Podul Rialto din Veneția și povestea sa

Podul Rialto din Veneția și povestea sa

Podul Rialto (Il Ponte di Rialto) este cel mai vechi, cel mai frumos și cel mai celebru dintre podurile care traversează Canal Grande. Este și unul dintre obiectivele turistice însemnate ale Veneției, unde se înghesuie toți turiștii, în căutarea locului ideal pentru fotografii.

Istorie

Rialto a fost primul dintre podurile Veneției, fiind construit în zona numită Rivus altus, care se traduce prin "mal înalt" (de unde își ia și numele), zonă în care s-au stabilit primele colonii de venețieni, punând piatra de temelie a orașului de mai târziu.

Primul pod care s-a făcut a fost de fapt un pod de vase, construit pe la sfârșitul sec. al XII-lea, pentru a oferi acces la piața care se mutase în apropiere. După unele versiuni, acest prim pod se numea Quartarolo, pentru că că cei care doreau să îl traverseze trebuiau să plătească o monedă de mică valoare, care echivala cu un sfert de dinar și care era numită quartarolo. După alte ipoteze, el purta numele de Ponte della Moneta ("Podul Monedei"), datorită proximității față de monetăria orașului.

Creșterea importanței comerciale a zonei a făcut necesară construirea, pe la mijlocul secolului următor, a unui pod de lemn, susținut de piloni. Partea sa centrală putea fi ridicată, pentru a permite trecerea ambarcațiunilor mai înalte. Dacă ești curios să vezi cum arăta acel pod de lemn, poți privi tabloul lui Carpaccio numit Miracolo della reliquia della Croce al ponte di Rialto ("Miracolul relicvelor Crucii la podul Rialto"), pictat la sfârșitul sec. al XV-lea și aflat astăzi la Galeriile Academiei din Veneția. Mai târziu, podul a luat numele sub care îl cunoaștem astăzi: Ponte di Rialto.

Rialto este cel mai vechi pod peste Canal Grande.
Rialto este cel mai vechi pod peste Canal Grande.

Pe la mijlocul sec. al XVI-lea, după ce podul de lemn arsese și se prăbușise deja de câteva ori, se decide reconstruirea Podului Rialto din piatră și se organizează un concurs. Printre participanți găsim nume mari ale vremii: arhitectul Palladio din orașul Padova, iar unii vorbesc și de Michelangelo sau de Sansovino, deși nu au rămas dovezi în acest sens. Concursul este câștigat însă de un arhitect mai puțin cunoscut, dar cu un nume parcă predestinat: Antonio da Ponte (ponte se traduce prin "pod"), care făcuse și unele lucrări de refacere la Palatul Dogilor (ca o curiozitate: câteva zeci de ani mai târziu, nepotul acestuia va construi Puntea Suspinelor). Proiectul său prevedea un pod suficient de înalt încât navele să poată trece pe dedesubt, dar și mai puțin decorat și deci mai puțin costisitor, ceea ce era important într-o epocă în care banii Veneției erau cheltuiți în bătăliile împotriva turcilor și pentru deschiderea unor noi rute comerciale maritime.

Noul pod Rialto a fost terminat în anul 1591. De atunci și până în anul 1854, când a fost construit Ponte dell'Accademia, Podul Rialto a constituit singura legătură între cele două maluri ale lui Canal Grande.

Ultima restaurare a podului a avut loc în anul 2017, lucrările fiind făcute de firma antreprenorului venețian Renzo Rosso, patronul mărcii Diesel.

Arhitectură

Podul Rialto are un arc central mai înalt și trei pasaje pietonale separate de două rânduri de arcade acoperite – câte 12 pe fiecare latură a podului. Sub aceste arcade s-au instalat, încă de la construcția sa, 24 de magazine, în principal ale aurarilor și ale altor bijutieri.

Sub arcadele de pe ambele laturi ale Podului Rialto se găsesc 24 de magazine.
Sub arcadele de pe ambele laturi ale Podului Rialto se găsesc 24 de magazine.

Decorațiile sunt modeste – doar sub balustrade, pe ambele părți ale podului, au fost plasate câteva basoreliefuri.

Pe latura de sud sunt reprezentanți Arhanghelul Gabriel în stânga, Fecioara Maria în dreapta și porumbelul la mijloc, în dreptul arcadei principale. Reprezentarea are directă legătură cu data legendară a fondării Veneției, 25 martie 421, chiar de sărbătoarea Bunei Vestiri.

