15 obiective turistice de vizitat în Padova
Situat în regiunea Veneto, Padova este un oraș mai puțin cunoscut, găsindu-se în umbra unor destinații precum Veneția sau Verona. Acest lucru nu îl face însă mai puțin fermecător. Atracțiile turistice nu lipsesc, iar multe obiective din Padova ocupă locuri de cinste în topurile mondiale, fiind înscrise în patrimoniul UNESCO. Un proverb local compară frumusețea Padovei cu cea a Veneției: Venezia la bella, Padova sua sorella ("Veneția e frumoasă, iar Padova este sora sa"). Poate că Padova nu se ridică chiar la nivelul bogăției artistice a Veneției, însă este un oraș frumos, cu o importantă istorie și cultură și în care se găsesc destule locuri demne de vizitat.
De Padova se leagă numele unor personalități precum Dante, Giotto, Petrarca, Donatello, Mantegna sau Galileo Galilei, dar și numele lui...Constantin Cantacuzino. Este orașul în care se află a doua cea mai veche universitate din Italia (după cea din Bologna) și una dintre cele mai vechi din lume, iar viața studențească animată își lasă o puternică amprentă asupra așezării. Padova este de asemenea orașul celei mai vechi grădini botanice din lume.
Cândva, Padova era poreclit și "orașul celor 3 FĂRĂ: pajiștea fără iarbă, sfântul fără nume și cafeneaua fără uși". Pajiștea fără nume era piața Prato della Valle, sfântul fără nume era Sf. Anton de Padova, iar cafeneaua fără uși nu era alta decât cunoscuta cafenea istorică Pedrocchi (despre acestea poți citi mai multe detalii în lista de mai jos). Odată cu trecerea timpului, cei trei "fără" au cam dispărut – astăzi vei constata că Prato della Valle are de fapt o mare suprafață cu iarbă în centru, că sfântul are un nume și că ușile sunt cât se poate de prezente la Cafeneaua Pedrocchi.
De cât timp ai nevoie pentru a vizita Padova?
Pentru a vizita Padova pe îndelete vei avea nevoie de 3-4 zile. Cele mai importante obiective le poți vedea însă și într-o singură zi, cu un pic de planificare și cu mai puțin timp pentru relaxare. Dacă îți place să afli mai multe despre locurile prin care treci, poți lua un tur ghidat.
Centrul istoric al Padovei nu este atât de mare încât să fii nevoit să folosești transportul public, însă este suficient de întins încât să te oblige să mergi pe jos în jur de 15-20 de minute între zonele în care sunt concentrate cele mai multe obiective turistice.
Ca și Bologna, Padova este un oraș al galeriilor cu colonade. Sunt în jur de 25 km de porticuri, pe sub care te poți plimba în voie, chiar dacă timpul este ploios.
Principalele atracții turistice din Padova se pot grupa în câteva zone:
- Capela Scrovegni, Biserica și Muzeele Eremitane, aflate în nord-est, cam la jumătatea distanței dintre gară și centrul orașului (din gară până în centrul Padovei faci pe jos cam 15-20 de minute)
- Universitatea, Caffè Pedrocchi, Palazzo della Ragione, Piazza delle Erbe, Piazza della Frutta, Piazza dei Signori, Baptisteriul Domului și Reggia Carrarese, în centru
- Bazilica Sf. Anton și muzeele sale, Oratoriul San Giorgio, Grădina Botanică, Piazza Prato della Valle și Biserica Santa Giustina, în partea de sud-est
- Oratoriul San Michele și Observatorul Astronomic La Specola, spre sud-vest
Pentru a-ți face o idee generală despre oraș, poți începe vizita cu un tur Hop On-Hop Off în Padova.
Dacă nu ai la dispoziție decât o zi în Padova, îți recomandăm să vizitezi Cappella degli Scrovegni, Basilica di Sant'Antonio, Palazzo della Ragione și piețele de lângă, piața Prato della Valle, dar și să te oprești pentru o delicioasă cafea cu mentă la Cafeneaua Pedrocchi sau pentru un aperitiv în Piazza delle Erbe.
Obiective turistice din Padova
Începem lista atracțiilor turistice din Padova cu un sfat: dacă petreci mai multe zile în oraș și ai de gând să vizitezi mai multe obiective, poate fi mai avantajos din punct de vedere financiar să cumperi Padova Urbs Picta Card. Acesta include intrarea la cele 8 obiective cu fresce din sec. al XIV-lea (înscrise în anul 2021 în Patrimoniul Mondial UNESCO), precum și utilizarea mijloacelor de transport public local. Poți cumpăra cardul de la oficiile de turism aflate în gară, respectiv lângă Caffe Pedrocchi sau direct de la Musei Civici Eremitani.
Obiectivele din Padova înscrise în Patrimoniul UNESCO sunt:
- Cappella degli Scrovegni
- Chiesa degli Eremitani
- Palazzo della Ragione
- Baptisteriul Domului
- Reggia Carrarese
- Basilica di Sant’Antonio
- Oratoriul San Giorgio
- Oratoriul San Michele
- Grădina Botanică
Primele opt dintre ele sunt grupate în ciclul frescelor de secol XIV, pictate într-o perioadă de mare dezvoltare artistică și culturală a Padovei, de pictori precum Giotto, Giusto de'Menabuoi, Guariento di Arpo, Altichiero da Zevio sau Jacopo da Verona.
