Vizită la Galeria Uffizi din Florența

Vizită la Galeria Uffizi din Florența

Galeria Uffizi din Florența (Galleria degli Uffizi) este unul dintre cele mai importante și mai frumoase muzee de artă din lume. Reunește în interior operele celor mai faimoși artiști ai Renașterii (și nu numai) și sigur vei recunoaște tablouri pe care le-ai văzut doar prin albume sau prin filme.

Complexul muzeal Galeriile Uffizi (Gallerie degli Uffizi) mai cuprinde și Palatul Pitti și Grădinile Boboli, precum și Coridorul Vasari (Corridoio Vasariano) - momentan închis pentru restaurare.

Preț bilete Galeria Uffizi

Prețurile biletelor pentru Galeriile Uffizi diferă în funcție de perioada din an în care se face vizita.

Copiii sub 12 ani trebuie să fie însoțiți de un adult. În toate cazurile, pentru a beneficia de reduceri este necesară prezentarea documentelor justificative.

Biletul pentru Galeria Uffizi include și accesul la Muzeul Arheologic Național din Florența și la Muzeul Opificio delle Pietre Dure ("Fabrica de Pietre Dure").

Extrasezon (10 ianuarie-20 februarie, 10 noiembrie-20 decembrie):

Sezon (21 decembrie-9 ianuarie, 21 februarie-9 noiembrie):

În această perioadă există și un alt tip de bilet, cu preț mai mic decât cel obișnuit, care îți dă posibilitatea să vizitezi Galeriile Uffizi în timpul dimineții (cu rezervarea intrării în intervalele orare 08:15-08:30, respectiv 08:30-08:45). Acest bilet se numește Prima Mattina și are următorul preț:

Biletul Passpartout

Biletul Passpartout este un bilet cumulativ, care are valabilitatea de 5 zile consecutive și permite o singură intrare (prioritară) la fiecare muzeu (Galeriile Uffizi, Palatul Pitti, Grădina Boboli, Muzeul Arheologic Național, Muzeul Opificio delle Pietre Dure). Accesul prioritar nu este valabil în zilele cu intrare gratuită. Primul muzeu pe care ești obligat să-l vizitezi este chiar Uffizi, pentru care va trebui să rezervi intervalul orar și să te prezinți la poarta 3 cu 15 minute înainte de ora respectivă.

Audioguide

Poți închiria ghid audio imediat după intrarea în Galeriile Uffizi, în baza actului de identitate în original (până la ora 17.00). 

Costul închirierii unui audioguide (disponibil în 8 limbi, printre care engleză, italiană, franceză, spaniolă și germană) este de 6 EUR.

Spre intrarea de la Galeria Uffizi
Spre intrarea de la Galeria Uffizi

Zile cu intrare gratuită la Galeriile Uffizi:

Zilele în care intrarea la Galeriile Uffizi este gratuită sunt:

În zilele cu intrare gratuită nu poți rezerva intrarea la muzeu și va trebui să stai la coadă pentru a intra.

De unde cumperi bilete pentru Galeria Uffizi?

Poți cumpăra biletele pentru Galeria Uffizi direct în Florența, de la casele de bilete aflate la Galeriile Uffizi, Palatul Pitti, Muzeul Orsanmichele și Muzeul Arheologic Național. Îți sugerăm să faci acest lucru doar dacă te duci în extrasezon și în timpul săptămânii. Așteaptă-te oricum să stai la coadă. 

În sezon (care la Florența înseamnă mai tot timpul anului) cozile la bilete pot fi îngrozitor de lungi, iar biletele se termină rapid. Este recomandat să faci rezervarea online și cu cât mai mult timp înainte, pentru că și biletele online se epuizează foarte repede. 

Poți rezerva bilete online pe site-ul oficial, unde la prețul normal al biletelor se adaugă o taxă de rezervare de 4 EUR (chiar și pentru biletele reduse sau gratuite).

Când faci rezervarea online va trebui să introduci numele, prenumele și data nașterii vizitatorului și să alegi intervalul orar în care se va face intrarea în muzeu. Rezervările nu pot fi modificate. Cei care rezervă bilete online au intrare prioritară (dar este posibil să stai la coadă pentru a-ți ridica biletul) și vor trebui să se prezinte la poarta nr. 3 cu confirmarea primită pe email (pe telefon sau printată), pentru a ridica biletele, cu 15 minute înainte de intervalul orar rezervat. Dacă nu ajungi la timp să-ți ridici biletul, îl vei primi oricum, dar nu ți se mai garantează prioritatea la intrare.

În cazul în care nu găsești bilete online, mai poți încerca pe GetYourGuide sau pe Tiqets (prețurile sunt cu câțiva EUR mai mari). Tot acolo poți găsi tururi ghidate, care de obicei includ biletul de intrare skip the line și un tur de 2-3 ore pe la cele mai importante opere ale Galeriilor Uffizi, alături de explicațiile ghidului.

