai somptuos portal este cel aflat la intrarea in Palazzo Braghò, datând din anul 1721.

Animat până seara târziu, centrul istoric este plin de terase, restaurante și magazine cu artizanat si suvenire mai mult sau mai puțin autentice, în care tronează ardeii iuți, nelipsita ceapă roșie de Tropea și toată gama de produse asociate (vei găsi până și bere cu ceapă roșie).


2. Punctele de belvedere
Piațetele și locurile care oferă o vedere panoramică constituie o adevărată atracție pentru turiști și se umplu de oameni, în special la ora apusului.
Cel mai cunoscut dintre acestea este Belvedere Piazza del Cannone, de unde poți observa felul în care a fost construit orașul, precum și zona de plajă, cu Sanctuarul Santa Maria dell'Isola. În depărtare se întrezăresc siluetele Insulelor Eolie (îți recomandăm să le vizitezi rezervând una dintre multele excursii organizate), cel mai ușor de recunoscut fiind Vulcanul Stromboli.



În piață, care își ia numele de la un vechi tun (cannone) de apărare, se află câteva bănci, o terasă (cu prețuri ceva mai mari decât în general) și chioșcuri care vând băuturi răcoritoare și alcoolice. De aici pleacă și trenulețul turistic care face turul orașului. O scară cu multe trepte face legătură cu zona plajelor.

Un alt loc de belvedere frumos este Raf Vallone (numit și Balconata sau Affaccio dei Sospiri – "Belvederele Suspinelor"), aflat la un capăt al străzii Vittorio Emanuele. În stânga poți vedea Biserica Santa Maria dell'Isola și plaja Mare Piccolo (poate cea mai frumoasă plajă din Tropea), iar spre dreapta plaja Rotonda și stânca San Leonardo.



3. Corso Vittorio Emanuele
Corso Vittorio Emanuele este principala stradă pietonală din centrul istoric. Este mărginită de magazine de toate felurile, de restaurante și de gelaterii.

4. Piazza Ercole
Cam pe la jumătatea străzii Vittorio Emanuele se găsește Piazza Ercole, cea mai importantă piață din Tropea. Poartă numele lui Hercule, eroul mitic care, potrivit legendei, ar fi întemeiat orașul.
Piața este dominată de palatul Sedile dei Nobili, construit la începutul sec. al XVIII-lea, ca sediu al conducerii administrative a orașului, alcătuită din patricieni. Sub ceas (adăugat în anul 1892, odată cu turnul) se poate vedea vechea stemă din marmură: un leu încoronat, flancat spre stânga de leul din Nemeea și spre dreapta de hidra din Lerna, făcând aluzie la două dintre cele 12 munci ale lui Hercule. Deasupra se găsesc coroana aragoneză și o pasăre phoenix, simbolizând puterea orașului de a renaște după diferitele calamități prin care a trecut. Panglica pe care o poartă în cioc pasărea are inscripția Renovant incendia nidos ("Focurile reînnoiesc cuiburile").

În mijlocul pieței se află bustul filozofului Pasquale Galluppi, născut în Tropea.

5. Catedrala din Tropea
Nu departe de Piazza Ercole se află Domul sau Catedrala din Tropea. Biserica datează din perioada normandă, fiind construită în anul 1163, pe locul în care se aflase în trecut un cimitir bizantin. A fost refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului, fiind readusă la aspectul inițial în perioada 1926-1931.

În altarul principal, pe peretele absidei, se află o icoană a Fecioarei, căreia îi este dedicată catedrala. Numele său (Maria Santissima di Romania) îți va stârni cu siguranță întrebări. Nu are neapărat legătură cu România, ci cu proveniența icoanei din Imperiul Bizantin (Romania referindu-se aici la Imperiul Roman de Răsărit). Icoana, considerată făcătoare de minuni, este protectoarea orașului - multe povestiri vorbesc despre cum a salvat Tropea de diferite calamități. Două mari sărbători îi sunt dedicate, în zilele de 27 martie (amintind de momentul din anul 1638, când a protejat orașul de la cutremur) și 9 septembrie (când l-a protejat de bombele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial). În aceste zile se organizează procesiuni la care participă în număr mare atât autoritățile, cât și locuitorii. În interiorul catedralei se păstrează două dintre cele șase bombe care nu au explodat în 1943, ca amintire a protecției pe care Fecioara a acordat-o orașului.