1. Capela Scrovegni
Capela Scrovegni (Cappella degli Scrovegni) este cel mai important obiectiv turistic din Padova și poate cea mai cunoscută capelă din Italia, după Capela Sixtină de la Vatican. Este considerată o capodoperă a artei occidentale. Dacă nu ai la dispoziție decât o zi în Padova și nu ai timp de vizitat decât unul-două obiective, îți recomandăm să o treci pe lista de priorități.
Un alt sfat: este foarte important să faci rezervare din timp. Fiind un obiectiv important și protejat, în fiecare zi este alocat un număr restrâns de locuri pentru vizită, locuri împărțite pe intervale orare. Rezervările se pot face cu cel puțin o zi înainte.
Teoretic, poți cumpăra bilete și la fața locului, atât timp cât există disponibilitate. Practic, în luna ianuarie noi nu am găsit locuri, deși numărul de turiști din Padova nu era prea mare, iar în luna martie am făcut rezervare din timp și, chiar și așa, nu mai erau multe locuri.
La intrare, gențile se lasă la garderobă (vei primi o punguță pentru a-ți pune obiectele de valoare).
O vizită la Capela Scrovegni durează circa 30 de minute (15 minute pentru a viziona un filmuleț introductiv și încă 15 minute pentru a vedea capela). Poți face fotografii la interior, dar fără blitz.
Capela este faimoasă pentru ciclul de fresce pictate de Giotto în doar doi ani, între 1303 și 1305, fresce care au însemnat o revoluție pentru arta acelor timpuri: Giotto înfățișează emoțiile prezente pe chipurile umane (este faimoasă scena sărutului dintre Ioachim și Ana) și anticipează redarea perspectivei, care îi va preocupa pe artiști abia un secol mai târziu.
Numele Scrovegni este numele familiei căreia îi aparținea capela (conectată cu palatul de lângă, demolat în sec. al XIX-lea) și care i-a comandat lui Giotto realizarea picturii (cappella degli Scrovegni înseamnă chiar "capela familiei Scrovegni").
Pe Enrico Scrovegni, cel care a comandat lucrările, îl poți vedea pictat deasupra fostei uși de intrare, în scena Judecății, oferindu-i capela Fecioarei. În dreapta Mariei este înfățișat Sfântul Ioan, iar în stânga Sfânta Caterina, cei doi sfinți cărora le sunt închinate altarele din zona centrală a paraclisului. Personajul îmbrăcat în alb, care susține macheta capelei, este Altegrado de' Cattanei, protopopul catedralei, prieten cu Scrovegni.
Se crede că Enrico Scrovegni era unul dintre cei mai bogați oameni din Padova începutului de secol al XIV-lea, moștenind averea de la tatăl său, Reginaldo, care se ocupase cu cămătăria. Afacerile celui din urmă probabil că nu au fost prea curate, devreme ce Dante îl plasează în a sa Divina Comedie de-a dreptul printre păcătoșii din infern.
Frescele cuprind 39 de scene, aranjate în mai multe rânduri, pe care ar trebui să le urmărești de sus în jos și de la stânga la dreapta, exact ca paginile unei cărți, trecând prin reprezentări din viața lui Ioachim și a Anei, a Fecioarei Maria, a lui Iisus și până la Judecata de Apoi. La bază, sunt reprezentate alegoriile monocrome ale viciilor și virtuților, iar deasupra se întinde bolta azurie, pictată cu stele, pe care sunt prezente medalioane cu figurile lui Hristos, a Mariei și ale profeților.
Dacă observi cu atenție scena Adorația magilor, de pe peretele din dreapta altarului, vei constata că steaua reprezentată deasupra grajdului în care s-a născut Hristos are o formă mai ciudată, de...cometă. Acest lucru se datorează cel mai probabil faptului că Giotto s-a inspirat din trecerea cometei Halley din anul 1301.
Pe peretele opus altarului, la intrare, este pictată Judecata de Apoi, care a servit drept model generațiilor următoare de artiști italieni, inclusiv lui Michelangelo pentru Capela Sixtină.
Cappella degli Scrovegni
Orar:
- 09.00-19.00 (ultima intrare la ora 18.45)
- în perioada 25 martie-1 noiembrie Capela Scrovegni se pate vizita și în timpul serii, între orele 19.00 și 22.00 (ultima intrare la ora 21.20)
- închis în 25 și 26 decembrie și 1 ianuarie
- intrarea se face în grupuri de maxim 25 de persoane, din 15 în 15 minute
Preț bilet:
- de marți până duminică: 16 EUR (de marți până duminică biletul de intrare include și vizita la Muzeele Civice Eremitane și la Palatul Zuckermann)
- luni: 12 EUR
- bilet de seară: 10 EUR (nu include intrarea la muzee)
2. Chiesa degli Eremitani
Chiesa degli Eremitani este biserica aflată lângă Capela Scrovegni, dedicată Sfinților Filip și Iacob. Datează din sec. al XIII-lea și, pe vremuri, făcea parte dintr-un complex monastic, în clădirile căruia sunt adăpostite astăzi Muzeele Civice Eremitane.