Pe latura dinspre nord sunt sfinții protectori ai orașului: San Marco și San Teodoro, aceiași care apar și pe cele două coloane din Piața San Marco.

Cei patru piloni ai podului poartă inscripția Pascale Ciconia Vene tiarum Duce (numele dogelui din acel timp, Pasquale Cicogna) – anno Cristi MDXCI Vrbis conditae MCLXX (anul 1591, când a fost construit podul și 1170 de ani de la fondarea Veneției) – curantibus Aloysio Georgio Proc. – M. Barbaro Eq. et Proc. – Jacobo Foscareno Eq. et Proc (numele celor care au supervizat lucrările).

Fațada dinspre sud a Podului Rialto, cu basorelieful Arhanghelului Gabriel în plan apropiat.
Fațada dinspre sud a Podului Rialto, cu basorelieful Arhanghelului Gabriel în plan apropiat.

Legendele Podului Rialto

Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, legendele pornesc de la niște întâmplări adevărate. În cazul Podului Rialto – de la întârzierile și amânările care au prelungit prea mult construcția podului, dar și de la neîncrederea oamenilor că podul va rezista timpului.

Ca și în cazul podului de pe insula Torcello, una dintre legende îl are în prim plan pe diavol, despre care se spune că tot împiedica construcția. Diavolul i-ar fi permis arhitectului Da Ponte să construiască podul doar cu condiția ca acesta să-i ofere sufletul primei ființe care l-ar fi traversat. Antonio a acceptat, dar în ziua inaugurării a lăsat pe lângă pod un cocoș, astfel încât el să fie prima vietate care să îl treacă. Aflând de înșelăciune, diavolul s-a răzbunat, păcălind-o pe soția însărcinată a arhitectului să traverseze podul pentru a ajunge la el. Astfel și-a luat răsplata, obținând atât sufletul ei, cât și pe cel al pruncului nenăscut. Se spune că în nopțile reci, cele două spirite încă rătăcesc pe pod, negăsindu-și liniștea...

Podul Rialto este înconjurat de legende.
Podul Rialto este înconjurat de legende.

O altă legendă urbană reflectă neîncrederea de la început a oamenilor în ducerea la bun sfârșit sau în stabilitatea podului. Se spune că atunci când se construia Ponte di Rialto, un bărbat ar fi exclamat că podul va fi terminat atunci când pe părțile sale intime îi vor crește unghii, iar o femeie ar fi afirmat că își va da foc acelorași părți intime dacă podul va rămâne în picioare. Dacă ești curios, poți căuta cele două capiteluri care prezintă această povestioară populară – la piciorul podului, înspre Mercato di Rialto, se află Palazzo dei Camerlenghi. Două dintre capitelurile coloanelor sale prezintă aceste sculpturi ciudate: un bărbat care are între picioare un al treilea membru, cu unghii clar reprezentate și o femeie care pare că stă pe flăcări. 

Dincolo de toate aceste legende și de neîncrederea unora, Podul Rialto nu numai că există și astăzi, legând cartierul San Marco de cartierul San Polo, dar a devenit și unul dintre simbolurile Veneției.

Chiar dacă este de obicei plin de oameni, merită să îl traversezi și să te oprești pentru a admira de pe el priveliștea pe care o oferă Canal Grande, cu traficul său continuu de gondole, bărci sau vaporetti. Apusul învăluie peisajul în culori calde iar noaptea, când luminile se reflectă în apele canalului, atmosfera este magică!

Vederea de pe Ponte di Rialto în timpul nopții.
Vederea de pe Ponte di Rialto în timpul nopții.

Și un sfat de final: ai grijă la produsele chinezești care se vând la suprapreț în magazinele de pe Podul Rialto. De asemenea, restaurantele de lângă pod au prețuri mari, în principal datorită vederii pe care o oferă și mai puțin datorită serviciilor.

Te-ar putea interesa și:

Bazilica San Marco din Veneția Bazilica San Marco din Veneția
Vizitează Basilica San Marco din Veneția. Vezi program 2024 și preț bilete intrare (normale și skip the line), tururi ghidate, informații și sfaturi utile.
Detalii

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează