Madonna dell'Orto, biserica lui Tintoretto din Veneția
Biserica Madonna dell'Orto din Veneția mai este cunoscută și drept "Biserica lui Tintoretto". Artistul, a cărui locuință se găsea în apropiere, a fost enoriaș al acestei parohii. În interiorul bisericii se află mai multe opere ale pictorului, dar și mormântul său. Dacă îți place arta, și în special Tintoretto, adaugă acest loc pe lista obiectivelor de vizitat în Veneția.
Cum ajungi la Biserica Madonna dell'Orto?
Biserica Madonna dell'Orto se află în nordul orașului, în cartierul Cannaregio, într-o zonă liniștită, departe de agitația turistică a Veneției. Liniile de vaporetto 4.1 și 5.1 au stație chiar în imediata apropiere.
Preț bilete
Biserica Madonna dell'Orto face parte din circuitul Asociației Chorus și se vizitează gratuit (vezi și articolul Ce poți vizita gratuit în Veneția).
Program de vizitare
Poți vizita Biserica Madonna dell’Orto în timpul următorului program:
- luni-sâmbătă: 10:30-17:00
Casa de bilete închide la ora 16:45.
Biserica este închisă în zilele de duminică, de Paște, pe 15 august, 25 decembrie și 1 ianuarie.
Vizită la Biserica Madonna dell'Orto
Istorie
Prima biserică a fost construită pe aceste locuri în anul 1350, de călugării din ordinul Umiliati ("umiliți"), al căror stareț era Tiberio de' Tiberi din Parma. Inițial, biserica a fost închinată lui San Cristoforo (Sf. Cristofor), protector al călătorilor și al negustorilor. Alegerea acestui sfânt a fost probabil determinată și de situarea bisericii într-o zonă caracterizată în acele timpuri de o intensă activitate comercială, dar și de faptul că se găsea în apropiere de locul de plecare spre multe insule din laguna venețiană.
În anul 1377, denumirea a fost schimbată în cea care s-a păstrat până în zilele noastre: Madonna dell'Orto ("Fecioara din grădină"). Povestea spune că parohul de pe atunci al Bisericii Santa Maria Formosa i-a comandat sculptorului Giovanni de Santi o statuie a Fecioarei. Statuia nu a fost însă pe placul parohului, care a refuzat-o încă înainte de a fi terminată. Atunci, până să hotărască ce să facă cu ea, De Santi a așezat-o în grădină. În fiecare noapte, statuia începea să strălucească, ceea ce a făcut ca un număr tot mai mare de oameni să se îndrepte spre grădina cu pricina pentru a se ruga, considerând-o miraculoasă. Pentru a evita răspândirea cultului în afara instituțiilor religioase, episcopul de la Biserica San Pietro di Castello (care a fost pentru mult timp catedrală a Veneției, înainte de Bazilica San Marco) i-a cerut sculptorului să așeze statuia într-o biserică. De Santi a oferit-o călugărilor de la noua biserică San Cristoforo, punând trei condiții: să fie înmormântat în fața locului unde va fi așezată statuia, să se oficieze întotdeauna o slujbă în amintirea sa și să primească o sumă considerabilă de bani. Călugării au acceptat primele două cereri, dar nu dispuneau de banii ceruți, așa că statuia a fost cumpărată de Scuola San Cristoforo (ca și Scuola Grande di San Rocco, aceasta era o organizație negustorească, cu caracter religios și caritabil) și a fost așezată în interiorul bisericii în anul 1377 (o poți vedea și astăzi, în Capela San Mauro). Din anul 1414, hramul a fost schimbat oficial în Madonna dell'Orto - "Fecioara din grădină".
De-a lungul timpului, biserica a fost restaurată de mai multe ori și a fost în posesia mai multor ordine religioase. În sec. al XIX-lea, pentru câțiva ani, a fost folosită de armata austriacă drept depozit pentru paie și vin.
Exterior
Înainte de a intra în biserică, aruncă o privire către piațeta în care este situată. Pavajul este alcătuit din cărămizi dispuse în forma oaselor de pește, încadrate de pătrate din piatră de Istria (materialul de construcție ce predomină în Veneția). Acesta este unul dintre puținele exemple de pavaj tradițional (de dinainte de introducerea blocurilor de piatră din sec. al XVII-lea) care se mai păstrează în oraș. Un alt exemplu de astfel de pavaj vei găsi în apropiere, la 5 minute de mers pe jos, în Campo dell'Abazia.