Legenda spune că icoana Fecioarei ar fi ajuns în Tropea pe mare prin secolul al VIII-lea, în timpul perioadei iconoclaste. Pe atunci, o navă s-ar fi blocat în largul coastelor din aceste locuri și n-ar mai fi putut să plece până când nu a înmânat episcopului imaginea miraculoasă.
De fapt, icoana a fost pictată pe la jumătatea sec. al XIV-lea, pe lemn de cedru și de-a lungul timpului a suferit mai multe modificări – de la schimbarea formei din rotundă în dreptunghiulară și până la adăugarea celor patru îngerași laterali.
În interiorul catedralei se mai găsesc câteva opere care merită atenția: amvonul de secol XVIII, statuia Madonna del Popolo, din sec. al XVI-lea, statuia Madonna della Libertà, sculptată în sec. al XVII-lea, în marmură de Carrara și un mare crucifix din lemn, din sec. al XV-lea. Într-una dintre capele se află mormântul filozofului Pasquale Galluppi.


Lângă catedrală, în Palatul Episcopal, este Muzeul Diecezan, cu o colecție de manuscrise, icoane și obiecte religioase. Muzeul este momentan închis pentru restaurare, dar poți intra în porticul cu statui din marmură, unde se organizează diferite expoziții, cu acces gratuit.

Domul din Tropea
Orar:
- 10.00-13.00, 17.30-20.00
Preț bilet:
- gratuit
6. Sanctuarul Santa Maria dell'Isola
Biserica Santa Maria dell'Isola (Chiesa di Santa Maria dell'Isola), numită și Chiesa dell'Isola Bella, este simbolul orașului și cel mai faimos obiectiv turistic din Tropea, apărând prin toate vederile și fotografiile. Pentru a ajunge la ea, pregătește-te să urci vreo sută de trepte săpate în stâncă în sec. al XIX-lea și nu uita că trebuie să fii îmbrăcat în mod decent!

Santa Maria dell'Isola se traduce prin "Santa Maria de pe insulă". În trecut, bucata de pământ în vârful căreia se află biserica era de fapt o insulă. A fost unită cu uscatul în urma modificărilor care au avut loc după cutremurul din anul 1783, dar amintirea insulei a rămas în denumirea locului.
Originile bisericii nu sunt prea clare – se pare că a fost fondată de călugării bazilieni (de rit oriental) prin sec. al IX-lea. În documente apare în anul 1066, când a trecut de la ritul bizantin la cel catolic, fiind preluată de călugării benedectini.
O legendă povestește despre o statuie din lemn a Fecioarei, astăzi dispărută, care a fost găsită pe plajă. Oamenii au vrut să o adăpostească într-o grotă din stâncă, dar statuia s-a dovedit a fi prea mare și nu încăpea. Episcopul și primarul au hotărât atunci să îi taie picioarele, iar acest lucru a dus la moartea subită a celor doi și la paralizia dulgherului. În zilele următoare, statuia Fecioarei a început să facă minuni, vindecând bolnavii.
Biserica Santa Maria dell'Isola a fost reconstruită de mai multe ori de-a lungul timpului, căpătând aspectul actual după cutremurul din anul 1905, atunci când a fost refăcută fațada. În interior, se mai pot vedea câteva părți vechi.

În fiecare an, pe 15 august, în timpul procesiunii Înălțării Fecioarei, sunt coborâte într-o barcă statuile ce reprezintă Sfânta Familie, realizate în sec. al XVIII-lea. Procesiunea începe de la plaja Mare Piccolo, aflată la baza stâncii și merge pe mare, paralel cu Tropea, până la apus, când statuile sunt aduse iar în biserică, ceremonia încheindu-se cu o slujbă și cu focuri de artificii.

Din biserică ai acces și la grădinile cu plante mediteraneene, un loc ideal pentru plimbare, odihnă, dar și pentru a fotografia minunatele panorame asupra orașului și a mării.