Program Galeria Uffizi

Galeria Uffizi are următorul program:

Ultima intrare în muzeu se face la ora 17.30, respectiv 20.30 în zilele de marți.

Reguli de acces

Galeria Uffizi este unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.
Galeria Uffizi este unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.

O scurtă istorie

În anul 1560, Giorgio Vasari proiecta în Florența, pe malul râului Arno, palatul Uffizi (Palazzo degli Uffizi), a cărui construcție se va întinde pe o durată de 20 de ani. Palatul era destinat reunirii într-un singură clădire a birourilor instituțiilor administrative ale marelui duce Cosimo I de Medici. Cuvântul Uffizi exact asta înseamnă – "birouri", iar Gallerie degli Uffizi s-ar traduce prin "Galeriile Birourilor". Locul construcției nu a fost ales întâmplător – acolo se găsea în acele timpuri unul dintre cele mai rău-famate cartiere ale orașului.

În anul 1581, Francesco I, fiul lui Cosimo, hotărăște să mute în incinta acestui palat prețioasele colecții de artă strânse de-a lungul timpului de familia Medici. În anul 1591 deschide colecția pentru public, la cerere. Astfel, Galeria Uffizi devine unul dintre cele mai vechi muzee din Europa.

În anul 1737, ultima reprezentantă a ilustrei familii care a condus Florența, Anna Maria Luisa, lasă colecția moștenire orașului, cu condiția ca operele de artă să nu fie niciodată înstrăinate.

Tavanele pictate ale coridoarelor sunt o operă de artă în sine.
Tavanele pictate ale coridoarelor sunt o operă de artă în sine.

Vizita la Galeriile Uffizi

Galeriile Uffizi ocupă două niveluri și cuprind peste 45 de săli. O vizită durează în general 1,5-2 ore, dar se poate prelungi până la 3-4 ore în funcție de timpul și de interesul tău. Pentru a te orienta poți descărca planul muzeului.

Opere de la Galeriile Uffizi

Este greu să faci un top al celor mai importante opere de artă de la Uffizi. Sunt atât de multe, aparținând unor perioade și curente diferite, astfel încât o clasificare ar fi nedreaptă. Există totuși câteva picturi pe care nu ar trebui să le ratezi.

Duccio, Cimabue și Giotto

Una dintre primele săli ale Galeriei Uffizi este dedicată maeștrilor italieni din sec. al XIII-lea. Este important să vezi operele de aici pentru a înțelege evoluția picturii în această perioadă. Duccio di Buoninsegna, Cimabue și Giotto (în special acesta din urmă), originari din Toscana, fac trecerea de la canoanele rigide ale picturii bizantine la arta secolelor următoare. Tema sălii este Maestà (Fecioara pe tron) – una dintre cele mai întâlnite în arta medievală.

Duccio - Fecioara cu Iisus pe tron și îngeri (1285). Pictura mai este numită și "Madonna Rucellai", după numele capelei în care a fost așezată la sfârșitul sec. al XVI-lea.
Duccio - Fecioara cu Iisus pe tron și îngeri (1285). Pictura mai este numită și "Madonna Rucellai", după numele capelei în care a fost așezată la sfârșitul sec. al XVI-lea.
Cimabue (stânga) - Fecioara cu Iisus pe tron și profeți (1290-1300). Pictura mai este cunoscută și sub numele de "Maestà di Santa Trinita", după numele bisericii din care provine.
Cimabue (stânga) - Fecioara cu Iisus pe tron și profeți (1290-1300). Pictura mai este cunoscută și sub numele de "Maestà di Santa Trinita", după numele bisericii din care provine.
Giotto - Fecioara cu Iisus și sfinți (1295-1300), parte din altarul poliptic din Badia. Giotto este pictorul care a influențat întreaga artă a Europei de Vest.
Giotto - Fecioara cu Iisus și sfinți (1295-1300), parte din altarul poliptic din Badia. Giotto este pictorul care a influențat întreaga artă a Europei de Vest.

Piero della Francesca

Portretele ducilor de Urbino realizate de Piero della Francesca în anul 1460 sunt printre cele mai faimoase portrete ale Renașterii Italiene. Ducele Federico da Montefeltro și soția sa, Battista Sforza, sunt reprezentați din profil, conform tendințelor din acel moment, care se inspirau din portretele de pe monedele antice.

Ducele de Urbino care, în timpul unui turnir suferise un accident, distrugându-și partea dreaptă a feței, va fi reprezentat în picturi doar dinspre partea stângă a profilului. În contrast cu tenul acestuia, redat în culori calde, cel al soției este foarte alb, încadrându-se în normele de frumusețe ale epocii, dar făcând poate și o trimitere la moartea sa timpurie, la vârsta de doar 26 de ani.