Clădirea din partea stângă a bisericii este Scuola San Cristoforo dei Mercanti - instituția care a dat banii pentru așezarea în biserică a statuii despre care ți-am vorbit mai sus. A fost construită în anul 1377 și refăcută în anul 1571, atunci când a fost înălțată cu un nivel (dacă te uiți spre partea dreaptă a clădirii, vei vedea cum aceasta acoperă latura stângă a bisericii, construite anterior). Deasupra portalului de intrare se află un frumos basorelief din sec. al XIV-lea. O înfățișează pe Madonna della Misericordia - Fecioara cu Pruncul, protejând cu mantia sa mulțimea de credincioși, încadrată de Sf. Marcu și Sf. Francisc. Multe dintre picturile care decorau în trecut clădirea școlii s-au pierdut odată cu decretul de desființare dat de Napoleon în anul 1806. Unele, printre care "Buna Vestire" a lui Veronese, sunt păstrate astăzi la Galeriile Academiei din Veneția.
Privește acum frumoasa fațadă a bisericii. Detaliile sale arhitecturale, care evidențiază trecerea de la stilul gotic la cel renascentist, stau mărturie restaurării din sec. al XV-lea. Cărămida roșie și ancadramentele ferestrelor și portalului sunt specifice goticului venețian. În nișe se mai păstrează statuile celor doisprezece apostoli, câte șase pe fiecare latură.
Portalul de intrare, decorat cu flori de acant și rozeta de deasupra sa au fost proiectate de Bartolomeo Bono, același sculptor care a lucrat și la Porta della Carta de la Palatul Dogilor. Deasupra lunetei din porfir mov se găsesc statuile care îi reprezintă pe Sf. Cristofor (în centru), Arhanghelul Gabriel (stânga) și Fecioara Maria (dreapta). Pe coloanele care susțin statuile apare simbolul Sf. Cristofor: litera X (de la numele grecesc Χριστόφορος), peste un palmier stilizat. Deasupra rozetei mici, în partea superioară a fațadei, este un alt basorelief al Fecioarei cu Pruncul.
De-o parte și de alta a coloanelor albe ce încadrează portalul au fost încastrate stemele lui Tiberio de' Tiberi, fondatorul bisericii.
În sec. al XIX-lea, în cele cinci turnulețe gotice din piatră au fost așezate statui aduse de la Biserica Santo Stefano din insula Murano, ce a fost demolată. Statuile simbolizează "Prudența", "Caritatea", "Credința", "Speranța" și "Cumpătarea".
Interior
Interiorul bisericii este împărțit în trei nave, separate de arcade susținute de coloane din marmură. Pe partea interioară a arcadelor se mai păstrează frescele de secol XV - lucru rar în Veneția, unde frescele arareori rezistă condițiilor climatice. Pe peretele din dreapta sunt patru altare, iar în nava din stânga se deschid patru capele.
Tavanul casetat datează de la restaurarea din sec. al XX-lea, înlocuind vechiul acoperiș cu forme gotice, decorat cu fresce.
Orga, aflată deasupra intrării, datează din sec. al XIX-lea, fiind una dintre cele mai mari din Veneția. Realizată în anul 1878, fusese inițial proiectată pentru Teatrul La Fenice.
Faima bisericii se datorează însă picturilor lui Jacopo Tintoretto. Acesta și-a avut în apropiere, lângă Campo dei Mori, atât locuința, cât și atelierul. Tintoretto a lucrat pentru Madonna dell'Orto timp de treizeci de ani, de cele mai multe ori în mod gratuit, luând bani doar pentru materialele folosite. În aceeași biserică, al cărei enoriaș era, și-a găsit și locul de veci, alături de socrul său și de doi dintre fii.
