Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari din Veneția

Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari este cea mai importantă biserică a Veneției (după Bazilica San Marco, bineînțeles). Deși fațada este simplă, în spiritul ordinului franciscan, în interiorul său se află numeroase opere de artă (printre care trei dintre cele mai faimoase picturi ale Renașterii italiene), dar și mormintele unor iluștri locuitori ai orașului.

Biserica este situată în Campo dei Frari, în cartierul (sestiere) San Polo, foarte aproape de Scuola Grande di San Rocco, alt important obiectiv turistic din Veneția. Pentru a ajunge cu vaporetto (linia 1 sau 2), va trebui să cobori la stația San Tomà.

Bilete

Prețul unui bilet pentru Biserica Santa Maria dei Frari este:

• adult: 5 EUR
• copil sub 11 ani: gratuit
• student 12-29 ani: 2 EUR
• peste 65 de ani: 3 EUR

Biletele se cumpără la intrarea în biserică.

Costul unui ghid audio (în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă și chineză) este de 2 EUR.

Program

Programul de vizitare a Bisericii Santa Maria Gloriosa dei Frari este:

• luni-vineri: 09.00-19.30
• sâmbătă: 09.00-18.00
• duminică și de sărbători: 13.00-18.00

Ultima intrare este cu 30 de minute înainte de închidere.

Atunci când au loc diferite evenimente religioase, programul poate suferi modificări. Îl poți verifica aici.

Vizită la Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari

Vizitarea Bazilicii Santa Maria Gloriosa dei Frari durează în medie circa 30 de minute.

Biserica poartă și numele de Santa Maria Assunta ("Sf. Maria înălțată la cer"), iar venețienii o numesc simplu I Frari. Construcția sa a fost începută de călugării franciscani (de aici vine și numele dei Frari, care s-ar traduce prin "a călugărilor") în jurul anului 1231. Biserica actuală, consacrată în anul 1492, este de fapt a treia ridicată pe acest loc. Era nevoie de o construcție încăpătoare, pentru a primi comunitatea tot mai mare de credincioși.

Atunci când o privești de afară, biserica nu e tocmai impresionantă. Austera sa fațadă gotică este lipsită de bogăția elementelor care caracterizează de obicei acest stil (de dragul comparației, gândește-te de exemplu la Domul din Milano). Portalul de intrare este decorat cu trei statui. Cea din mijloc, realizată de Alessandro Vittoria în anul 1581, îl reprezintă pe Hristos înviat. Statuile din stânga (Fecioara cu Pruncul) și dreapta (Sf. Francisc) au fost realizate de Bartolomeo Bon în jurul anului 1430. În luneta de deasupra intrării abia se mai vede o frescă a Fecioarei, ce datează din sec. al XVIII-lea.

Ridică-ți privirea pentru a observa cele două rozete laterale. În partea superioară a rozetei din piatră albă din partea stângă sunt sculptate leul venețian și crinul specific Florenței, pentru a indica faptul că în acel loc, în interiorul bisericii, se află Capela Florentinilor. În mod similar, rozeta din partea dreaptă are în partea superioară chipul sculptat al Sf. Anton, pentru că în acea parte se află capela dedicată sfântului.

Campanila (turnul clopotniță), construită la sfârșitul sec. al XIV-lea, are 70m înălțime, fiind a doua din Veneția, după Campanila San Marco. În ciuda înălțimii, dacă privești biserica dinspre intrare, probabil nici nu vei vedea turnul. Pentru aceasta va trebui să te deplasezi mai spre stânga.

Grandiosul spațiu interior al bisericii este împărțit în trei nave, separate de 12 coloane. Numărul coloanelor îi simbolizează pe cei 12 apostoli.

Imediat spre stânga este altarul Crucifixului, proiectat de Baldassare Longhena și realizat în anul 1672 de către sculptorul flamand Giusto Le Court, din marmură policromă.