Piero della Francesca - Portretele ducilor de Urbino (1473-1475)
Piero della Francesca - Portretele ducilor de Urbino (1473-1475)

Botticelli

Cele două renumite picturi ale lui Botticeli – Primăvara și Nașterea lui Venus – atrag o mulțime de vizitatori și ascund semnificații misterioase, încă nedescifrate până astăzi. Botticelli era apropiat al familiei de Medici și al Academiei Neoplatonice, ale cărei idei filozofice le-a transpus adesea în operele sale.

Tabloul numit Primăvara este, după unii, o alegorie a primăverii sau a celor patru anotimpuri, iar după alții încă un omagiu adus lui Venus, zeița dragostei și a frumuseții. Pe o pajiște plină de flori, având ca fundal arbori de dafin și portocal, sunt prezente mai multe figuri mitologice. De la stânga spre dreapta apar zeul-mesager Mercur, cele trei Grații, Venus în centru, avându-l în partea de sus pe Cupidon care tocmai lansează o săgeată, Flora (zeița renașterii naturii), nimfa Cloris și Zefir.

Botticelli - Primăvara (1480)
Botticelli - Primăvara (1480)

La fel de inspirată din mitologie, pictura Nașterea lui Venus prezintă apariția zeiței din spuma mării, pe insula Cipru. Cele două personaje din stânga reprezintă vânturile (personajul masculin este Zefir), iar personajul feminin din dreapta, care o întâmpină pe zeiță cu o mantie înflorată, este fie una dintre Grații, fie chiar primăvara. Pictura Nașterea lui Venus a fost primul nud păgân al Renașterii.

Botticelli - Nașterea lui Venus (1485)
Botticelli - Nașterea lui Venus (1485)

Deși nu există documente care să aducă dovezi istorice, tradiția spune că muza lui Botticelli a fost Simonetta Vespucci, o frumoasă tânără de origine nobilă care făcea parte din cercul familiei Medici și care s-a stins din viață la vârsta de doar 23 de ani.

Botticelli - Încoronarea Fecioarei (1488-1490)
Botticelli - Încoronarea Fecioarei (1488-1490)

Sala Tribuna și Venus Medici

Sala numită Tribuna este cea mai veche parte a Galeriei Uffizi gândită ca spațiu expozițional. Este o sală octogonală care a fost construită special, din dorința marelui duce Francesco I de Medici, pentru a adăposti cele mai importante opere de artă ale colecției sale. 

Cele patru elemente au fost reprezentate în prețioasa decorație a sălii: pământul era simbolizat de pavimentul din marmură, proiectat sub forma unei flori cu șase petale, focul de pereții îmbrăcați în catifea roșie, apa de cele 5780 de cochilii de sidef cu care e decorat tavanul, iar aerul de lanterna și de cele 8 ferestre din partea superioară.

În această sală se află Venus Medici, o statuie în mărime naturală ce datează din epoca elenistică (sec. I î.Hr.). Nu se știe când a ajuns statuia la Roma, dar se crede că decora Villa Adriana de la Tivoli. A fost cumpărată de un membru al familiei Medici, care a adus-o la Florența.

Venus Medici s-a numărat printre operele de artă pe care Napoleon, după cucerirea Italiei, a dorit să le ducă la Paris. În încercarea de a le salva, italienii au vrut să le trimită la Palermo cu o navă, dar planul a eșuat, așa că operele au luat drumul Franței. Statuia Venus Medici a fost recuperată de Florența abia în anul 1815.

Leonardo da Vinci

Muzeul Uffizi găzduiește și câteva opere ale lui Leonardo da Vinci.

Închinarea Magilor este o pictură neterminată. Îi fusese comandată artistului de călugării augustinieni, pentru a împodobi altarul unei biserici din apropierea Florenței. Leonardo a început-o, însă drumurile l-au dus la Milano, iar călugării au decis să-i încredințeze o nouă lucrare lui Filippino Lippi, în timp ce pictura lui da Vinci a rămas nefinalizată.

Leonardo da Vinci - Închinarea Magilor (1482)
Leonardo da Vinci - Închinarea Magilor (1482)

Buna Vestire este o operă din tinerețe, la care Leonardo a lucrat pe când se află încă în atelierul maestrului său, Andrea Verrocchio.

Leonardo da Vinci - Buna Vestire (1472)
Leonardo da Vinci - Buna Vestire (1472)

Tot aici se păstrează prima pictură la care se știe că și-a adus contribuția și artistul: Botezul lui Hristos, realizată de Andrea Verrocchio. Leonardo a pictat capul îngerului din stânga și peisajul, contribuind, se pare, și la realizarea figurii lui Iisus.

