Ghetoul evreiesc din Veneția
Ghetoul evreiesc din Veneția este cel de la care derivă cuvântul "ghetou", folosit astăzi în toată lumea. În prezent, este o zonă în care încă trăiesc vreo 500 de evrei și în care se găsesc sinagogi, instituții și restaurante evreiești. O plimbare prin ghetoul evreiesc - poate și cu un tur ghidat sau cu o vizită la una dintre sinagogi - se numără printre lucrurile pe care le poți face în Veneția, mai ales dacă vrei să afli și o altă parte, mai puțin cunoscută, a istoriei sale.
Unde se află ghetoul evreiesc din Veneția?
Ghetoul evreiesc din Veneția se află în cartierul Cannaregio și se extinde între canalul Cannaregio și Rio della Misericordia.
Zona se împarte în Ghetoul Nou și Ghetoul Vechi.
Cea mai apropiată stație de vaporetto este Guglie (ajungi acolo cu liniile 4.1 sau 5.1).
De unde vine denumirea de ghetou?
Cuvântul "ghetou", folosit astăzi în toată lumea, provine din termenul dialectal venețian ghèto, care desemna inițial zona în care se găseau în perioada medievală turnătoriile de metal unde se fabricau tunuri. Încă de pe atunci, zona era împărțită în "Ghetoul Vechi" și "Ghetoul Nou" (referindu-se la turnătoriile vechi și turnătoriile noi). Mai târziu, în această parte a orașului au fost mutați și izolați evreii venețieni.
Cum a apărut ghetoul venețian?
Mici comunități de evrei s-au stabilit în Veneția încă de dinainte de anul 1000, dar primele sinagogi și un cimitir apar abia către sfârșitul sec. al XIV-lea.
Timp de două secole, evreii au fost, pe rând, și tolerați, și alungați. Cei mai mulți dintre ei locuiau pe lângă Mestre și li se permitea să stea în Veneția doar o perioadă de maxim 15 zile consecutive, în care puteau practica activități comerciale în Piața Rialto. Nu aveau dreptul să fie membri ai unei corporații și nici să posede proprietăți imobiliare, dar puteau da bani cu împrumut (cu dobândă mică), puteau deține case de amanet, puteau să facă comerț cu textile și să practice medicina.
Situația s-a schimbat la începutul sec. al XVI-lea când, confruntându-se cu dificultăți economice, statul venețian a primit evreii în locuințele din centrul istoric, în schimbul plății unor taxe. Din cauza protestelor care apăruseră, în special în rândul călugărilor, și pentru că era nevoie de aportul economic al acestora, s-a propus ca evreii să continue să trăiască în oraș, dar într-o zonă separată. Astfel, circa 700 de evrei de origine italiană, germană și levantină au fost mutați pe o bucată de pământ înconjurată din toate părțile de canale și de ziduri înalte, ale căror unice două porți erau închise și bine păzite de seara până dimineața. Plăteau chirii mai mari și erau obligați să poarte pe cap o beretă galbenă, pentru a fi recunoscuți - excepție făceau doar câțiva medici și bancheri.
Această zonă în care au fost închiși pentru prima dată evreii poartă numele de Ghetto Nuovo ("Ghetoul Nou"), de la turnătoriile de dată mai recentă care funcționaseră aici până la începutul sec. al XVI-lea. Instituit oficial în anul 1516, ghetoul venețian a fost primul loc din Italia în care evreii au fost constrânși să trăiască după anumite restricții, într-o zonă separată.
Ghetoul Vechi (Ghetto Vecchio) este zona adiacentă (a vechilor turnătorii), în care au fost mutate puțin mai târziu, atunci când spațiul nu mai ajungea, și alte familii de evrei.
Cimitirul evreiesc se află pe insula Lido și a funcționat până la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Cea mai veche piatră funerară datează din anul 1389.
Ghetoul Nou (Ghetto Nuovo)
Mergi mai întâi în Campo del Ghetto Nuovo (piața din Ghetoul Nou). Odată ajuns acolo, cel mai probabil te va frapa înălțimea clădirilor, care par niște blocuri. Este singurul loc din Veneția în care vei găsi construcții cu atâtea etaje. Clădirile au fost înălțate odată cu creșterea populației și cu nevoia tot mai mare de spațiu. Pentru a reduce greutatea construcției, pereții exteriori erau destul de subțiri, cei interiori erau din lemn, iar înălțimea etajelor era mică, abia depășind 2m. Din același motiv al economiei de spațiu interior, scările de acces se construiau la exteriorul clădirilor. Erau din lemn, fără trepte și fără balustrade, ca niște rampe care urcau până sus. E greu să-ți imaginezi astăzi niște oameni urcând și coborând pe o asemenea scară. Nu întâmplător, au fost poreclite scale matte ("scări nebune").
Astăzi există trei poduri de acces în Ghetoul Nou, dar în vechime erau doar două - cel de pe Rio della Misericordia nu exista. În zidurile a două case dinspre Ghetoul Vechi se mai pot vedea găurile în care se găseau cândva balamalele porților ce erau închise atunci când venea seara. Porțile ghetoului au fost demolate abia după venirea lui Napoleon, la sfârșitul sec. al XVIII-lea.
La parter se aflau magazinele și casele de amanet, care își luau numele de la culoarea chitanțelor pe care le dădeau clienților - roșie, verde sau neagră. Ultimele documente care vorbesc despre aceste case de amanet, care funcționau ca un fel de bănci, datează din anul 1797. Locul în care se afla Banco Rosso (uită-te după arcadele din cărămidă) a fost restaurat și transformat într-un mic muzeu.
În Ghetoul Nou se găsesc Muzeul Ebraic și trei sinagogi (numite și scuole - "școli"), pe care îți va fi greu să le identifici din exterior: Sinagoga Italiană, Marea Sinagogă Germană și Sinagoga Canton.
Pe unul dintre ziduri vei observa șapte tăblițe din bronz. Acestea constituie un monument realizat în anul 1980 de artistul lituanian Arbit Blatas, în amintirea celor care au fost deportați de către naziști.
Ghetoul Vechi (Ghetto Vecchio)
În imediata apropiere, în Ghetoul Vechi, se află Sinagoga Spaniolă și Sinagoga Levantină.
Pe jos, în anumite locuri, încastrate în pavaj, sunt (ca și în alte orașe ale Europei), mici plăcuțe pătrate, care amintesc numele celor care locuiau în aceste case și care au fost deportați în diferite lagăre de concentrare.