Ca și alte obiective din oraș, biserica a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO, grație frescelor pictate în sec. al XIV-lea de pictori precum Guariento, Giusto de Menabuoi sau Altichiero, de numele cărora sunt legate cele mai importante obiective artistice din Padova. În vechime, biserica era împodobită cu multe picturi, care însă s-au pierdut, în special în timpul bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial.
Chiar la intrare se află două morminte ale unor membri din familia Carrara, stăpânitorii orașului din acele vremuri. Mormântul din stânga, al lui Jacopo II da Carrara, poartă un epigraf scris de celebrul poet Petrarca, prieten cu Jacopo.
Prima capelă de pe latura dreaptă (Cappella Cortellieri) mai păstrează doar urme din frescele realizate de Giusto de’ Menabuoi în anul 1370, înfățișându-l pe Sf. Augustin, virtuțile și artele liberale.
A doua capelă (Cappella di Sant’Antonio) prezintă și ea doar resturi din picturile cu scene din viețile sfinților, făcute la 1138 de Guariento, alt pictor padovan faimos. Astăzi au mai rămas doar câteva figuri de sfinte, pe arcada de la intrare și alte câteva fragmente pe pereții capelei.
Capela aflată în colțul din dreapta altarului se numește Cappella Ovetari. Bombardamentul din anul 1944 aproape că a distrus-o. S-au păstrat totuși mai multe fresce, reprezentând scene din vieților Sfinților Cristofor, Filip și Iacob. Ceea ce s-a pierdut a fost reconstituit cu ajutorul tehnologiei computerizate, astfel încât azi îți poți da cu ușurință seama de aspectul său inițial. Capela este importantă pentru că păstrează două fresce de Andrea Mantegna, reprezentant de seamă al Renașterii sec. al XV-lea, care a lucrat aici în tinerețe, când avea doar 17 ani. Poți admira aceste scene dacă privești partea de jos a peretelui din dreapta al capelei.
Imediat lângă ea, în partea dreaptă a altarului, se află Capela Dotto, distrusă și ea de bombardament, astfel încât astăzi nu se mai observă decât urme din frescele pictate în sec. al XIV-lea de Altichiero.
Cea mai importantă capelă este cea situată în absida altarului, numită Cappella Maggiore, unde, pe peretele din stânga, se află un ciclu de picturi realizat în sec. al XIV-lea de Guariento. Frescele prezintă scene din viețile Sfinților Augustin, Filip și Iacob, iar pe soclu sunt reprezentate alegoriile monocrome Planetele și Vârsta omului, inspirate de cele ale viciilor și virtuților pictate de Giotto în Capela Scrovegni.
Capela aflată în stânga altarului este Capela Sanguinacci, dedicată sfinților Cosma și Damian. Scena din partea de jos a peretelui din dreapta, înfățișând-o pe Fecioara pe tron, alături de sfinți și de un nobil, a fost cel mai probabil realizată de Menabuoi. Sarcofagul, realizat în sec. al XIV-lea de sculptorul Jacobello, îi aparține lui Ilario Sanguinacci, cel care a comandat capela.
Chiesa degli Eremitani
Orar:
Iarna:
- luni-vineri: 07.30-12.30, 15.30-19.00
- sâmbătă-duminică: 09.00-12.30, 16.00-19.00
Vara:
- luni-vineri: 09.00-12.30, 15.30-19.00
- sâmbătă-duminică: 10.00-13.00, 16.30-20.00
Preț bilet:
- intrarea este gratuită
- pentru a lumina frescele din Cappella Ovetari trebuie introduse monede în aparat
3. Universitatea din Padova
Universitatea din Padova, aflată în centrul orașului, vizavi de Primărie (Palazzo Moroni) este una dintre cele mai vechi din lume. Ea a fost înființată în anul 1222, de către studenții care veniseră de la Universitatea din Bologna (prima universitate din Italia). Centralizarea și mutarea diferitelor sedii care funcționau în mai multe zone din oraș a fost făcută în sec. al XVI-lea, în complexul de clădiri numit Palazzo del Bo, care reprezintă astăzi partea veche a universității.
Palazzo del Bo s-ar traduce prin "palatul boului". Bucraniul (craniul de bou), prezent în multe decorații din complex, este simbolul de astăzi al universității. Explicația este următoarea: pe aceste locuri se afla prin sec. al XIV-lea Hospitium Bovis, un han situat în cartierul măcelarilor, a cărui siglă era capul de bou.
Universitatea din Padova se poate vizita cu tururi ghidate. Printre atracțiile cele mai importante se numără Aula Magna, Sala dei Quaranta, Teatrul Anatomic sau Aula di Medicina.
Aula Magna a fost în mod tradițional sala în care se țineau cursurile Facultății de Drept. În mod excepțional, pentru că era foarte iubit de studenți, aici a predat și Galileo Galilei.
Sala dei Quaranta (Sala celor 40) își datorează denumirea celor 40 de portrete ale unor învățați din toată lumea care au studiat la Universitatea din Padova. Vei avea surpriza să descoperi aici portretul, dar și bustul lui Constantin Cantacuzino. În sală se află și pupitrul de lemn de la care Galilei a predat matematică și fizică timp de 18 ani, între 1592 și 1610.