Ceea ce îți va atrage însă atenția va fi o mare piramidă din marmură albă. Este monumentul funerar al marelui sculptor neoclasic Antonio Canova, mort în anul 1822. A fost realizat de către elevii săi, la câțiva ani după moartea artistului, în urma unei colecte publice desfășurate în toată Europa. Proiectul îi aparținea chiar lui Canova și era destinat inițial pictorului Tițian (al cărui mormânt se află în aceeași biserică), dar rămăsese neexecutat. În interior se află doar inima artistului, restul corpului fiind înmormântat la Possagno, locul său de naștere, aflat tot în regiunea Veneto.

Statuile din dreapta ușii piramidei reprezintă Sculptura, care ține în mână urna simbolică cu inima sculptorului, geniul sculpturii (torța aprinsă simbolizează eternitatea), Pictura și Arhitectura, ținând aceeași ghirlandă de flori, urmate de geniile asociate acestora. În stânga se află Leul Sfântului Marcu, ca simbol al Veneției îndurerate și geniul care l-a inspirat pe Canova, a cărui torță stinsă semnifică moartea artistului. Deasupra ușii, șarpele care înconjoară portretul lui Canova este și el un simbol al nemuririi. Inscripția în limba latină de sub cele trei trepte se traduce prin "Lui Antonio Canova, prinț al sculptorilor vremii sale, Academia Venețiană de Arte Frumoase, cu contribuția întregii Europe, anul 1827").

Urmează spectaculosul monument baroc proiectat de Baldassare Longhena pentru dogele Giovanni Pesaro, mort în anul 1659. Patru mauri desculți poartă pe umeri antablamentul pe care se înalță statuia dogelui, așezată într-un baldachin din marmură roșie. Între ei, doi scheleți negri țin lungi inscripții. Statuile de sus, dintre coloane, reprezintă Religia și Valoarea (în stânga dogelui) și respectiv Concordia și Justiția (în dreapta). Puțin mai jos, un geniu întinde arcul (stânga), două femei prezintă coroane, iar alta citește o carte. Este o aluzie la meritele dogelui: inteligență, noblețe, bogăție și educație. Între cele patru figuri, doi dragoni simbolizează eternitatea. În partea superioară, doi îngeri prezintă stema familiei Pesaro.

Inscripțiile de sub mauri se traduc prin "A trăit 70 de ani" și "A murit în anul 1659", iar cea de sub doge înseamnă "Aici a trăit din nou în anul 1669" (anul ridicării monumentului).

Înaintând pe aceeași parte, vei ajunge la tabloul Madonna di Ca' Pesaro, pictat de Tițian în perioada 1519-1526. Tabloul a fost realizat la comanda lui Jacopo Pesaro, amiral și episcop de Pafos (insula Cipru), care condusese în anul 1502 flota oferită Veneției de papa Alexandru al VI-lea ca ajutor în războiul împotriva turcilor. La aceasta face aluzie steagul cu însemnele familiei Pesaro și Borgia, care are deasupra ramura de dafin, simbol al victoriei, dar și personajele din stânga (un turc cu turban și un maur), conduse de un cavaler spre Sf. Petru, în încercarea de convertire la creștinism.

Contrar canoanelor vremii, Tițian o plasează pe Fecioara Maria (al cărei model a fost chiar soția sa) spre partea dreaptă a picturii, conferind astfel un rol mai important sfinților. În centru este reprezentat Sfântul Petru (cu cheile legate de picior), iar spre dreapta Sfinții Francisc de Assisi (cu stigmatele pe mâini) și Anton de Padova. Ultimii doi nu erau doar sfinți importanți ai ordinului monahal franciscan, ci și patronii a doi dintre frații lui Jacopo Pesaro, care le purtau numele.

În partea de jos a picturii sunt reprezentați membrii familiei, așezați în genunchi. În stânga este Jacopo Pesaro, plasat în fața cavalerului. Spre dreapta sunt frații lui Jacopo: Francesco (cel cu mantie roșie), Antonio, Fantino și Giovanni. Copilul întors cu fața către privitor este Leonardo, fiul lui Antonio și nepotul lui Jacopo, moștenitor al familiei. 

După tabloul lui Tițian urmează intrarea în Capela San Pietro, în care poți admira altarul sculptat în marmură al Sfântului Petru, realizat de atelierul Dalle Masegne. În registrul superior sunt reprezentați Sf. Lucia, Sf. Ecaterina de Alexandria, Fecioara cu Pruncul, Sf. Maria Magdalena și Sf. Clara. Mai jos sunt Sf. Ieronim, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Petru, Sf. Iacob și Sf. Francisc.

Ieșind din capelă, pe peretele din stânga se află pictura L’albero francescano ("Arborele franciscan"), realizată de Pietro Negri în anul 1670.

Mută-ți acum privirea spre centrul bisericii, acolo unde se află corul, care este o operă de artă în sine. La exterior, acesta este înconjurat de un perete de marmură, adăugat în anul 1475. Panourile sculptate reprezintă patriarhi și profeți ai Vechiului Testament și mai poartă pe alocuri decorația aurită care le împodobea cândva. Deasupra arcului (care încadrează minunat tablul lui Tițian din altarul principal), de-o parte și de alta a crucifixului, sunt statuile Fecioarei și a Sf. Ioan. Celelalte statui înfățișează opt apostoli, pe Sf. Anton și pe Sf. Francisc.

În interiorul corului se află 124 de strane (50 în registrul superior, 40 în registrul de mijloc și 34 în cel inferior) și panouri din lemn sculptat și cu intarsii, realizate în anul 1468, de frații Francesco și Marco Cozzi din Vicenza.

După ce ai admirat corul, îndreaptă-te spre colțul din stânga al bisericii, acolo unde se află Capela Corner, al cărei nume se datorează monumentului dedicat lui Federico Corner. Cea mai importantă lucrare de aici este panoul de altar "Sf. Marcu pe tron și Sf. Ioan Botezătorul, Ieronim, Petru și Nicolae", realizat de Bartolomeo Vivarini în anul 1474. 

Pe peretele lateral se află pictura "Coborârea în infern", a lui Jacopo Palma il Giovane, iar sub ea este expusă sculptura "Sf. Ioan Botezătorul", realizată de Jacopo Sansovino.

Spre dreapta urmează Cappella dei Milanesi ("Capela milanezilor"), în care se află panoul de altar "Sf. Ambrozie pe tron". În centrul picturii este înfățișat Sf. Ambrozie din Milano, încadrat spre stânga de Grigorie cel Mare, Sf. Augustin și Sf. Ieronim și spre dreapta de Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Sebastian și Sf. Ludovic din Toulouse. În partea superioară, Iisus o încoronează pe Fecioara Maria. Opera a fost începută de Alvise Vivarini și terminată în anul 1503 de Marco Basaiti, originar din Friuli.

În aceeași capelă se găsește și mormântul compozitorului Claudio Monteverdi, decedat în anul 1643, la Veneția.

Următoarea este Capela Sf. Mihail, numită și Capela Trevisan, după monumentul de pe peretele din dreapta al condotierului Melchiorre Trevisan, mort în insula Kefalonia în anul 1500. Deasupra altarului se află un triptic din lemn cu statuile Sfinților Anton, Mihail și Sebastian, realizat de un artist venețian în sec. al XV-lea.

Urmează spre dreapta Capela Sfinților Franciscani, dominată de pictura "Fecioara cu Pruncul pe tron și sfinții franciscani", realizată în anul 1535 de Bernardino Licinio și considerată cea mai bună lucrare a sa.

În altarul principal este așezată cea mai faimoasă operă din Bazilica Santa Maria dei Frari: Maria Assunta ("Înălțarea Fecioarei"), realizată de Tițian în anul 1518, pe când avea doar 28 de ani. Deși a devenit ulterior celebră (Canova o numea "cel mai frumos tablou al lumii"), pictura a fost inițial respinsă de biserică, din cauza stilului inovator și a culorilor aprinse (roșul atât de caracteristic pictorului va deveni cunoscut mai târziu sub numele de "roșul lui Tițian"). Călugării franciscani și-au dat seama de valoarea operei și au hotărât să o păstreze doar în momentul în care ambasadorul austriac s-a oferit imediat să o cumpere.

