Cum închiriezi o mașină de la aeroportul din Bari?

Cum închiriezi o mașină de la aeroportul din Bari?

Închirierea unei mașini de la aeroportul din Bari este o idee bună dacă îți dorești să vizitezi mai multe obiective din Puglia sau să ajungi la plaje inaccesibile cu mijloacele de transport în comun.

În terminalul Sosiri al aeroportului își au birourile mai multe firme de închirieri auto - atât internaționale, cât și locale. Pentru a evita situația în care nu găsești mașină la fața locului (mai ales că în ultimii ani Puglia s-a transformat într-o destinație turistică foarte populară), ar fi bine să faci rezervarea din timp.

Mai multe firme de închirieri auto au birouri în aeroportul din Bari.
Mai multe firme de închirieri auto au birouri în aeroportul din Bari.

Pentru a închiria mașina, poți folosi agregatoarele clasice de oferte de rent a car, precum Discover Cars sau Booking, selectând la locul de preluare "Aeroportul din Bari". Pe aceste site-uri se găsesc adesea oferte mult mai bune decât direct pe site-ul companiilor. 

Dacă ai cerințe speciale (precum mașină cu transmisie automată sau manuală, șofer suplimentar, scaun de copil, închirierea fără depozit sau fără card de credit obligatoriu etc.), selectează-le în filtrele care îți apar pe pagină după ce alegi locul de preluare și datele închirierii.

Înainte de a face rezervarea, citește cu mare atenție condițiile de închiriere ale companiei, dar și recenziile turiștilor (alege firmele de închirieri auto care au scoruri mari din recenzii, pentru a evita problemele).

VEZI OFERTE RENT A CAR BARI

Sfaturi pentru închirierea mașinii de la aeroportul din Bari

  1. Atunci când închiriezi mașină din Bari, ar fi bine să îți faci asigurare completă (ca și în cazul închirierii de mașină în Sicilia - mai ales dacă ai drum prin Catania). Din păcate, cazurile de furturi de mașini sunt mult mai frecvente în sudul Italiei decât în nord, iar o asigurare te va acoperi în cazul unor astfel de incidente. Ține cont și de faptul că multe companii de închirieri auto au franșize foarte mari pentru furt.
  2. Evită să închiriezi o mașină mare. Multe drumuri din Puglia sunt înguste - nu doar cele din zonele rurale, ci și cele din orășele precum Ostuni, Polignano a Mare sau Monopoli. Cu o mașină mai mică îți va fi și mai ușor să găsești un loc de parcare și vei diminua șansele de a o zgâria.
  3. În cazul în care călătoria ta începe cu câteva nopți de cazare în Bari, vezi dacă nu cumva nu merită să te deplasezi spre oraș cu trenul sau autobuzul (vezi articolul Cum ajungi de la aeroportul din Bari în oraș) și să amâni închirierea mașinii pentru momentul în care vei pleca spre alte destinații din Puglia. Pentru a vizita obiectivele turistice din Bari te poți deplasa cu ușurință pe jos sau cu transportul în comun. În multe cazuri, vei economisi astfel banii pe câteva zile de închiriere și vei evita bătăile de cap cu parcarea.
  4. În final, avem un sfat pentru momentele în care conduci: ai grijă la ZTL (zonele cu trafic limitat). Acestea se găsesc de obicei în centrul localităților, iar dacă intri în perimetrul acestora ești pasibil de amendă.

Cum ridici mașina închiriată de la aeroportul din Bari?

De cele mai multe ori, va trebui să te prezinți cu rezervarea la biroul firmei de închirieri auto din aeroportul din Bari. Tot acolo vei prezenta cartea de identitate, permisul auto și cardul și vei semna actele de închiriere. În funcție de situație, vei primi direct cheile mașinii sau vei fi direcționat către biroul firmei respective din parcarea de rent a car.

Unele companii de închirieri auto oferă și posibilitatea de a face check-in online, caz în care te vei duce direct la ghișeul din parcare.

Parcarea de rent a car se găsește chiar lângă aeroportul din Bari, la câteva minute de mers pe jos. Ieși din aeroport prin partea stângă (sau, după ce ieși, îndreaptă-te către stânga), către gară și urmează traseul care este clar semnalizat (între intrarea în gară și stația de shuttle bus de unde pleacă autobuzele spre Bari).

Pentru a ajunge la parcarea de rent a car, urmează drumul dintre gară și stația de shuttle bus.
Pentru a ajunge la parcarea de rent a car, urmează drumul dintre gară și stația de shuttle bus.

Returnarea mașinii

La finalul călătoriei, va trebui să returnezi mașina în exact aceeași parcare de rent a car. Tot ce trebuie să faci este să cauți zona dedicată companiei de la care ai închiriat mașina și să anunți un reprezentant al acesteia în momentul în care ai sosit.

Parcarea de rent a car de la aeroportul din Bari
Parcarea de rent a car de la aeroportul din Bari

Te-ar putea interesa și:

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează