Cele mai interesante poduri din Veneția
Sunt peste 400 de poduri în Veneția - unele celebre, altele puțin cunoscute, unele simple, altele decorate, unele cu istorie, legende sau povești deosebite. Am făcut aici o prezentare a celor mai interesante poduri. Câteva dintre ele se regăsesc pe lista obiectivelor turistice din Veneția, altele se pot adăuga, mai ales dacă ești interesat de partea aflată dincolo de turismul de masă.
Poduri peste Canal Grande
Deși Canal Grande are aproape 4 km lungime, nu este traversat decât de patru poduri: Ponte della Costituzione, Ponte degli Scalzi, Ponte di Rialto și Ponte dell'Accademia.
Ponte della Costituzione
Ponte della Costituzione ("Podul Constituției") se află chiar acolo unde începe Canal Grande, în apropiere de gara Santa Lucia și de Piazzale Roma și leagă cartierul Cannaregio de cartierul Santa Croce.
Mai este numit de venețieni și Ponte di Calatrava ("Podul lui Calatrava"), după numele cunoscutului arhitect spaniol care l-a construit.
Ponte della Costituzione este ultimul pod ridicat peste Canal Grande și singurul care datează din perioada contemporană. Podul a fost ridicat între anii 2003 și 2008 (când a avut loc și cea de-a 60-a aniversare a Constituției Italiei), din oțel, sticlă și piatră de Istria (piatră care a fost folosită de-a lungul istoriei pentru construcția multor clădiri din Veneția). Podul nu a fost lipsit de critici și controverse, din cauza costurilor și timpului îndelungat de construcție (de la timpul estimat inițial de 1,5 ani s-a ajuns la 6 ani), precum și din cauza plăcilor alunecoase din sticlă, care în final au fost înlocuite cu trepte din piatră.
Ponte degli Scalzi
Ponte degli Scalzi ("Podul Desculților") este de obicei primul pod pe care îl vezi atunci când ieși din gara Santa Lucia. Venețienii îl mai numesc și Ponte della Stazione sau Ponte della Ferrovia ("Podul Gării").
Primul pod a fost proiectat în anul 1858 (atunci era cel de-al treilea construit peste Canal Grande), în timpul dominației habsburgice, de un inginer englez, pentru a oferi acces spre gara recent construită. Întrucât, din cauza înălțimii reduse, nu permitea trecerea ambarcațiunilor și, fiind din fontă și într-un stil industrial, nici nu se potrivea cu stilul clădirilor din jur, s-a luat decizia să fie refăcut. A fost reconstruit în anul 1934, din piatră de Istria, cu un singur arc, astfel încât navele să poată trece pe sub el.
Numele de Ponte degli Scalzi (“Podul Desculților”) și-l ia de la Biserica Santa Maria di Nazareth, aflată la un capăt al său, care a aparținut timp de mai multe secole ordinului monahal al Carmelitanilor Desculți, fiind numită și Chiesa degli Scalzi.
Ponte di Rialto
Nu e pod mai faimos și mai aglomerat în Veneția decât Rialto, care este și cel mai vechi pod construit peste Canal Grande. Inițial a fost un pod de vase, la sfârșitul sec. al XII-lea, înlocuit mai târziu cu un pod de lemn, numit Quartarolo, după numele monedei pe care trebuia să o plătești ca să îl traversezi.
Podul pe care îl vezi astăzi a fost construit la sfârșitul sec. a XVI-lea, din piatră, de arhitectul Antonio da Ponte. Dacă vrei să îi afli legendele, citește articolul Podul Rialto din Veneția și povestea sa.
Ponte dell'Accademia
Ponte dell'Accademia ("Podul Academiei") a fost, din punct de vedere cronologic, al doilea pod construit peste Canal Grande. Ca așezare, este ultimul pod pe care îl vei întâlni înainte de capătul canalului dinspre Bazinul San Marco.
Podul leagă două instituții importante din Veneția: Galeriile Academiei (de la care își ia și numele), din cartierul Dorsoduro cu Institutul Venețian de Științe, Litere și Arte (Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti), din cartierul San Marco.
Podul Academiei a fost construit în anul 1854, din fier, de inginerul englez Neville (același care, 4 ani mai târziu, va construi și Ponte degli Scalzi). Inițial podul a purtat denumirea de Ponte della Carità, după complexul care cuprindea mânăstirea, biserica și Scuola Grande della Carità, unde vor fi instalate apoi Galeriile Academiei.
Problemele de structură și de nepotrivire de stil au făcut necesară, și în acest caz, înlocuirea podului. În perioada decembrie 1932-ianuarie 1933, în doar 37 de zile, inginerul Eugenio Miozzi a realizat o construcție provizorie din lemn. Acest pod provizoriu s-a dovedit atât de stabil încât până la urmă nu a mai fost înlocuit. Venețienii folosesc și acum expresia provvisorio come il Ponte dell'Accademia ("provizoriu ca Podul Academiei"), pentru a se referi în mod ironic la o situație care a devenit definitivă.
Atunci când a fost inaugurat, Podul Academiei era cel mai mare pod arcuit din lemn din Europa. De-a lungul timpului a fost necesară însă întreținerea sau înlocuirea elementelor din lemn, iar în anul 1986 au fost inserate arce metalice, pentru a putea susține mai bine întreaga structură. Ultima restaurare a podului a avut loc în anul 2018.
Legătura cu continentul: Ponte della Libertà
Ponte della Libertà reprezintă legătura rutieră și feroviară a Veneției cu partea continentală. Lung de aproape 4 km, podul este considerat una dintre cele mai frumoase străzi ale Europei.
Până pe la jumătatea anilor 1800, singura modalitate de a ajunge la Veneția era pe apă. Primul pod care a unit-o cu continentul (Mestre și Marghera) a fost un pod feroviar construit în anul 1846, odată cu gara. Pentru ridicarea sa au fost necesari 75.000 de piloni fixați în lagună.
În anul 1933 podului feroviar i s-a adăugat și un pod rutier, construit de Eugenio Miozzi. În acel moment era cel mai lung pod din lume și a rămas până astăzi cel mai lung pod din Italia. Numele inițial de Ponte Littorio ("fascist") a fost schimbat, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în Ponte della Libertà ("Podul Libertății").
Podul feroviar se termină la gara Santa Lucia, iar podul rutier la Piazzale Roma, care este și punctul maxim până la care pot ajunge mijloacele de transport rutier în Veneția.
Poți parcurge podul și cu bicicleta, datorită pistelor speciale, însă nu uita că în centrul Veneției bicicletele sunt interzise (vezi și articolul despre transportul în Veneția).
Alte poduri de văzut în Veneția
Ponte dei Sospiri
Ponte dei Sospiri ("Puntea Suspinelor") este alt pod din Veneția cunoscut de toată lumea. Podul acoperit a fost construit la sfârșitul sec. al XVII-lea, pentru a asigura legătura dintre sălile de judecată din Palatul Dogilor și clădirea în care se aflau închisorile.
Podul se poate vedea de la interior în timpul vizitei la Palatul Dogilor.
Deși "suspinele" din denumire se referă de fapt la oftatul condamnaților care vedeau pentru ultima dată lumea de afară prin micile ferestre, podul a devenit subiectul unor legende romantice. Astfel, se spune că cei care se sărută atunci când trec pe sub el în gondolă, la apus, vor fi veșnic îndrăgostiți unul de celălalt.
Ponte delle Guglie
Ponte delle Guglie ("Podul Turlelor", după cele patru obeliscuri din capete) sau Ponte di Cannaregio este unul dintre cele mai vechi poduri de dimensiuni mai mari ale Veneției. Se află în cartierul Cannaregio, peste canalul cu același nume, cu puțin înainte ca acesta să se termine în Canal Grande.
Podul a fost construit prima dată din lemn, în anul 1285, iar în anul 1580 a fost înlocuit cu actualul pod din piatră. În centrul arcadelor podului este reprezentat blazonul dogelui Pasquale da Ponte, iar pe laterale sunt sculptate mai multe măști decorative.
Ponte Chiodo
Ponte Chiodo ("Podul Cuiului"), aflat tot în cartierul Cannaregio, peste rio di San Felice, este unul dintre cele mai vechi poduri din Veneția. Îți poți da seama de asta din faptul că îi lipsesc balustradele. Cândva așa erau toate podurile din Veneția - fără parapeți. Balustradele au început să fie adăugate abia începând de pe la 1800.
Au supraviețuit doar două poduri de acest fel - unul este Ponte Chiodo din Veneția, altul este Ponte del Diavolo din insula Torcello (vezi mai jos).
Chiodo este numele familiei de nobili venețieni în proprietatea căreia se afla pe vremuri podul și la locuințele căreia conducea.
Ponte dei Pugni
Ponte dei Pugni ("Podul Pumnilor"), aflat în cartierul Dorsoduro, în apropiere de Expoziția Leonardo da Vinci din Biserica San Barnaba, este un alt pod cu o poveste interesantă. Numele său este asociat cu vechea tradiție venețiană a bătăilor cu pumnii. În oraș existau două facțiuni - Castellani locuiau în est, în cartierul Castello și erau în mare parte muncitori la Arsenal, iar Nicolotti locuiau în vest și erau în principal pescari. În anotimpul rece, din septembrie până la Crăciun, reprezentanții acestora organizau bătăi pe poduri. Oponenții înaintau în formație de atac, iar scopul era să avansezi cât mai mult. Podurile nu aveau parapet, astfel că adversarii, după câteva lovituri (în ciuda numelui de pugni, erau permise toate tipurile de lovituri), sfârșeau în apele înghețate ale canalelor. Câștigătoare era echipa care reușea să rămână pe pod.
Podul pe care aveau loc cel mai adesea aceste confruntări era chiar Ponte dei Pugni, a cărui denumire inițială era de fapt Ponte di Santa Barbara. Se mai păstrează încă, în cele patru colțuri din partea superioară, patru urme din piatră albă de Istria, care indică poziția de plecare a participanților la bătălie. Patru urme similare vei găsi și pe Ponte di Santa Fosca.
Această tradiție, numită și "Războiul pumnilor" (Guerra dei Pugni) și-a găsit sfârșitul în anul 1705, când luptele au fost interzise după ce o bătaie s-a transformat din bătaie cu pumnii în bătaie cu cuțite și mai multe persoane au murit. Se spune că oamenii erau atât de prinși în luptă încât nimeni nu s-a sinchisit de un incendiu izbucnit în împrejurimi. În final, a fost chemat preotul de la Biserica San Barnaba care, cu un crucifix în mână, a reușit să pună capăt crâncenei bătălii.
Ponte della Paglia
Ponte della Paglia ("Podul Paielor") leagă Piața San Marco de Riva degli Schiavoni, peste canalul Rio di Palazzo, și este unul dintre podurile cele mai traversate și mai aglomerate din Veneția. Acest lucru se datorează și faptului că oferă o vedere frumoasă atât către Puntea Suspinelor, cât și către Punta della Dogana și Biserica Santa Maria della Salute, pe partea opusă.
Primul pod din acest loc a fost construit din lemn, în jurul anului 1100, iar numele se datorează faptului că în apropiere avea loc încărcatul și descărcatul fânului din bărci. În anul 1360, podul a fost reconstruit din piatră de Istria, iar la jumătatea sec. al XIX-lea a fost restaurat și lărgit. La picioarele sale se găseau în trecut două gherete din lemn - una către clădirea închisorilor și alta către Palatul Dogilor -, de unde santinelele controlau traficul pietonal pe pod și supravegheau comerțul, colectând taxele datorate statului pentru descărcarea paielor. Lângă gherete erau expuse și cadavrele celor înecați, pentru a putea fi identificate.
Pe arcada exterioară a podului, către Piazzetta San Marco, se găsește un mic altar din piatră de Istria, ce a aparținut cândva breslei gondolierilor. Basorelieful datează din anul 1583 și o prezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul. Deasupra, în micul timpan în formă de arc, apare Dumnezeu, cu mâna dreaptă ridicată în semn de binecuvântare. În partea inferioară sunt reprezentate două gondole cu cabină (felze). Stația de plecare a gondolelor se afla în apropierea podului.
Riva degli Schiavoni, care începe la Ponte della Paglia, continuând către cartierul Castello, este cea mai frumoasă promenadă a Veneției și un loc perfect pentru a privi apusul. Își ia numele de la faptul că în trecut acostau în zonă navele ce veneau din Dalmația, numită pe atunci Slavonia sau Schiavonia.
Ponte dei Trei Archi
Ponte dei Trei Archi ("Podul celor Trei Arce") se află pe canalul Cannaregio și, după cum îi spune și numele, este singurul pod din Veneția care mai păstrează forma cu trei arce.
Podul inițial era din lemn si se numea Ponte di San Giobbe. A fost reconstruit din piatră, în forma actuală, în anul 1688 și restaurat în anii 1794 și în 1980, așa cum arată inscripțiile așezate pe părțile laterale.
Ponte delle Tette
Ponte delle Tette ("Podul Sânilor") leagă cartierele San Polo și Santa Croce. Acest nume mai "special" și-l datorează faptului că în zonă se găseau numeroase bordeluri, de la balcoanele cărora prostituatele obișnuiau să-și arate sânii, pentru a atrage clienții. În sec. al XVI-lea, în Veneția se găseau peste 11.000 de prostituate. Se pare că guvernul venețian chiar încuraja această practică, pentru a îndepărta bărbații de homosexualitate, care era larg răspândită și considerată un păcat mult mai grav.
Nu departe se află straduța Rio terà delle Carampane. Acolo era în trecut Casa Rampani (în venețiană Ca' Rampani), unde găseau adăpost prostituatele bătrâne și sărace. De atunci, cuvântul carampana a început să desemneze o femeie bătrână și neglijentă. Denumirea este păstrată și de Trattoria Antiche Carampane.
Ponte di Lovo
Micul Ponte di Lovo (după numele familiei Lovo) a fost construit peste Rio di San Salvador și se găsește în apropiere de Rialto. De ce e așa special? Pentru că se spune că este unul dintre puținele locuri din interiorul Veneției (care nu se află la înălțime) de unde poți fotografia Campanila San Marco.
Ponte di San Canzian
Ponte di San Canzian ("Podul Sf. Canciano") se află în cartierul Cannaregio, în fața bisericii închinate sfântului cu același nume. Pe un perete al casei de lângă pod se găsesc două cârlige care se aseamănă cu niște ancore și care au o poveste macabră. În trecut, de aceste cârlige erau atârnate două sferturi din corpul persoanelor condamnate la moarte. Celelalte două sferturi atârnau de alte două cârlige, astăzi dispărute, aflate în alt loc din oraș. Conform tradiției, condamnații la moarte erau tăiați în patru, cele patru părți fiind agățate, în văzul tuturor, de cârlige orientate în direcții diferite: către Mestre, Padova, Chioggia și Lido. Capul tăiat al persoanei executate avea în schimb "cinstea" de a fi expus în Piața San Marco, pe pietra del bando, un fragment de coloană aflat într-un colț al Bazilicii San Marco.
O superstiție venețiană spune că aduce noroc să atingi cele două cârlige de lângă Podul San Canzian - faptul că poți să faci acest lucru înseamnă că ești încă întreg…
Poduri din insule
Ponte del Diavolo
Ponte del Diavolo ("Podul Diavolului") se află în insula Torcello. Este cel de-al doilea pod fără balustrade care mai există în întreaga lagună venețiană și unul dintre cele mai vechi, construit în sec. al XV-lea.
Dacă vrei să afli care este legenda din spatele denumirii, vezi articolul despre ce poți vizita în Torcello.
Ponte Tre Ponti
Ponte Tre Ponti ("Podul Trei Poduri") se află în Burano. Este un pod de lemn care leagă trei mici insule (de unde și denumirea) și de unde se văd frumos casele colorate.