Piesa de altar are înălțimea de aproape 7 m. În partea de jos se află apostolii, în mijloc Fecioara Maria, înconjurată de îngeri, iar în partea sus Dumnezeu Tatăl, dinspre care coboară lumina. Tițian modifică modul clasic de reprezentare a acestei scene, în care de obicei în partea inferioară era imaginea mormântului gol, iar sus se afla figura lui Iisus.

În anul 1817, pictura a fost mutată în Galeriile Academiei din Veneția, unde a devenit una dintre cele mai admirate opere ale sec. al XIX-lea. În anul 1945, a fost reașezată în altarul principal al Bazilicii dei Frari, în locul pentru care Tițian o concepuse.

Pe pereții laterali ai altarului principal se găsesc două monumente funerare: spre stânga cel al dogelui Niccolò Tron, iar spre dreapta cel al dogelui Francesco Foscari. Tot în dreapta se găsește și un crucifix ce datează din sec. al XIII-lea.

Monumentul dogelui Niccolò Tron a fost realizat în sec. al XV-lea de Antonio Rizzo din Verona și este una dintre cele mai importante lucrări de sculptură renascentistă venețiene. În centrul registrului inferior este reprezentat dogele, încadrat de două statui ce reprezintă Credința și Caritatea. Cel de-al doilea registru cuprinde epigraful, între patru copii care țin ciorchini de struguri și doi luptători ce poartă scuturi cu însemnele familiei. În registrul trei este reprezentat cavoul în care odihnește dogele, iar în partea de sus sunt sculpturile a șapte femei ce simbolizează virtuțile. În lunetă este statuia lui Iisus înviat, deasupra căruia stă Dumnezeu Tatăl, iar în lateral e reprezentată Buna Vestire.

Prima capelă de după altarul principal adăpostește statuia "Sf. Ioan Botezătorul" a lui Donatello, singura lucrare din Veneția a sculptorului originar din Toscana.

Puțin mai spre dreapta, după capela destinată rugăciunii, se găsește Capela Bernardo, unde poți admira lucrarea "Madonna pe tron cu Pruncul", realizată de Bartolomeo Vivarini în anul 1487. La stânga Fecioarei stau Sfinții Andrei și Nicolae, iar la dreapta Sf. Apostoli Paul și Petru.

Dacă îți întorci privirea, vei zări pe peretele opus monumentul funerar al lui Jacopo Marcello, realizat de Pietro Lombardo. Jacopo Marcello a fost un comandant care a murit în timpul bătăliei de la Gallipoli, în anul 1484. Statuia sa se află deasupra sicriului, între doi scutieri. Puțin mai sus, o frescă reprezintă "Triumful eroului".

Deasupra ușii de intrare în sacristie se găsesc alte trei monumente funerare. În stânga, cel al lui Paolo Savelli (mercenar mort de ciumă în anul 1407, pe când conducea armata venețiană ce invada Padova) este și primul monument ecvestru al orașului, realizat de sculptorul Jacopo della Quercia. Următorul monument este cel al amiralului Benedetto Pesaro. Basoreliefurile cu fortărețe și corăbii fac referire la moartea sa în timpul bătăliei din Corfu. În dreapta, monumentul călugărului Beato Pacifico este împodobit cu un baldachin și frumoase figuri din teracotă, realizate în Florența.

În sacristie, în partea stângă, se găsește încă o operă de artă: tripticul "Madonna cu Pruncul și sfinți", pictat de Giovanni Bellini în anul 1488, special pentru acest loc din biserică. Fecioara Maria este încadrată de sfinții Petru, Nicolae, Benedict și Marcu. Frumoasa ramă din lemn a fost realizată de Jacopo da Faenza, ca o completare a spațiului boltit pictat deasupra Fecioarei.

Pe peretele de intrare spre Sala del Capitolo se găsește un altar decorat în stil baroc, finalizat în anul 1711. Conține mai multe moaște, printre care și un vas de cristal cu un balsam în care s-ar fi amestecat câteva picături din sângele lui Hristos, adunate de Maria Magdalena. Sfânta relicvă a ajuns în posesia comandantului naval Melchiorre Trevisan în anul 1479. La întoarcerea sa din Orient, în anul 1480, acesta a dăruit-o Bisericii Santa Maria dei Frari.

Sala de Capitolo era destinată pe vremuri adunărilor călugărilor. Aici se află unul dintre cele mai vechi morminte din biserică, cel al dogelui Francesco Dandolo. Luneta a fost pictată de Paolo Veneziano în anul 1339 și o reprezintă pe "Madonna pe tron cu Pruncul și dogele". De o parte și de alta stau Sf. Francisc și Sf. Elisabeta.

Ceasul din lemn de cireș a fost sculptat de Francesco Pianta în sec. al XVII-lea. Figurile sunt o alegorie a trecerii timpului. Bătrânul din partea de sus, care își sprijină piciorul pe o roată, este chiar imaginea timpului, reprezentat cu aripi, pentru că orele și zilele zboară. Pe panglica albastră de sub el este scris Ciò che fu, ciò che e, ciò che sarà/ Al mio poter cedette, cede e cederà ("Ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi/ Sub puterea mea ați cedat, cedați și veți ceda"). Șarpele încolăcit spre dreapta roții este simbolul eternității.

În registrul următor sunt simbolizate adolescența și tinerețea. Adolescența (spre stânga) ia chipul unui tânăr ce are o stea (luceafărul dimineții) deasupra capului și este reprezentat într-un cadru plin de flori și păsări, ce duc cu gândul la primăvară. Spre dreapta, un alt personaj reprezintă tinerețea. Deasupra capului are soarele, iar peisajul din jurul său simbolizează vara.

Mai jos, spre stânga, este reprezentată vârsta maturității, sub forma unui bărbat cu armură și spadă. Strugurii și vița de vie sunt imaginea toamnei. Spre dreapta, apare un schelet înconjurat de frunze de iederă – reprezintă bătrânețea, moartea, iarna și sfârșitul timpului.

În final, cei doi îngeri de jos, din centru, care au soarele și luna deasupra capului, simbolizează ziua și noaptea.

Prin ferestrele sălii poți arunca o privire către Chiostro della Santissima Trinità ("Claustrul Sfintei Treimi"), cu frumoase decorații baroce, astăzi proprietatea Arhivelor Statului.

Întoarce-te acum spre corpul principal al bisericii și urmărește de această dată celălalt perete. După ce treci de corul din lemn, vei vedea tabloul "Martiriul Sf. Ecaterina de Alexandria", realizat de Jacopo Palma il Giovane la sfârșitul sec. al XVI-lea.

Urmează "Sf. Iosif din Copertino în extaz" (Giuseppe Nogari, sec. al XVIII-lea), statuia Sfântului Ieronim (Alessandro Vittoria, sec. al XVI-lea) și "Prezentarea lui Iisus la templu" (Salviati, sec. al XVI-lea).

Vei ajunge în curând la monumentul lui Tițian, care se află aproape de ieșirea din biserică, vizavi de monumentul lui Canova. Pictorul a murit în Veneția, în anul 1576 și a dorit să fie înmormântat în Bazilica dei Frari. Monumentul dedicat lui a fost realizat însă mult mai târziu. La sfârșitul sec. al XVIII-lea, Canova a primit comanda de a-l ridica, dar proiectul nu s-a concretizat din cauza lipsei de fonduri. Monumentul a fost construit abia în perioada 1842-1852, din marmură de Carrara.

Ultimul altar din această navă îi este dedicat Sf. Anton de Padova. Altarul actual este din sec. al XVII-lea, dar statuia de lemn din centru datează din anul 1450 și a fost realizată de Giacomo di Caterino.

Înainte de a ieși din biserică, ridică-ți privirea pentru a vedea cele opt pânze realizate în anul 1603 de pictorul Flaminio Floriani, reprezentând miracolele Sf. Anton. Sub cele două registre, spre stânga, este o pictură de Pietro Muttoni care îl reprezintă pe sfânt și biserica sa (astăzi unul dintre cele mai importante obiective turistice din Padova). Cum te uiți spre portal, spre dreapta se află monumentul funerar al senatorului Pietro Bernardo, realizat în sec. al XVI-lea de sculptorul Tullio Lombardo, iar spre stânga cel al procuratorului Alvise Pasqualigo, opera lui Lorenzo Bregno.