Complexul Sant'Anna dei Lombardi din Napoli

Complexul monumental Sant'Anna dei Lombardi este cunoscut în primul rând pentru lucrările unor faimoși artiști ai Renașterii toscane, precum Giorgio Vasari, Benedetto da Maiano sau Antonio Rossellino. Atunci când îl vizitezi, nu rata cripta de sub biserică care, alături de alte obiective din Napoli, precum "Napoli Subteran", Catacombele San Gennaro și San Gaudioso sau Galleria Borbonica, îți dezvăluie multiplele aspecte ale orașului subpământean.

Bilete de intrare

Biletele de intrare au următoarele prețuri:

adulți: 6 EUR sau 8 EUR (cu vizita criptei)
sub 12 ani: gratuit
posesori de Artecard: 4 EUR sau 6 EUR (cu vizita criptei)
sub 26 de ani: 4 EUR sau 6 EUR (cu vizita criptei)

Cumpără bilet

Program

Complexul muzeul Sant'Anna dei Lombardi se poate vizita în timpul următorului program:

luni-vineri: 09:30-18:30
sâmbătă: 09:30-18:00
duminică: 12:30-17:30

Ultima intrare este cu o oră înainte de închidere.

Complexul se găsește în Piazza Monteoliveto 4, chiar la marginea centrului istoric al orașului Napoli.

O parte din fațada bisericii a fost refăcută după bombardamentele din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Vizită la Complexul Sant'Anna dei Lombardi

Mânăstirea, construită în anul 1411, de un nobil napoletan din anturajul regelui, a purtat inițial denumirea de Santa Maria di Monteoliveto, fiind încredințată călugărilor din ordinul olivetan.

Deși se afla pe atunci în afara zidurilor orașului, în sec. al XVI-lea complexul a câștigat un mare prestigiu în rândul nobilimii, care se întrecea în a construi altare și capele, iar a fi înmormântat în biserică era un simbol al prestigiului și statutului social. Astfel, mânăstirea s-a îmbogățit cu opere de artă, care stau mărturie legăturilor dintre Napoli și Toscana și influențelor exercitate de negustorii, meșteșugarii și bancherii din Florența.

În 1799, călugării olivetani au fost alungați și mânăstirea desființată, iar doi ani mai târziu, regele Ferdinand al IV-lea a dat biserica arhiconfraternității lombarzilor. De atunci, locul și-a schimbat numele în Sant'Anna dei Lombardi.

Plângerea lui Hristos

Una dintre capodoperele renascentiste adăpostite în Complexul Sant'Anna dei Lombardi este un grup statuar din teracotă, numit Compianto su Cristo morto ("Plângerea lui Hristos mort"). Sculptura se află în capela Sfântului Mormânt (cappella del Santo Sepolcro) și a fost realizată în anul 1492, de sculptorul Guido Mazzoni din Modena. Statuile sunt în mărime reală și impresionează prin expresivitate și nivelul detaliilor. Dacă ai vizitat Bologna, poate că îți vor aduce aminte de un grup statuar similar, aflat în Biserica Santa Maria della Vita.

Grupul este compus din 8 statui, care erau inițial pictate. Personajele, adunate în jurul lui Iisus, sunt (de la stânga la dreapta): Iosif din Arimateea (cu chipul regelui Alfonso al II-lea de Aragon, duce de Calabria - cel care a comandat sculptura), Maria Magdalena, Maria Salomeea, care o susține pe Fecioara Maria, Sf. Ioan Evanghelistul, Maria lui Cleofa și Nicodim (cu trăsăturile preotului Ferrante de Aragon).

Grupul statuar "Plângerea lui Hristos" a fost realizat la sfârșitul sec. al XV-lea, de Guido Mazzoni (în momentul vizitei noastre, sculpturile erau în proces de restaurare).

Înainte de a continua către sacristia veche, zăbovește o clipă în capela de Sangro. Printre picturile de acolo, este una mai deosebită, care îi aparține lui Vasari: pe peretele din dreapta, în stânga picturii de altar, ce reprezintă Înălțarea Fecioarei, este o frescă de dimensiuni mai mici: un călugăr deschide o fereastră, parcă poftindu-te să intri în lumea secolelor trecute.