Teatrul Anatomic, construit din lemn de nuc în anul 1595, a fost prima structură stabilă de acest fel din lume. Forma sa eliptică, în formă de con răsturnat, permitea unui număr de peste 200 de studenți să urmărească de la înălțime autopsiile și lecțiile de anatomie care se țineau la bază.
Aula di Medicina este una dintre cele mai vechi și mai frumoase săli din palat, păstrând încă urmele frescelor medievale care o decorau cândva. Astăzi studenții își prezintă aici lucrările de diplomă.
Universitatea din Padova deține și un alt record demn de luat în seamă: este locul în care, în anul 1678, a absolvit prima femeie din lume. Numele său era Elena Lucrezia Cornaro și se licențiase în filozofie.
Universitatea din Padova
Orar:
- casa de bilete: luni-vineri 10.00-18.00, sâmbătă-duminică 09.00-18.00
- tururile ghidate au loc la ore prestabilite, în engleză sau italiană
- în zilele de 24, 25 și 31 decembrie și 1 ianuarie nu se fac tururi
Preț bilet:
- tur istoric Palazzo del Bo (luni-vineri): 8 EUR
- Palazzo del Bo e il '900 di Gio Ponti (sâmbătă-duminică): 10 EUR sau 15 EUR (tur ghidat)
4. Caffè Pedrocchi
Lângă Universitate și Primărie se află faimoasa cafenea istorică Pedrocchi. Povestea sa începe la începutul sec. al XIX-lea, când Antonio Pedrocchi decide să construiască o nouă clădire în care să mute cafeneaua pe care o moștenise de la tatăl său. Clădirea, realizată în stil neoclasic, a fost inaugurată în anul 1831 și extinsă în anul 1836 cu o nouă aripă în stil neogotic.
Până în anul 1916, cafeneaua a fost deschisă zi și noapte, motiv pentru care era numită și "cafeneaua fără uși" (explicația primului "fără" din porecla de "orașul celor trei FĂRĂ"). Abia atunci, în timpul Primului Război Mondial, cafeneaua a fost închisă în timpul serii, pentru că exista riscul ca luminile aprinse să atragă bombardamentele austriecilor.
Localul a fost loc de întâlnire pentru intelectuali, artiști, oameni politici, profesori și studenți și a fost unul dintre locurile preferate ale lui Stendhal, care o menționează în romanul Mânăstirea din Parma.
Cele patru săli de la parter poartă denumiri legate de culoarea tapițeriei: Sala albă, Sala roșie, Sala galbenă, Sala verde. Se spune că cele trei culori – verde, alb și roșu – reprezintă culorile steagului italian. Sala galbenă era numită și Sala Bursei, pentru că aici se întâlneau negustorii care fixau prețurile mărfurilor. În Sala roșie se află tejgheaua inițială de marmură, care are la bază decorațiuni de bronz în formă de labe de leu. Sala albă, aflată la ieșirea dinspre Universitate, mai poartă urma lăsată pe un perete de un glonț austriac din timpul Revoluției de la 1848.
Fă deci o pauză din plimbarea ta prin Padova și încearcă specialitățile cafenelei: faimoasa cafea Pedrocchi cu cremă de mentă și zabaione Stendhal (zabaione sau zabaglione este o cremă de gălbenușuri și vin dulce, fiind un desert tradițional italian). Nu rata nici tortul Pedrocchi, cu ciocolată, cafea și...evident, cremă de mentă. Dacă vrei să descoperi mai multe despre gastronomia Padovei, vezi și articolul Ce să mănânci și să bei în Padova.
Cafeneaua Pedrocchi este deschisă în fiecare zi, de la 8 dimineața până la miezul nopții.
5. Palazzo della Ragione
Palazzo della Ragione (Palatul Justiției) este una dintre cele mai mari clădiri medievale din Europa și este singurul obiectiv dintre cele 8 incluse în Patrimoniul UNESCO care nu are fresce cu tematică religioasă.
Palatul a fost construit la începutul sec. al XIV-lea, pe o structură care exista deja, iar arhitectul a fost călugărul Fra Giovanni degli Eremitani, cel care s-a ocupat și de realizarea Bisericii degli Eremitani. Până în anul 1797 aici a funcționat tribunalul orașului, de la care palatul și-a căpătat și numele. Mai era numit și "salonul", pentru că de fapt cuprindea o singură sală enormă.
La parterul palatului se află două coridoare boltite pe care padovanii le numesc Sotto al Salone ("sub salon") și care, împreună cu piețele de lângă palat, constituie unul dintre cele mai vechi centre comerciale din Europa. Cele două coridoare găzduiesc și astăzi mici magazine cu tot felul de delicatese locale.
Urcând scările ce te conduc în superba logie și de acolo în sală, te vei găsi în fața unui spațiu imens, cu lungime de 80m, tavan de lemn și pereți acoperiți cu mai bine de trei sute de fresce, care alcătuiesc unul dintre cele mai mari cicluri picturale din lume.
Împodobirea palatului cu picturi a fost încredințată de autoritățile locale lui Giotto, însă frescele sale au pierit în incendiul din 1420, care a distrus și logiile și acoperișul de lemn. Palatul a fost deci repictat în sec. al XV-lea, respectând în totalitate decorațiile inițiale.