Poți începe turul cu altarele din nava dreaptă a bisericii. Prima pictură este un celebru panou de altar, realizat de Cima da Conegliano la sfârșitul sec. al XV-lea. Îl reprezintă pe "Sf. Ioan Botezătorul, între Sfinții Petru, Marcu, Ieronim și Pavel", simbolizând stâlpii noii Biserici. Pe fundalul ce înfățișează un peisaj colinar pot fi recunoscute cupolele Bazilicii Sf. Anton din Padova și castelul din Conegliano. Ruinele sunt o trimitere la decadența lumii păgâne.
Sculptura "Fecioara cu Pruncul" de pe perete, din dreapta, datează tot din sec. al XV-lea și a fost atribuită lui Antonio Rizzo, cel care a proiectat Scara Giganților de la Palatul Dogilor.
Urmează, spre stânga, "Sf. Cristofor martir", o copie de secol XIX a picturii originale a lui Cima da Conegliano, aflată astăzi la Galeriile Academiei.
Altarul din mijloc (Altare dell'Immacolata) a fost realizat la sfârșitul sec. al XVI-lea, pentru a adăposti statuia miraculoasă ce a dat numele bisericii, statuie pe care o vei vedea puțin mai târziu, într-o capelă.
Altarul baroc care urmează este un monument comemorativ, realizat în anul 1657, la comanda lui Girolamo Cavazza, un venețian care și-a cumpărat titlul nobiliar. Acesta a murit în anul 1681 și a fost înmormântat în biserica în care își aranjase monumentul funerar încă din timpul vieții. Printre autorii statuilor se numără și Josse Le Court, sculptorul de origine flamandă care a realizat și altarul principal al Bisericii Santa Maria della Salute, precum și altarul Crucifixului din Bazilica Santa Maria dei Frari.
Urmează, spre stânga, altarul cu "Martiriul Sf. Laurențiu", realizat de Daniel van den Dyck, în sec. al XVII-lea.
Ultima pictură din partea dreaptă se numără printre cele mai celebre opere ale lui Tintoretto. "Prezentarea Mariei la Templu" a fost și prima lucrare realizată pentru Biserica Madonna dell'Orto. Dacă o privești cu atenție, vei observa o dungă verticală fină pe centru, care împarte tabloul în două. Inițial, pictura fusese concepută ca decorație pentru ușile vechii orgi. Cele două părți au fost unite în sec. al XVIII-lea. Compoziția este scenografică, fapt care caracterizează cele mai multe lucrări ale lui Tintoretto. Maria urcă singură o scară impunătoare, decorată cu foiță de aur, către sacerdotul ce o așteaptă cu brațele deschise. Este urmată de trei femei, fiecare însoțind câte o fetiță, aflate toate în partea scăldată în lumină a picturii.
În partea dreaptă a altarului se deschide o capelă în care este un tablou de secol XVI al Sfinților Augustin și Ieronim. Aceasta este capela în care a fost înmormântat Tintoretto, alături de fiii Marietta și Domenico (pictori și aceștia) și de socrul său. Lespedea funerară și bustul de pe perete au fost adăugate în timpul restaurării din anii 1930.
Spre dreapta, o ușă duce la Capela San Mauro, destinată rugăciunii. Aici poți vedea statuia Fecioarei care a dat numele bisericii în sec. al XIV-lea și tot aici este înmormântat, conform dorinței sale, Giovanni de Santi, sculptorul care a realizat-o. Pe pereții capelei sunt lucrări ce înfățișează diferiți sfinți venețieni.
Întoarce-te către altarul principal, dominat și el de operele lui Tintoretto. Cele două mari picturi laterale reprezintă "Judecată de Apoi" (dreapta) și "Adorarea vițelului de aur" (stânga).
Panoul central înfățișează "Buna Vestire", de Palma il Giovane. Panourile laterale sunt de Tintoretto: "Apariția crucii către Sf. Petru" (stânga) și "Tăierea capului Sf. Pavel" (dreapta). Deasupra sunt prezentate virtuțile creștine (de la stânga spre dreapta): "Cumpătarea", "Justiția", "Credința", "Prudența" și "Tăria". Toate au fost pictate de Tintoretto, cu excepția celei din centru ("Credința", înfățișată cu o cupă în mână), realizată de Pietro Ricchi.
Continuă turul întorcându-te prin nava stângă a bisericii. Pe peretele de lângă altar se află o altă pictură a lui Tintoretto: "Tatăl Etern în glorie".
