
Sfaturi de călătorie pentru Veneția
Veneția, în special atunci când mergi pentru prima dată, se poate dovedi copleșitoare. Este un oraș minunat, dar și foarte aglomerat și turistic, în care este inevitabil să te lovești de diferite probleme, mai ales dacă nu știi cum merg lucrurile. Iată 10 sfaturi care îți pot fi de ajutor într-un city break la Veneția.
1. Nu merge cu mașina
Dacă poți evita mersul cu mașina, evită-l! În Veneția, circulația mașinilor (ca și cea a bicicletelor, cu excepția unei porțiuni foarte limitate) este interzisă și te vei lovi de spinoasa problemă a parcării.
În cazul în care mergi totuși cu mașina (de exemplu atunci când faci un circuit prin Italia), este de preferat să o lași în Mestre și de acolo să iei trenul (vezi și articolul Cum ajungi de la Mestre la Veneția). O altă variantă, mai costisitoare, este să încerci să o lași într-una dintre parcările cu plată din Piazzale Roma, acolo unde opresc toate tramvaiele și autobuzele. Mai multe detalii găsești în articolul despre parcarea în Veneția.
2. Nu uita de taxa de intrare în Veneția
Nu uita de taxa de intrare în Veneția (numită în italiană contributo di accesso), introdusă recent. Această taxă se aplică doar în anumite zile din an (zilele pentru care autoritățile au anticipat un flux mai mare de turiști) și trebuie plătită doar de către cei care nu sunt cazați în Veneția sau în comunele aparținătoare.
Chiar dacă ai cazare în Veneția și ești scutit de plata taxei, este foarte important să știi că, dacă te afli acolo în perioadele respective, va trebui să te înregistrezi (gratuit) pentru a obține codul QR de acces.
3. Nu confunda taxa de intrare cu taxa de oraș
Foarte mulți oameni confundă taxa de intrare în Veneția cu taxa de oraș (sau taxa locală, numita în italiană tassa di soggiorno sau imposta di soggiorno). Spre deosebire de taxa de intrare, care se aplică doar pentru anumite perioade și care trebuie plătită doar de către cei care nu au cazare în Veneția sau în împrejurimi, taxa de oraș este obligatorie pentru toți cei cazați. Valoarea sa este stabilită prin lege și depinde de categoria unității de cazare (taxa e mai mare cu cât hotelul are mai multe stele), de perioadă (mai mică în extrasezon – 1-31 ianuarie, mai mare în sezon – 1 februarie-31 decembrie) și de locul în care este situat hotelul sau apartamentul (în centru, pe insule sau pe continent). Taxa de oraș are valori de până la 5 EUR/pers./zi și se aplică pentru maxim 5 nopți de cazare consecutive. Copiii sub 10 ani sunt scutiți de plata acestei taxe, iar copiii între 10 și 16 ani au 50% reducere.
4. Verifică condițiile de cazare
Atunci când alegi cazarea în Veneția, mai ales dacă este vorba despre apartamente, verifică cu atenție orele de check-in și de check-out. Multe apartamente impun un anumit interval în care poți face check-in-ul. În afara acestuia, te vor obliga să plătești o taxă în plus.
De asemenea, atunci când rezervi cazarea, verifică dacă în prețul total este inclusă și taxa de oraș despre care ți-am vorbit mai sus. De obicei, aceasta se plătește direct la hotel sau la apartament.
5. Cumpără abonament de transport
În funcție de ceea ce îți dorești să vizitezi, vezi dacă nu merită să cumperi un abonament de transport. Transportul public din Veneția se bazează pe vaporetto. Vaporașele (deși destul de costisitoare și adesea foarte aglomerate) te ajută să te deplasezi mai ușor și să vezi mai multe locuri, mai ales dacă nu ești genul care să meargă toată ziua pe jos. În plus, cu vaporașele poți traversa rapid de pe-o parte pe alta a canalului, fără să mai pierzi zeci de minute până la următorul pod (Canal Grande este traversat de patru poduri, dar are o lungime de 4 km). Desigur, există și varianta gondolei de tip traghetto, dar numărul pasagerilor este limitat și poți aștepta destul timp la coadă pentru o traversare.
Tot cu vaporașele poți ajunge foarte ușor la insula San Giorgio Maggiore, la insulele San Michele, Murano, Burano și Torcello sau la alte insule din laguna venețiană.