Frescele prezintă influența planetelor asupra relațiilor și psihicului uman, conform teoriilor matematicianului și astrologului Pietro d’Abano, al cărui portret, pictat de Jacopo da Verona, îl vei găsi pe peretele din stânga intrării. În cele 12 secțiuni care reprezintă lunile anului sunt descrise constelațiile și caracterul celor născuți în luna respectivă, personificarea lunii, figura apostolului patron, influența pe care semnul zodiacal o are asupra oamenilor și activitățile specifice acelei perioade.
Distrează-te încercând să identifici semnele zodiacale și caracteristicile lor (indiciu: reprezentările încep chiar în partea dreaptă a laturii prin care intri, cu luna martie – caută semnul Berbecului!).
În sală vei mai remarca statuia imensă din lemn a unui cal, realizată în sec. al XV-lea pentru un nobil padovan, cu ocazia unui turnir. În colțul opus se află Pietra del Vituperio ("piatra rușinii"), o piatră de porfir negru, cu o poveste interesantă. Aici erau umiliți debitorii aflați în insolvență, fiind obligați să se dezbrace și să se lovească de trei ori cu posteriorul de piatră, înainte de a părăsi orașul.
Palazzo della Ragione
Orar:
- marți-duminică: 09.00-19.00
- închis în zilele de luni, 25 și 26 decembrie, 1 ianuarie și 1 mai
Preț bilet:
- 8 EUR
6. Piazza delle Erbe și Piazza della Frutta
Cele două piețe istorice care mărginesc Palazzo della Ragione de-o parte și de alta a sa au constituit dintotdeauna centrul comercial al orașului, lucru reflectat și de numele lor: Piazza delle Erbe înseamnă "piața ierburilor, a verdețurilor", iar Piazza della Frutta este "piața fructelor".
De-a lungul timpului, Piazza delle Erbe s-a mai numit și "piața cerealelor" sau "piața vinului", iar scările pe care ajungi astăzi în Palazzo della Ragione erau Scala delle Erbe, căci pe ele își înșirau vânzătorii mărfurile.
Astăzi, în Piazza delle Erbe vei găsi tarabe cu fructe și legume, iar în Piazza della Frutta mai mult tarabe cu...haine.
Piazza delle Erbe este locul în care padovanii se opresc la un spritz și o vorbă. În piață sunt nenumărate baruri.
Legătura dintre cele două piețe se face printr-un pasaj boltit, numit Volto della Corda ("bolta corzii"). Aici debitorii sau cei care încercau să-și înșele clienții erau biciuiți cu o funie pe spinare. Funiile rămâneau agățate de niște inele fixate în perete, ca avertisment. Colțul dinspre Piazza della Frutta se numea Canton delle busie, adică "colțul minciunilor" – acesta era locul în care negustorii își țineau negocierile. Pe perete se păstrează și astăzi modelul unităților de măsură, care avea menirea de a împiedica comercianții să-și înșele clienții.
O curiozitate: dacă te vei îndrepta spre capătul opus al Pieței della Frutta, pe sub coloanele care susțin Palazzo della Ragione, vei constata că înspre Via Oberdan una dintre ele lipsește – este doar capitelul. O legendă locală susține că într-o noapte coloana ar fi fost furată de locuitorii din Vicenza. O explicație mai practică este că ar fi fost îndepărtată pentru ca mărfurile din zona respectivă să poată fi mai ușor transportate.
7. Piazza dei Signori
Eleganta Piazza dei Signori ("Piața Nobililor"), aflată în mijlocul unei încrengături de străduțe medievale, este inima orașului, locul în care padovanii bogați ieșeau la plimbare. Nu întâmplător se afla chiar lângă palatul (Reggia) familiei conducătoare Carraresi, palat din care astăzi nu a mai rămas mare lucru.
Înconjurată de baruri și magazine elegante, piața este delimitată pe latura lungă de Biserica San Clemente într-o parte și de frumosul Palazzo del Capitanio în cealaltă, cu Torre del Orologio (Turnul cu ceas). Ceasul este unul dintre cele mai vechi ceasuri astronomice din Europa încă funcționale, indicând nu doar orele, ci și lunile, semnele zodiacale, fazele lunii și mișcarea planetelor.
Dacă îl vei privi cu atenție, vei remarca faptul că semnul Balanței lipsește, în timp ce semnul Scorpionului ocupă două spații. Conform unor legende urbane, Balanța ar lipsi pentru că meșterul care a lucrat la ceas nu fusese plătit sau pentru a simboliza lipsa dreptății în oraș. De fapt, adevărul este că Jacopo Dondi, cel care a creat ceasul în anul 1344, s-a inspirat din sistemul astronomiei grecești, în care Balanța nu fusese încă definită ca o constelație autonomă, ci era o parte din constelația Scorpionului.
Balanța se regăsește însă pe soclul de marmură al coloanei din dreapta palatului, aflată vizavi de coloana cu leul venețian.
În stânga palatului Del Capitanio se află Loggia del Consiglio, o frumoasă clădire din sec. al XVI-lea.
8. Baptisteriul Catedralei
Domul (Catedrala) din Padova, închinat Sfintei Fecioare, a fost construit începând cu sec. al XVI-lea, pe baza proiectului lui Michelangelo.
Cel mai probabil, interiorul Domului nu te va impresiona. Baptisteriul Sf. Ioan Botezătorul însă (locul în care erau botezați locuitorii orașului), aflat în partea sa dreaptă (cum te uiți la Dom), găzduiește frescele lui Menabuoi din sec. al XIV-lea și merită să fie vizitat (da, vorbim despre un alt obiectiv UNESCO).
Ca și la Capela Scrovegni, biletele se pot cumpăra pentru anumite intervale orare și ar fi bine să le rezervi online. Le poți cumpăra și la casa de bilete aflată în Muzeul Diecezan (clădirea din stânga Domului), însă riști să nu găsești disponibilitate pentru ora dorită.
Clădirea Baptisteriului datează de la sfârșitul sec. al XIII-lea și se afla chiar lângă palatul familiei conducătoare Carraresi. Acesta a fost și motivul pentru care Fina Buzzaccarini, soția stăpânitorului orașului, a dorit să îl transforme în mausoleul familiei sale. Ca atare, a cerut realizarea unui mormânt în capelă și a ordonat decorarea interiorului cu fresce. Mormântul Finei și al soțului său s-a aflat chiar deasupra ușii de intrare până în anul 1405, când a fost distrus de venețienii care au cucerit orașul.
Giusto de Menabuoi a realizat ciclul de picturi în anii 1375 și 1376. Frescele, foarte bine păstrate, acoperă întreaga suprafață a pereților și boltei, suprinzându-te prin culorile aprinse și prin bogăția detaliilor, multe redând detalii din viața de zi cu zi din Padova acelor vremuri.
Rezervă bilet Baptisteriu Padova
Baptisteriu Padova
Orar:
- luni: între 14.00 și 17.30, cu intrări din 30 în 30 de minute
- marți, miercuri, joi: între 10.30 si 17.30, cu intrări din 30 în 30 de minute (cu excepția orei 13.30)
- vineri, sâmbătă, duminică: 10.30, 11.00, 12.00, 12.30, 13.00, 14.00, 14.30, 15.00, 16.00, 16.30, 17.00, 17.30
Preț bilet:
- bilet Baptisteriu și Muzeul Diecezan: 12 EUR
9. Reggia Carrarese
Capela palatului familiei Carraresi este încă unul dintre cele 8 obiective care au făcut ca orașul să fie inclus în patrimoniul UNESCO. Transformările suferite de-a lungul secolelor au făcut ca astăzi să se mai păstreze însă doar câteva fresce, iar din palat nu a rămas decât o parte, care găzduiește în prezent Academia Galileană de Științe, Litere și Arte.
Capela se află la primul etaj și a fost pictată de Guariento di Arpo pe la jumătatea sec. al XIV-lea. Frescele reprezintă scene din Vechiul Testament, iar peisajele și personajele sunt inspirate din viața de curte a Padovei.
Reggia Carrarese
Orar:
- marți-duminică, 10.00-12.30, cu ultima intrare la ora 12.00 (vizită ghidată, de obicei în limba italiană, din 30 în 30 de minute)
Preț bilet:
-
gratuit
-
sunt recomandate donațiile la finalul vizitei
10. Basilica di Sant'Antonio
Basilica di Sant'Antonio este unul dintre cele mai vizitate obiective din Padova, dar și una dintre cele mai mari biserici din lume. Atunci când te vei plimba prin oraș, vei remarca faptul că străzi, patiserii, restaurante sau magazine poartă pur și simplu numele Del Santo ("al/a Sfântului"). Sf. Anton de Padova este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai lumii catolice și patronul orașului. Locuitorii îl numesc pur și simplu "Sfântul". Așa se explică cel de-al doilea "fără" din porecla Padovei de care îți spuneam la începutul articolului – "sfântul fără nume".
Sfântul Anton s-a născut de fapt la Lisabona, dar a murit în anul 1231 la Padova. Construcția bazilicii a început un an mai târziu, în onoarea sfântului, arhitectura sa fiind influențată de cea a Bazilicii San Marco din Veneția.
În interior, în partea stângă, se află capela care adăpostește moaștele Sfântului Anton, considerate ca fiind făcătoare de minuni. Capela este decorată cu nouă basoreliefuri lucrate de importanți sculptori ai epocii, reprezentând scene din viața sfântului.
Mai departe, capela din față este Capela Madonna Mora, un rest din vechea bisericuță în care Sf. Anton se ruga și oficia Sf. Liturghie. Statuia este opera unui sculptor francez și datează de la sfârșitul sec. al XIV-lea, iar pictura din spate, reprezentând Încoronarea Fecioarei, este opera lui Giotto, anterioară celei din Capela Scrovegni.
Nu pleca fără să arunci o privire în capela din partea stângă, care poartă numele "fericitului Luca" (Beato Luca), un discipol al Sf. Anton. Frescele de aici sunt realizate de Giusto de Menabuoi în anul 1382. Dacă te uiți în stânga altarului, vei vedea o imagine a orașului Padova, așa cum arăta în acea epocă. Spre centrul frescei poți recunoaște Palazzo della Ragione.
Următoarea capelă importantă este Cappella delle relique, realizată în stil baroc, la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Capela adăpostește o întreagă colecție de moaște, printre care limba, mandibula și aparatul vocal al Sf. Anton, dar și haina și sicriul în care a fost pus inițial corpul.