În capela ce urmează (Capela Contarini), cu prețioasă pardoseală din marmură policromă, se află "Miracolul Sf. Agnes" (o sfântă din Roma), tot de Tintoretto. Pe pereți sunt busturile membrilor familiei Contarini.
Următoarea capelă este Capela Morosini, unde la altar se află trei picturi ale lui Domenico, fiul lui Tintoretto și, pe peretele din stânga, "Răstignirea", de Palma il Giovane, adusă aici de la o biserică venețiană demolată.
În continuare este Capela Vendramin, care are în stânga pictura „Tobias și îngerul” - o operă de tinerețe a lui Tițian, realizată în perioada 1540-1545. Pe fundal este reprezentat Sf. Ioan Botezătorul, aflat în rugăciune.
Pe peretele opus se află o lucrare de Palma il Vecchio: "Sf. Vicențiu martir, între Sf. Dominic, papa Eugeniu al IV-lea, prea-fericitul Lorenzo Giustiniani și Sf. Elena".
Ultima cupolă, cea dinspre ușă, este astăzi goală. Aici s-a aflat una dintre cele mai importante opere din Biserica Madonna dell'Orto - un panou de altar cu "Fecioara cu Pruncul", realizat de Giovanni Bellini. Pictura a fost furată în anul 1993 și nu a mai fost găsită de atunci.
Ce poți vedea în împrejurimi?
Casa lui Tintoretto
Foarte aproape, pe Fondamenta dei Mori nr. 3399, se află casa în care Tintoretto și-a petrecut ultimii 20 de ani din viață, până la dispariția sa în anul 1594. Casa - o construcție gotică din sec. al XV-lea - nu se poate vizita, fiind proprietate privată, dar este interesant să o vezi și de la exterior.
Tintoretto s-a născut în Veneția, în anul 1518. Cele mai recente studii arată că numele său real era Jacopo Comin. A fost poreclit "Tintoretto" ("micul vopsitor") din cauza profesiei tatălui - Giovanni Battista, care vopsea țesături de mătase. În anul 1509, acesta din urmă participase în mod curajos la apărarea porților Padovei împotriva atacurilor armatelor imperiale și dobândise apelativul de Robusti, pe care l-a transmis și fiului Jacopo, primul născut dintre cei 22 de copii.
O inscripție pe peretele casei amintește că aceasta a fost locuința lui Tintoretto: Non ignorare, viandante, l'antica casa di Jacopo Robusti detto il Tintoretto. Di qui per ogni dove si diffusero innumerevoli dipinti, mirabili pubblicamente e privatamente, magistralmente realizzati con fine ingegno dal suo pennello. Ti farà piacere apprendere ciò per la solerzia dell'attuale proprietario. 1842 ("Nu trece cu vederea, călătorule, vechea casă a lui Jacopo Robusti, zis Tintoretto. De aici s-au răspândit pretutindeni nenumărate picturi, admirate atât în spațiul public, cât și în cel privat, realizate cu măiestrie și fină ingeniozitate de pensula sa. Îți va face plăcere să afli acest lucru datorită sârguinței actualului proprietar. 1842").
Spre dreapta, între cele două ferestre de la primul nivel, se află o statuetă ale cărei forme sunt destul de șterse de trecerea timpului. Are probabil origini romane și îl reprezintă pe Hercule nud, cu un toiag în mână. Legenda povestește că Marietta, prima fiică a lui Tintoretto, a fost abordată într-o dimineață de o bătrână, în timp ce se îndrepta către Biserica Madonna dell'Orto. Femeia a convins-o pe copilă să fure ostiile sfințite, promițându-i în schimb că va deveni asemeni Fecioarei Maria. În loc să înghită ostiile, fata le ținea în gură și apoi le ascundea în bluză. Odată ajunsă acasă, le punea într-o cutie îngropată în grădină, în apropiere de adăpătoarea animalelor. După câteva zile, s-a întâmplat ceva ciudat: animalele se adunau și îngenuncheau toate chiar în acel loc. Înfricoșată, Marietta i-a povestit totul tatălui. Tintoretto și-a dat seama că avea de-a face cu o vrăjitoare și i-a spus copilei ca data viitoare când o mai întâlnește să o cheme în casă. Când acest lucru s-a întâmplat, pictorul, care făcuse rost de o bâtă, a întâmpinat-o cu o ploaie de lovituri. Pentru a scăpa, vrăjitoarea s-a transformat în pisică și a încercat să fugă. Nereușind, s-a aruncat către un perete, prin care a trecut învăluită într-un nor de fum, lăsând în urmă o gaură. Atunci, Tintoretto a realizat o statuetă reprezentându-l pe Hercule ținând o bâtă în mână, pentru a acoperi gaura, dar și în semn de avertisment pentru vrăjitoare.
Statuile celor patru "mauri"
În partea stângă a casei lui Tintoretto se află o statuie ciudată și înclinată, ce pare că reprezintă un arab. Alte trei statui misterioase sunt încorporate în zidurile unui vechi corp de fabrică din piațeta Campo dei Mori.
Cele trei statui dinspre piață înfățișează trei frați negustori (Antonio Rioba, Sandi și Afani), care s-au mutat în Veneția în anul 1113, venind din Moreea - numele sub care era cunoscut Peloponezul în Evul Mediu. Și-au luat numele de Mastelli, dar lumea le-a spus mori ("mauri"), cuvânt care s-a păstrat până astăzi în denumirea acestor locuri.
Identitatea celei de-a patra statui - cea de lângă casa lui Tintoretto - nu este cunoscută, dar localnicii o numesc el Moro Mambrun.
O legendă povestește că cei trei negustori ar fi înșelat o femeie venețiană, care și-a îndreptat atunci rugăciunile către Sfânta Maria Magdalena (după unele tradiții, femeia ar fi fost Maria Magdalena însăși). Aceasta i-a transformat pe cei trei, alături de vânzătorul ce le fusese complice, în stane de piatră care au fost așezate în piață, ca avertisment pentru oamenii necinstiți.
Cel mai faimos dintre "mauri" este Antonio Rioba. Prin sec. al XIX-lea, statuia și-a pierdut nasul, care a fost înlocuit cu o bucată din fier. De atunci, s-a născut superstiția că, dacă îi freci nasul lui "Sior" Rioba, vei avea noroc în afaceri și vei deveni bogat (pentru alte superstiții venețiene, vezi și articolul despre ce poți face în Veneția).
Numele de Rioba provine de la inscripția rioba din partea stângă, de pe încărcătura pe care o poartă în spate. De fapt, cuvântul continuă pe partea opusă, dar ultima parte (rbaro) este mult mai puțin vizibilă. Probabil inscripția riobarbaro se referea inițial la rubarba pe care o căra în spate. În trecut, statuia a fost și obiect de farse pentru hamalii care abia își începeau activitatea - acestora li se dădeau încărcături foarte grele, ce trebuiau înmânate inexistentului "Sior Antonio Rioba din Campo dei Mori". Mult timp s-a obișnuit și ca oamenii din Veneția să lase pe statuie bilețele anonime, cu texte ironice și satirice.
Într-o noapte din primăvara anului 2010, statuia lui Sior Antonio Rioba a fost decapitată. Poliția și populația s-au mobilizat, iar capul a fost găsit câteva zile mai târziu, iar sculptura a fost reasamblată.
Palazzo Mastelli
Foarte aproape de Biserica Madonna dell'Orto, pe cealaltă parte a canalului cu același nume, se găsește Palazzo Mastelli, care ar fi fost construit de cei trei frați pomeniți mai sus. Palatul mai poartă și numele de Ca' Cammello ("Casa cu cămilă"), datorită reliefului de pe fațadă. Acesta înfățișează un om cu turban și costum oriental, conducând o cămilă - aluzie la comerțul cu condimente de care se ocupa familia Mastelli.
După o legendă, un negustor bogat din Orient, părăsit de femeia pe care o iubea, ar fi plecat din orașul său și s-ar fi mutat în acest palat din Veneția. Pentru a fi ușor de găsit, în cazul în care iubita sa s-ar fi răzgândit și ar fi pornit să-l caute, a pus să se sculpteze acest relief pe zidul locuinței sale.
Pe fațada aceluiași palat, în dreapta jos, mai poți observa un detaliu interesant: o mică fântână orientală din care, până de curând, puteau bea apă cei care treceau cu barca pe canalul din față.