Andrea Verrocchio - Botezul lui Hristos (1470-1475). Leonardo a pictat capul îngerului din stânga și peisajul.
Andrea Verrocchio - Botezul lui Hristos (1470-1475). Leonardo a pictat capul îngerului din stânga și peisajul.

Michelangelo

În ciuda a ceea ce se crede de obicei, faimoasa sculptură David a lui Michelangelo nu se află la Uffizi, ci la Galeria Academiei. Michelangelo are însă la Uffizi o pictură – de altfel singura sa pictură care se găsește în Florența. Este vorba despre faimosul Tondo Doni sau Sfânta Familie. Tondo se traduce prin "rotund" (pentru că tabloul are o formă circulară), iar Doni este numele lui Agnolo Doni, bogatul negustor florentin pentru căsătoria căruia a fost realizat tabloul.

Ca în întreaga sa operă, artistul este și aici un inovator. Tabloul, care a stârnit contradicții la vremea sa, surprinde prin formă, prin compoziție și prin culori. Nudurile din fundal fac trimitere la unele statui ale antichității aflate în Muzeele Vaticanului, pe care Michelangelo le studiase.

Rama din lemn sculptat a tabloului este originală și a fost probabil și ea realizată după proiectul lui Michelangelo.

Michelangelo - Tondo Doni sau Sfânta Familie (1505-1506)
Michelangelo - Tondo Doni sau Sfânta Familie (1505-1506)

Rafael

Lângă tabloul lui Michelangelo sunt expuse câteva tablouri ale lui Rafael (Raffaello Sanzio). Printre ele se numără chiar portretele lui Agnolo Doni și al soției sale, pentru nunta cărora a fost realizat Tondo Doni de care am vorbit mai sus.

Rafael - Portretele lui Agnolo și Maddalena Doni (1504-1507)
Rafael - Portretele lui Agnolo și Maddalena Doni (1504-1507)

Fecioara cu Pruncul și Sf. Ioan, numită și "Madona cu sticletele", este una dintre faimoasele Madonne ale lui Rafael. Mica pasăre pe care Sf. Ioan i-o întinde lui Iisus simbolizează ideea de sacrificiu.

Rafael - Madona cu sticletele (1506)
Rafael - Madona cu sticletele (1506)

Tițian

Cea mai faimoasă pictură a lui Tițian (Tiziano Vecellio) se află la Galeriile Uffizi. Este Venus din Urbino, numită de Mark Twain "cea mai obscenă pictură a lumii". Zeița este reprezentată ca o tânără fată din Veneția, așteptând să fie îmbrăcată de slujnice pentru a lua parte la o ceremonie premergătoare căsătoriei. Câinele adormit de la capătul patului și vasul de mirt de la fereastră sunt simboluri ale fidelității în căsnicie.

Pictura a fost comandată de ducele din Urbino, Guidobaldo II della Rovere, probabil pentru soția sa.

Tabloul a fost expus mult timp în sala Tribuna, alături de Venus de Medici, punând astfel față în față ideea de frumusețe în diferite epoci.

Tițian - Venus din Urbino (1538)
Tițian - Venus din Urbino (1538)

Caravaggio

În final, nu rata cele câteva opere celebre ale lui Caravaggio, maestru al realismului și al clar-obscurului (în apropiere de acestea se găsesc și câteva portrete ale lui Rembrandt).

În Sacrificiul lui Isac, Caravaggio prezintă momentul cel mai dramatic – cel în care îngerul oprește mâna lui Avraam, gata să-și ucidă fiul.

Caravaggio - Sacrificiul lui Isac (1603)
Caravaggio - Sacrificiul lui Isac (1603)

Capul Meduzei, cu expresia sa înfricoșătoare, este de fapt o pictură montată pe un scut militar de paradă, confecționat din lemn de plop. I-a fost comandată lui Caravaggio de cardinalul del Monte, care i-a dat-o în dar marelui duce Ferdinando I de Medici, pentru colecția sa de arme. Din punct de vedere al simbolisticii, Meduza reprezenta prudența și înțelepciunea.

Caravaggio - Capul Meduzei (1598)
Caravaggio - Capul Meduzei (1598)

Bachus, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Caravaggio, a fost descoperită în depozitele Galeriei Uffizi abia în anul 1913. Bachus este reprezentat ca un tânăr cu aspect androgin, departe de a avea un aspect idealizat. Fața este roșie, unghiile îi sunt murdare, aerul este arogant. Pictura este plină de simboluri nedescifrate, care au făcut obiectul unor teorii diferite din istoria artei. Aspectul este mai degrabă senzual, reflexiile luminii pe carafa cu vin par să ascundă un portret (poate un autoportret, vizibil la analiza cu raze X), iar fructele din coș sunt aproape stricate.

Caravaggio - Bachus (1598)
Caravaggio - Bachus (1598)

Te-ar putea interesa și:

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează