21 de obiective turistice de vizitat în Bologna

21 de obiective turistice de vizitat în Bologna

Cele mai multe obiective turistice din Bologna sunt situate în zona centrală, așa că îți va fi ușor să le vizitezi făcând o plimbare. Doar câteva atracții se află mai departe sau în împrejurimi și va fi nevoie să iei un mijloc de transport pentru a ajunge la ele.

1. Piazza Maggiore

Începem cu Piazza Maggiore pentru că este inima orașului și pentru că cele mai multe obiective turistice din Bologna sunt concentrate în jurul său. Bolognezii o mai numesc și Piazza Grande ("Piața Mare") sau pur și simplu la Piazza, iar laturile sale sunt înfrumusețate de câteva dintre cele mai vechi și mai frumoase clădiri din oraș.

Pe latura de sud se înalță impunătoarea biserică San Petronio. Imediat în dreapta ei este Palatul Notarilor (dacă te uiți spre centrul fațadei, vei remarca stema breslei, cu trei călimări și trei pene).

Urmează, pe latura din dreapta, Palatul Primăriei, numit și Palatul Accursio. Ceasul de pe turn este unul dintre cele mai mari din Italia, iar deasupra intrării se află statuia Papei Gregorio al XIII-lea, de la care avem calendarul pe care îl folosim astăzi (calendarul gregorian). 

Piazza Maggiore văzută din Palatul Primăriei. De la stânga la dreapta: Palazzo del Podestà, Palazzo dei Banchi, fațada Bazilicii San Petronio și un colț din Palatul Notarilor.
Piazza Maggiore văzută din Palatul Primăriei. De la stânga la dreapta: Palazzo del Podestà, Palazzo dei Banchi, fațada Bazilicii San Petronio și un colț din Palatul Notarilor.

Pe latura de lângă, vizavi de biserică, se află Palazzo del Podestà (Palatul Guvernatorului). Turnul de deasupra se numește Turnul Arengo, iar clopotele sale erau bătute pentru a semnala evenimente importante. Încă mai sună în fiecare zi de 21 aprilie, la ora 10 fix, pentru a aniversa eliberarea Bolognei de sub ocupația nazistă, în anul 1945.

Observă de aproape stâlpii ornați cu mii de plăcuțe decorative diferite, reprezentând flori, steme, animale sau oameni. Se zice că pe unul dintre acești stâlpi ar exista două flori identice una lângă alta, însă nimeni nu a reușit să le găsească. 

Bazilica San Petronio văzută de sub coloanele decorate cu flori ale Palatului del Podestà
Bazilica San Petronio văzută de sub coloanele decorate cu flori ale Palatului del Podestà

Nu pleca de aici fără să încerci ciudatul efect acustic care se formează sub bolta (Voltone del Podestà) de la intersecția celor două pasaje pietonale din interior. E ușor să o recunoști – aproape întotdeauna sunt persoane care se află în cele patru colțuri. Dacă șoptești cu fața spre perete, persoana aflată în colțul opus te va auzi. Era o soluție care în trecut permitea călugărilor să spovedească bolnavii de ciumă fără a se contamina.

Pe următoarea latură, în stânga bisericii, se află Palazzo dei Banchi, cu 15 arcade, dincolo de care se găsește il Quadrilatero, una dintre cele mai animate zone din Bologna.

Încearcă efectul acustic de sub Voltone del Podestà!
Încearcă efectul acustic de sub Voltone del Podestà!

2. Bazilica San Petronio

Bazilica San Petronio este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bologna. Este cea mai mare și cea mai importantă biserică din oraș, fără să fie în același timp și catedrală. Începută la sfârșitul sec. al XIV-lea, trebuia să fie mult mai mare decât o vezi acum, dar intervenția papei i-ar fi împiedicat pe bolognezi să depășească dimensiunile Bazilicii San Pietro de la Vatican. Până la urmă nu a fost niciodată terminată, de aceea fațada este pe jumătate marmură, pe jumătate cărămidă. 

Biserica se mândrește cu frumosul portal de intrare realizat de sculptorul renascentist Jacopo della Quercia, cu cel mai lung meridian din lume (îl vei vedea la interior, în partea stângă), cu cea mai veche orgă din Italia și cu o interesantă reprezentare a Judecății de Apoi, în special a Infernului, în care apare și Mahomed – motiv de amenințări teroriste de-a lungul timpului.

Bazilica San Petronio

Orar:

Biserică:

  • zilnic, 08:30-13:30, 15:00-18:30

 

Capelele Bolognini, San Sebastiano și San Vincenzo:

  • zilnic, 09:00-13:00, 15:00-18:00
  • ultima intrare cu 15 minute înainte de închidere


Muzeu:

  • marți-sâmbătă: 09:00-12:30

Preț bilet:

Biserică: gratuit

 

Capelele Bolognini, San Sebastiano și San Vincenzo:

  • adult: 5 EUR
  • copii sub 11 ani: gratuit
  • între 11 și 18 ani: 3 EUR
  • peste 65 ani: 3 EUR

 

Muzeu: gratuit

Bazilica San Petronio este una dintre cele mai mari biserici din lume.
Bazilica San Petronio este una dintre cele mai mari biserici din lume.