Chiar în partea opusă față de Capela Sf. Anton se află Capela San Giacomo, împodobită cu fresce pictate la sfârșitul sec. al XIV-lea de Altichiero da Zevio.
Altarul principal, împodobit cu basoreliefuri și statui, este o faimoasă lucrare a lui Donatello. Îți va fi mai ușor să îl admiri dacă nu vizitezi biserica în timpul slujbelor.
Îți poți continua vizita prin curțile interioare ale mânăstirii franciscane sau prin muzeele acesteia.
Vizitarea Bazilicii Sant'Antonio este gratuită, dar pentru muzee se plătește bilet. În fiecare an, în ziua de 13 iunie (ziua morții Sf. Anton) este sărbătoarea sfântului, iar orașul se transformă într-un mare loc de pelerinaj.
În piața din fața bazilicii (numită Piazza del Santo), amenajată pe locul unui străvechi cimitir, se află statuia de bronz a condotierului venețian Gattamelata, realizată de Donatello pe la jumătatea sec. al XV-lea. Aceasta a fost prima statuie ecvestră în mărime naturală a Renașterii italiene, servind ca model multor sculpturi ulterioare.
Tot în piață, în dreapta bazilicii, se află două bisericuțe care par foarte asemănătoare – Oratorio San Giorgio și Scuola del Santo (biletul pentru vizitarea acestora se cumpără din incinta mânăstirii).
Bazilica Sf. Anton de Padova
Orar:
Bazilică:
- vara (ora legală): luni-duminică: 06.15-19.25
- iarna (ora solară): luni-vineri 06.15-18.45, sâmbătă-duminică: 06.15-19.25
Muzeul Antonian, Oratoriul San Giorgio și Scuola del Santo:
- marți-duminică: 09.00-13.00 și 14.00-18.00
- închis în zilele de luni, 25 decembrie și 1 ianuarie
Preț bilet:
- bazilică: gratuit
- Muzeul Antonian, Oratoriul San Giorgio și Scuola del Santo: 7 EUR
11. Oratoriul San Giorgio și Scuola del Santo
Oratoriul San Giorgio este o mică biserică, înscrisă în Patrimoniul UNESCO pentru frescele realizate în jurul anului 1379 de pictorii Altichiero da Zevio și Jacopo da Verona.
La exterior, deasupra ușii, poți admira trei basoreliefuri: Sf. Gheorghe omorând dragonul, încadrat în stânga și în dreapta de blazoanele familiei Lupi di Soragna, cea care a comandat realizarea bisericii. Biserica a fost de fapt construită ca un mausoleu pentru familie și adăpostește mormântul ducelui Raimondino.
În interior, pe peretele din stânga altarului este reprezentată viața Sf. Gheorghe, iar pe cel din dreapta viețile sfintelor Caterina și Lucia – acești trei sfinți erau patronii familiei Lupi.
Dacă ai vizitat mai înainte Capela Scrovegni, vei remarca faptul că bolta Oratoriului San Giorgio se inspiră din bolta lui Giotto, cu cerul înstelat și medalioanele cu sfinți.
Clădirea alăturată Oratoriului San Giorgio este Scuola del Santo ("școala Sfântului"), care a fost sediul Confreriei Sant'Antonio, fondată imediat după moartea sfântului. Clădirea actuală a fost construită în sec. XV-XVI. Sala de la primul etaj a fost decorată cu mai multe picturi reprezentând viața și miracolele Sf. Anton, dintre care trei picturi au fost realizate de Tițian.
12. Grădina Botanică din Padova
Grădina Botanică din Padova este cea mai veche din lume, fiind creată în anul 1545 în cadrul universității din oraș, motiv pentru care este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. A avut un rol foarte important în studiul plantelor medicinale, dar și în introducerea multor plante exotice în Europa.
Vechea grădină, de formă circulară, era înconjurată de ziduri înalte, păstrate până astăzi, al căror scop era de a limita numărul de furturi de plante medicinale, considerate prețioase în acele timpuri.
Cea mai bătrână plantă pe care o păstrează Grădina Botanică din Padova se numește "palmierul Sf. Petru" (Chamaerops humilis) și datează din anul 1585. Mai este numită și "palmierul lui Goethe", luând numele scriitorului german care a admirat-o în anul 1786, în timpul călătoriei sale în Italia.
Grădina Botanică Padova
Orar:
- 1-24 noiembrie 2024: marți-duminică, 10.00-17.00
- 25 noiembrie-5 decembrie 2024: închis
- 6-23 decembrie 2024: marți-duminică, 10.00-17.00
- 24 decembrie 2024: 10.00-14.00
- 25 decembrie 2024: închis
- 26-30 decembrie 2024: marți-duminică, 10.00-17.00
- 31 decembrie 2024: 10.00-14.00
Ultima intrare se face cu 45 de minute înainte de închidere.
Preț bilet:
- adult: 10 EUR
- un copil sub 12 ani însoțit de un adult plătitor: gratuit
- 13-25 de ani: 8 EUR
- de la 65 de ani: 8 EUR
- 2 adulți și maxim 3 copii sub 18 ani: 25 EUR
13. Piazza Prato della Valle
Piazza Prato della Valle, aflată în apropierea Bazilicii Sant’Antonio, este o piață deosebită, de care padovanii sunt foarte atașați și unde ies adesea la plimbare, pe jos sau cu bicicleta.
În primul rând, se remarcă prin dimensiuni (peste 88.000 mp) – este una dintre cele mai mari piețe din Europa, iar unii localnici spun că ar fi chiar a doua cea mai mare piață din Europa, după Piața Roșie din Moscova.
În al doilea rând, este specială prin alcătuire. Ai mai văzut o piață care să aibă în centru un parc, înconjurat de un canal de apă mărginit de statui?
În epoca romană, pe aceste locuri se afla Campo di Marte, cu un teatru roman și un loc pentru cursele de cai. Mai târziu, locul s-a transformat într-o zonă mlăștinoasă și insalubră. În anul 1775, nobilul venețian Andrea Memmo (Padova se afla în acele vremuri sub dominația Veneției) a avut ideea de a crea aici un nou spațiu urban, care să poată găzdui târguri sau adunări. A fost realizată o grădină de formă ovală (care poartă astăzi numele de Insula Memmia), înconjurată de un canal cu lungimea de aprox. 1,5 km, străbătut de patru poduri. Canalul este mărginit de-o parte și de alta de un dublu șir de statui, în număr de 78, reprezentând personaje importante pentru istoria orașului, precum Galileo Galilei, poetul Francesco Petrarca, sculptorul Antonio Canova (știai că aeroportul din Treviso poartă numele acestui sculptor renumit?), pictorul Andrea Mantegna sau Antenore, miticul fondator al orașului.
Prima statuie a fost construită în anul 1775 și îl înfățișa pe filozoful Cicero, dar a fost înlăturată și înlocuită cu statuia lui Antenore, pentru că, conform regulamentului, statuile trebuiau să aibă legătură cu istoria orașului (și Cicero nu avea) și nu trebuiau să reprezinte sfinți sau persoane încă în viață.
Dacă te vei uita cu atenție, vei observa că unele statui lipsesc. Inițial ele erau în număr de 88, însă unele dintre ele (care înfățișau dogi venețieni) au fost înlăturate de armata lui Napoleon după ce a ocupat orașul în anul 1797.
Cum nu există nicio statuie care să înfățișeze o femeie, cei din Padova au făcut o petiție în acest sens către autorități, petiție rămasă încă fără rezultat. Una dintre propuneri o viza pe Lucrezia Cornaro, prima femeie care a absolvit o facultate – cea din Padova.
Prato della Valle înseamnă "pajiștea din vale" însă, demult, locul nu avea deloc iarbă, de aceea a fost motiv pentru cel de-al treilea "fără" din denumirea de "orașul celor fără trei FĂRĂ": "pajiștea fără iarbă".
Chiar lângă piață se află Biserica Santa Giustina, una dintre cele mai mari din lume. În interior se află moaștele Sfintei Giustina și ale Sf. Luca.
Pe partea opusă a pieței față de bisericile Sant’Antonio și Santa Giustina, dincolo de linia de tramvai, vei remarca o clădire frumoasă, cu o fațadă cu coloane. Clădirea se numește Loggia Amulea, iar în fața sa se înalță statuile lui Dante Alighieri și Giotto, cele două personalități întâlnindu-se în Padova.
14. Oratoriul San Michele
Oratoriul San Michele se află în apropiere de Specola, vechiul observator astronomic al orașului. Frescele din interior (ce a mai rămas din ele) au fost pictate în 1397 de Jacopo da Verona și înfățișează imagini din viața Fecioarei Maria.
Oratoriul San Michele
Orar:
1 octombrie-31 martie:
- marți-vineri: 10.00-13.00
- sâmbătă-duminică: 10.00-13.00, 15.00-18.00
- 25, 26 decembrie și 1 ianuarie: închis
1 aprilie-30 septembrie:
- marți-vineri: 10.00-13.00
- sâmbătă-duminică: 10.00-13.00, 16.00-19.00
- 1 mai: închis
Preț bilet:
- adult: 4 EUR
- copil sub 5 ani: gratuit
- 6-17 ani: 3,5 EUR
- peste 65 de ani: 3,5 EUR
15. La Specola
Din anul 1777 observatorul astronomic al Padovei, cunoscut sub numele de La Specola, se află în turnul Torlonga din castel. O legendă urbană afirmă că în acest observator și-a făcut Galileo descoperirile astronomice, însă clădirea a fost de fapt terminată la 150 de ani după ce Galileo a părăsit orașul.
Se poate vizita doar cu vizite ghidate de circa o oră (doar în limba italiană), cu rezervare în prealabil, iar în interior va trebui să urci circa 200 de trepte.
Observatorul Astronomic La Specola
Orar:
Octombrie-aprilie:
- sâmbătă și duminică la ora 16.00
- în luna octombrie au loc tururi și miercuri sau vineri, la ora 20.30
- închis pe 24, 25, 26 decembrie și 1 ianuarie
Mai-septembrie:
- sâmbătă și duminică la ora 18.00
- miercuri sau vineri la ora 20.30
- închis pe 1 mai și 13 iunie
Preț bilet:
- 8 EUR
- tur de seară: 10 EUR