Sanctuarul Santa Maria dell'Isola
Orar:
1-31 august 2025:
- luni-duminică: 09.00-14.00, 15.30-20.30
Preț bilet:
- 3 EUR (include și accesul în grădini)
7. Scara literară și scara decorată cu plăci de ceramică
În apropiere de Piazza del Cannone se găsesc două scări unde poți face câteva fotografii interesante.
Scala letteraria ("Scara literară") este o scară cu trepte colorate, realizată în anul 2021, la inițiativa unor asociații culturale. Fiecare treaptă poartă numele unui autor și unei opere literare, începând cu filozoful Pasquale Galluppi, originar din Tropea și volumul său, "Elemente de filozofie".

Nu departe, vei găsi o altă scară frumos decorată, care duce de la Via Margherita di Savoia în Largo Rota. Plăcile de ceramică smălțuită au fost realizate și pictate manual de atelierul Anfora, iar una dintre trepte poartă inscripția I love Tropea.

8. Costa degli Dei
Din portul din Tropea se organizează multe excursii cu barca pentru a vedea frumoasa Costa degli Dei ("Coasta Zeilor"), care se întinde între Pizzo Calabro și Nicotera. De-a lungul ei, zonele de plajă alternează cu porțiuni stâncoase și golfuri ascunse, dând naștere unor peisaje spectaculoase. Legendele spun că aici locuiau zeii, care au ales-o pentru frumusețea sa.
Nu rata excursiile la Capo Vaticano, unde se găsesc unele dintre cele mai frumoase plaje din Calabria. Vei vedea grote si locuri la care ai acces doar de pe mare și vei face opriri pentru înot și snorkeling.

9. Insulele Eolie
Insulele Eolie sunt șapte insule micuțe și frumoase (Panarea, Stromboli, Lipari, Salina, Vulcano, Alicudi și Filicudi), de origine vulcanică. Ele nu aparțin de regiunea Calabria, ci de Sicilia, dar se află destul de aproape de Tropea. Ar fi păcat să ratezi această ocazie și să nu le vezi, mai ales că accesul la ele se face mai ușor de aici decât, de exemplu, din Taormina.
Excursiile cu barca pleacă tot din port și durează în general o zi. Sunt destul de bine organizate și își merită din plin banii. În funcție de organizator, unele te duc la Lipari și Vulcano, altele la Stromboli și Panarea. Cam toate fac un tur pe lânga Stromboli, pentru a vedea activitatea vulcanică din zona numită Sciara del Fuoco (panta de lavă care coboară de la crater către mare).
Noi am ales una dintre excursiile organizate de firma Commerci Navigazione. Am plecat din portul din Tropea dimineața, în jurul orei 10 (în port se plătește și taxa de debarcare pe insule - 5 EUR, numerar). Pe vas poți sta atât în interior, cât și afară și ai un bar de unde poți cumpăra snackuri și băuturi. Ghidul dă detalii în mai multe limbi.


În aproximativ 2,5 ore (pe care nu le-am simțit) am ajuns la insula Panarea, unde am debarcat. Insula este mică, dar minunată, iar cele circa 2 ore pe care le-am avut la dispoziție nu ne-au fost de ajuns (ce-i drept, am fi vrut să rămânem acolo mai multe zile). Panarea este un paradis, cu vegetație luxuriantă, hoteluri mici și cochete, case văruite în alb, alei înguste și porți încadrate de flori colorate de bougainvillea.


Următoarea oprire (tot de câteva ore) a fost pe insula Stromboli, dominată de un vulcan care, ca și Etna, are activitate continuă. Ca rezultat al activității vulcanice, plajele și solul sunt de un negru intens, care contrastează cu albul caselor și cu albastrul mării.


Vaporașul a plecat de pe insulă spre apus, dând un ocol stâncoasei Strombolicchio și ajungând pe partea cealaltă a vulcanului, la Sciara del Fuoco, unde am așteptat erupția (nu foarte puternică dar, oricum, spectaculoasă). Întoarcerea în Tropea a fost în jur de ora 22.30.