3. Palatul d’Accursio și Turnul cu ceas

Rămânem tot în Piazza Maggiore – dacă vrei să o vezi de sus, te poți urca în turnul de pe Palatul Primăriei (Turnul Accursi). Intrarea se face de la etajul doi, așa că vei putea admira și scara construită de arhitectul Bramante pentru ca reprezentanții statului să poată urca...călare. Atunci când nu găzduiesc evenimente, sălile Palatului Primăriei (Palatul d'Accursio) se pot vizita gratuit. În prețul biletului de acces în turn este inclusă și vizita la Colecțiile Municipale de Artă, deci organizează-ți timpul și în funcție de acest obiectiv.

Palatul Primăriei

Orar:

Turnul cu ceas:

  • luni-duminică, de trei ori pe oră (la fix, la și 20 și la și 40 de minute)
  • ultima oră este ora ultimului acces
  • 1 martie-30 aprilie 2024: 10:00-18:20
  • 1 mai 2024: închis
  • 2 mai-27 octombrie 2024: 10:00-18:20
  • 28 octombrie-23 decembrie 2024: 10:00-17:20
  • 24 decembrie 2024: ultima intrare la 16:20
  • 25 decembrie 2024: închis
  • 26-30 decembrie 2024: 10:00-17:20
  • 31 decembrie 2024: ultima intrare la 16:20
  • 1 ianuarie - 28 februarie 2025: 10:00-17:20

 

Colecțiile Municipale de Artă:

  • luni: închis
  • marți, joi: 14:00-19:00
  • miercuri, vineri: 10:00-19:00
  • sâmbătă: 10:00-18:30
  • duminică: 10:00-19:00
  • închis: 1 mai, 25 decembrie

Preț bilet:

Turnul cu ceas și Colecțiile Municipale de Artă:

  • adult: 10 EUR
  • copil 4-11 ani: 7 EUR
  • copil sub 4 ani: gratuit
  • peste 65 ani: 7 EUR
  • gratuit cu Bologna Card

 

Colecțiile Municipale de Artă:

  • adult: 6 EUR
  • 18-25 ani: 2 EUR
  • sub 18 ani: gratuit
Palatul Primăriei (Palazzo Comunale), numit și Palatul d'Accursio
Palatul Primăriei (Palazzo Comunale), numit și Palatul d'Accursio

4. Fântâna lui Neptun

Situată într-o piațetă de lângă Piazza Maggiore, Fântâna lui Neptun este un simbol al orașului și una dintre atracțiile turistice pe care trebuie să le vezi în Bologna. Realizată în sec. al XVI-lea, fântâna era menită să fie un simbol al puterii papale, însă a reușit să stârnească un scandal. Trupurile senzuale ale nimfelor mării de la baza soclului și nudul masculin al lui Neptun nu prea au fost pe placul bisericii. În plus, spune legenda că sculptorul Giambologna ar fi apelat la o iluzie optică: dacă privești statuia din spate, dinspre dreapta, degetul mare al mâinii stângi pare...un organ genital erect.

Statuia lui Neptun, văzută din unghiul "indecent"
Statuia lui Neptun, văzută din unghiul "indecent"

Observă și cele două palate între care e așezată fântâna. În dreapta se află Palatul Re Enzo, după numele regelui Enzo al Sardiniei, care în sec. al XIII-lea a fost luat prizonier în urma unei bătălii și a fost ținut în captivitate în palat până la moarte.

Palatul Re Enzo
Palatul Re Enzo

În stânga este Salaborsa, fost palat al Bursei, care astăzi găzduiește o frumoasă bibliotecă (poți intra în curtea interioară, dedicată lui Umberto Eco).

Biblioteca Salaborsa, aflată în prelungirea Palatului Primăriei
Biblioteca Salaborsa, aflată în prelungirea Palatului Primăriei

5. Turnurile Asinelli și Garisenda

Cele două turnuri înclinate, Asinelli și Garisenda, aflate în apropiere de Piazza Maggiore, sunt un alt simbol și unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bologna.

Cu peste 97m, Asinelli este cel mai înalt dintre turnurile din Bologna. De-a lungul istoriei sale, Garisenda a fost scurtat, așa că astăzi măsoară doar 47m. Câștigă însă la înclinare, cu 3,22m față de verticală.

În ultimul timp, Garisenda a cam dat semne de oboseală, așa că din octombrie 2023 au început lucrările de restaurare și a fost interzisă și urcarea în turnul Asinelli.

Turnurile înclinate Garisenda și Asinelli
Turnurile înclinate Garisenda și Asinelli

În imediata apropiere a celor două turnuri, în Piazza Mercanzia, se află Palazzo della Mercanzia, una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din oraș. Construit în 1384, era pe vremuri locul de întâlnire al negustorilor, iar astăzi adăpostește Camera de Comerț.