O călătorie cu vaporetto costă 9,5 EUR, iar un abonament pe o zi este 25 EUR (mai ieftin dacă îl iei pentru mai multe zile). Practic, dacă ai de gând să faci mai mult de două călătorii cu vaporetto, este mai convenabil să cumperi un abonament ACTV. Foarte important: nu uita ca absolut de fiecare dată să validezi biletul sau abonamentul înainte de urcarea pe vaporaș (am văzut în repetate rânduri controlori dând amenzi turiștilor).
6. Fă rezervările la obiective din timp
Dacă ai de gând să vizitezi cele mai importante obiective din Veneția, fă rezervare din timp. Biletele online pentru Bazilica San Marco, Palatul Dogilor și Campanila se epuizează repede, iar cozile pentru a cumpăra bilete direct la fața locului sunt de obicei foarte mari.
7. Evită capcanele pentru turiști
Am auzit mulți oameni spunând: "În Veneția am mâncat cea mai proastă pizza" sau "Veneția e mult prea turistică și prea scumpă". Da, poate fi și așa (recunoaștem că așa a fost și pentru noi prima dată), mai ales dacă nu te informezi puțin înainte. Dacă tot mergi în Veneția, păstrează ideea de pizza pentru alte locuri din Italia (de preferință Napoli) și încearcă mâncarea venețiană! Evită localurile cu "meniu turistic" (în care de obicei tronează spaghetti alla bolognese – în varianta americană, căci în Bologna cu ragù se prepară de fapt pastele tagliatelle și nu spaghetti) și evită, de asemenea, localurile în care chelnerii încearcă să te atragă din stradă.
Vei mai vedea și tot felul de vitrine pline cu cannoli (desert specific Siciliei) sau cu bezele. Noi te sfătuim să le eviți și pe acestea (nu sunt nici cele mai proaspete și nici cele mai naturale). Alege în schimb patiseriile istorice tradiționale sau clasicul tiramisù, care-și are originea în zonă, la Treviso și pe care îl au în meniu cele mai multe restaurante.
Pentru un suvenir autentic, stai departe de tarabele cu măști și alte obiecte fabricate în China. Caută mai curând micile magazine artistice de pe lângă Muzeul Peggy Guggenheim (sau chiar magazinul muzeului - fie cel din interior, fie cel cu acces direct din stradă) și adevăratele ateliere de măști pentru Carnaval (precum La Bottega dei Mascareri, aflat foarte aproape de Bazilica dei Frari).
8. Fă rezervare la restaurante
Dacă ai găsit un restaurant care îți place (te sfătuim să le alegi pe cele care au în primul rând recenzii bune de la italieni), fă rezervare – în special pentru cină, cu mai multe zile înainte. Altfel, riști să aștepți mai multe zeci de minute la coadă sau chiar să nu poți intra. În Veneția restaurantele nu au foarte multe mese și vei constata că cele apreciate sunt de cele mai multe ori pline.
9. Îndepărtează-te de locurile aglomerate
Veneția nu înseamnă doar Piazza San Marco și Podul Rialto. Este important, desigur, să vezi aceste zone dar, dacă ai timp, încearcă să mergi și în cartierele mai puțin aglomerate, precum Canareggio, Dorsoduro sau Castello. Vei descoperi astfel străduțe foarte înguste și aproape pustii, canale pitorești și localnici care-și duc liniștit viața, dincolo de milioanele de turiști ce asaltează orașul.
10. Fii informat în legătură cu acqua alta
Mareea (numită în italiană acqua alta) este un fenomen natural normal în Veneția. Nu se întâmplă prea des, nu durează mult și nici nu inundă tot orașul în egală măsură, având în vedere diferențele de altitudine. Podinele pe care le mai vezi stivuite pe străzi sau prin Piața San Marco sunt folosite pe post de trotuar în perioadele în care acqua alta atinge un nivel de până la 120cm.
Nivelurile ridicate ale apei sunt anunțate prin alarme sonore, astfel:
- peste 110cm: un semnal inițial, urmat de un sunet prelung
- peste 120cm: un semnal inițial, urmat de două sunete
- peste 130cm: un semnal inițial, urmat de trei sunete
- peste 140cm: un semnal inițial, urmat de patru sunete
Pentru a urmări nivelul mareei, poți folosi aplicația oficială, numită Hi! Tide Venice (o găsești pe Google Play sau App Store) sau buletinul Centrului pentru Maree din Veneția.