În partea stângă a peretelui, Vasari a pictat un călugăr olivetan, deschizând o fereastră.

Sacristia veche (Sala Vasari)

Sacristia veche este cea mai faimoasă parte a Complexului Sant'Anna dei Lombardi, fiind comparată de unii (respectând, desigur, proporțiile) cu Capela Sixtină din Vatican.

În anul 1545, bolta încăperii (care era pe atunci sala de mese a mânăstirii olivetane) a fost pictată de artistul toscan Giorgio Vasari, născut în Arezzo. Cunoscut pictor, arhitect, dar și istoriograf, Vasari se aflase cu puțin înainte la Roma, iar faima sa ajunsese în orașul de la poalele Vezuviului nu numai pentru frumusețea lucrărilor sale, cât și datorită rapidității cu care le executa.

Pentru a picta bolta, Vasari i-a transformat mai întâi arhitectura, remodelând bolțile în stuc. În partea centrală a reprezentat Religia (spre intrare), Eternitatea (spre centru) și Credința (spre altar), iar în jurul lor opt virtuți, împreună cu 48 de constelații, totul fiind completat de decorații în stil grotesc (ornamentații cu motive geometrice, vegetale și animale, de origine romană, redescoperite în epoca Renașterii).

Sacristia veche a fost pictată de Giorgio Vasari.

De-a lungul pereților se înșiră părți din strane din lemn, aduse aici în anul 1688 (până atunci se aflaseră în biserică, în capela Tolosa), atunci când sala de mese a fost transformată în sacristie. Intarsiile, lucrate în diferite esențe de lemn, au fost realizate la începutul sec. al XVI-lea de Fra Giovanni da Verona și prezintă scene urbane sau din viața călugărilor. În nișele dintre intarsii sunt așezate statui de secol XVII, ce reprezintă sfinți ai ordinului olivetan.

Intarsiile de lemn alternează cu statui de sfinți din sec. al XVII-lea.

Tabloul din spatele altarului îl înfățișează pe San Carlo Borromeo și provine din prima biserică Sant'Anna dei Lombardi, distrusă în urma cutremurului din anul 1805. În dreapta sa este o pictură a Fecioarei Maria, iar în stânga e reprezentat Sf. Arhanghel Gabriel.

În partea opusă, pe contrafațadă, este un tablou cu "Adorația Magilor", pictat de un elev al lui Vasari și adus aici în sec. al XVII-lea. Sculpturile din cele două nișe reprezintă doi arhangheli.

Biserica Sant'Anna dei Lombardi

Imediat ce intri în biserică, în părțile laterale vei vedea două altare din marmură, realizate de Girolamo Santacroce și Giovanni da Nola, cei mai de seamă reprezentanți ai sculpturii napoletane din sec. al XVI-lea.

Spre stânga este altarul Del Pezzo, care îi are în centru pe Fecioara cu Pruncul, între Sf. Petru și Sf. Ioan Botezătorul. Dedesubt este un relief cu Hristos și Sf. Petru pe Marea Galileii.

Spre dreapta este altarul Ligorio, care îi prezintă pe Fecioara cu Pruncul și Sf. Ioan copil, între Sf. Andrei și Sf. Ieronim, iar în partea de jos este un relief cu Sf. Francisc de Paolo care salvează pelerinii surprinși de o alunecare de teren.

Deasupra intrării este orga, aflată într-o carcasă din lemn aurit, bogat decorată, datând de la sfârșitul sec. al XVI-lea și încadrată de frescele artistului napoletan Battistello Caracciolo.

Orga datează de la sfârșitul sec. al XVI-lea.

Cele mai importante capele din biserică se găsesc chiar în stânga și în dreapta intrării: sunt capelele renascentiste Correale și Piccolomini, fiecare dintre ele precedate de câte un mic vestibul și cu o pardoseală foarte frumoasă.

Capela Piccolomini (cea din stânga) poartă numele lui Antonio Piccolomini, cumnatul regelui Alfonso al II-lea și aduce aminte de capela cardinalului Portugaliei de la Mânăstirea San Miniato al Monte din Florența.

Capela a fost construită în perioada 1470-1490, în memoria soției lui Piccolomini și a fost decorată de sculptorul toscan Antonio Rossellino. Mormântul Mariei de Aragon se găsește pe peretele din stânga.

Mormântul Mariei de Aragon, în memoria căreia a fost construită capela Piccolomini

Pe altar se află un basorelief cu scena Nașterii lui Iisus, încadrată de sculpturile sfinților Ioan și Iacob, având deasupra doi profeți, iar pe peretele din dreapta este o frescă a Bunei Vestiri de la sfârșitul sec. al XV-lea.

Basorelieful cu scena nașterii lui Iisus, realizat de Antonio Rossellino

Fresca Bunei Vestiri, pe peretele din dreapta capelei

Pe partea opusă, în dreapta intrării în biserică, se deschide capela Correale, terminată în anul 1490, care ia numele lui Marino Correale, conte de Terranova și majordom al casei regale. Mormântul acestuia se află pe peretele din stânga. Pe peretele din dreapta este o bancă din marmură din sec. al XV-lea.

Capella Correale se află în stânga intrării.

Mormântul lui Marino Correale, realizat de Benedetto da Maiano

Banca de pe peretele din dreapta a fost realizată de un sculptor napoletan, în anul 1490.

Sarcofagul, ca și altarul, sunt opera sculptorului toscan Benedetto da Maiano. Scena centrală a altarului reprezintă Buna Vestire și este încadrată de Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul. Deasupra lor se află busturile a două sibile. Predela de la bază înfățișează, de la stânga la dreapta: Nașterea, Adorația Magilor, Învierea, Așezarea în mormânt, Înălțarea, Coborârea Sf. Duh și Moartea Fecioarei.

Altarul are în centru scena Bunei Vestiri.

În partea de sus sunt doi îngerași. Conform studiilor recente, se crede că cel din dreapta ar fi fost sculptat chiar de Michelangelo, care a lucrat în atelierul lui Benedetto da Maiano pe când avea 14 ani.

Se crede că îngerașul din dreapta sus ar fi fost sculptat de Michelangelo.

Amprenta renascentistă o vei găsi și în alte capele ale bisericii, precum este capela Tolosa (în stânga altarului), care pare că a fost inspirată de sacristia lui Brunelleschi de la Biserica San Lorenzo din Florența. Pentru această capelă fuseseră inițial proiectate stranele cu intarsii de lemn care astăzi sunt expuse în sala lui Vasari.

În rest, aspectul general al bisericii este cel baroc, conferit de modificările aduse în sec. al XVII-lea.

Interiorul Bisericii Sant'Anna dei Lombardi este în stil baroc.

Altarul principal a fost proiectat de Giovanni Domenico Vinaccia (cel care a lucrat și pentru capela San Gennaro din Domul din Napoli) și a fost lucrat de meșteri din Carrara. Frescele din partea de sus prezintă "Viața Sf. Benedict" (patron al ordinului olivetan) și au fost realizate în sec. XVI-XVII, iar panoul de altar este "Educația Fecioarei" și a fost pictat în sec. al XIX-lea.

Altarul principal al bisericii Sant'Anna dei Lombardi

Cripta

Cripta (ipogeo) se găsește sub absida bisericii și ai acces la ea cu tururi ghidate (incluse în prețul biletului), care au loc din 30 în 30 de minute. Intrarea se face prin spatele altarului principal, de unde vei coborî în subteran.

Accesul în criptă se face prin spatele altarului.

Încăperea poartă numele de "Cripta Abaților", întrucât era locul în care erau înmormântați cei care avuseseră funcția de stareț al mânăstirii olivetane. În frescele de pe pereți se mai disting reprezentări ale copacilor unei păduri sacre, care încadrează scena centrală a Răstignirii.

Nișele de pereți se numesc scolatoi (de la verbul scolare, care înseamnă "a scurge"). În acestea erau atârnate cadavrele călugărilor, pentru a lăsa lichidele corporale să se scurgă. După ce se uscau, erau înmormântați la comun, într-o groapă aflată în centrul încăperii unde, la adâncime, se mai văd și astăzi fragmente de oase. Craniile erau expuse la vedere, deasupra nișelor.

Scara cu două rampe, dincolo de frumusețea formelor, avea un înțeles simbolic: pe acolo sufletul urca spre altar și, mai departe, spre Paradis.

Scara era și un simbol al înălțării sufletului spre Paradis.