Palazzo della Mercanzia
Palazzo della Mercanzia

6. Palazzo dell’Archiginnasio cu Teatrul Anatomic și Sala Stabat Mater

Palazzo dell'Archiginnasio este cel mai frumos și cel mai renumit palat din Bologna. A fost construit în anul 1563, la dorința cardinalului Carlo Borromeo, pe locul în care ar fi trebuit să se extindă o parte a bisericii San Petronio.

Palazzo dell'Archiginnasio este cel mai renumit palat din Bologna.
Palazzo dell'Archiginnasio este cel mai renumit palat din Bologna.

De la bun început a fost sediu al Universității din Bologna, iar în anul 1838 a fost transformat în bibliotecă. Porticul său are peste 30 de arcade, decorate cu steme ale studenților.

Porticul cu 30 de arcade este decorat cu steme ale studenților.
Porticul cu 30 de arcade este decorat cu steme ale studenților.

În interior poți vizita Teatrul Anatomic și sala Stabat Mater, ambele cu decorații impresionante.

Teatrul Anatomic, îmbrăcat în întregime în lambriuri din lemn de brad, este fosta sala de disecții, amenajată în anul 1637. Studenții stăteau pe băncile de jur-împrejurul sălii și urmăreau cum se fac disecțiile pe cadavre, practică întâlnită în acea vreme (un alt teatru anatomic impresionant se află în Padova). După ce a fost distrusă de bombardamentele din anul 1954, sala a fost refăcută în întregime, cu materialele originale. 

Cum intri, pe peretele din dreapta sălii, se află Cattedra degli Spellati (“Catedra celor jupuiți”). Cele două statui susțin o figură feminină care este alegoria Anatomiei. Un înger înaripat îi oferă în dar nu o floare, ci un...femur. 

"Cattedra degli Spellati" se află pe peretele din dreapta, cum intri în sală.
"Cattedra degli Spellati" se află pe peretele din dreapta, cum intri în sală.

Statuile din partea inferioară reprezintă 12 medici celebri (printre care se numără Hipocrat), iar în partea superioară sunt prezentați 20 de experți în anatomie din Bologna.

A doua statuie din partea stângă îl reprezintă pe medicul Hipocrat.
A doua statuie din partea stângă îl reprezintă pe medicul Hipocrat.

O curiozitate este legată de ultima statuie de pe peretele din stânga (opus Catedrei), care îl reprezintă pe Gaspare Tagliacozzi. Dacă te uiți cu atenție, vei observa că personajul ține în mână un...nas. Medicul, care a trăit în sec. al XVI-lea, este considerat părintele chirurgiei estetice moderne.

Gaspare Tagliacozzi, părintele chirurgiei plastice moderne
Gaspare Tagliacozzi, părintele chirurgiei plastice moderne

Tavanul casetat îl are în centru pe Apollo, protectorul medicinei, înconjurat de figuri care reprezintă constelațiile.

Tavanul casetat îl are în centru pe Apollo, protectorul medicinei.
Tavanul casetat îl are în centru pe Apollo, protectorul medicinei.

A doua sală pe care o poți vizita în Palazzo dell'Archiginnasio este Stabat Mater, care era destinată legiștilor. Numele și-l ia de la lucrarea omonimă a compozitorului Rossini, care a fost interpretată aici în martie 1842. Sala este bogat decorată cu steme și fresce. Pe peretele unde se afla catedra este pictată o frescă a Fecioarei cu Pruncul, datând din anul 1569, iar pe peretele din stânga se află monumentul cardinalului Fabrizio Saveli, reprezentând un vultur bicefal.

Sala Stabat Mater era destinată legiștilor.
Sala Stabat Mater era destinată legiștilor.

Palazzo dell'Archiginnasio

Orar:

  • luni-sâmbătă: 10-18
  • 25 aprilie 2024: 10-14
  • 1 mai 2024: 10-14
  • 24 și 25 decembrie 2024: închis
  • 26 decembrie 2024: 10.00-14.00
  • 31 decembrie 2024: închis

Preț bilet:

Bilet Teatrul Anatomic+Sala Stabat Mater:

  • la fața locului (doar cu card): 3 EUR
  • online: 3,5 EUR (rezervarea online este obligatorie sâmbăta și în zilele de sărbătoare)

Piața din fața palatului se numește Piazza Galvani. În centru are statuia lui Luigi Galvani, profesor la Universitatea din Bologna, care în sec. al XVIII-lea a experimentat efectul electricității asupra mușchilor animalelor. Galvani este reprezentat ținând în mână o carte deschisă, pe care apar picioarele de broască pe care obișnuia să facă experimente.

Piazza Galvani, cu statuia lui Luigi Galvani în mijloc. Pe fundal este partea din spate a Bazilicii San Petronio.
Piazza Galvani, cu statuia lui Luigi Galvani în mijloc. Pe fundal este partea din spate a Bazilicii San Petronio.

7. Il Quadrilatero

Il Quadrilatero este zona care se află dincolo de arcadele Palatului dei Banchi, lângă Piazza Maggiore, delimitată de Via Rizzoli, Via dell'Archiginnasio, Via Farini și Via Castiglione.

În Evul Mediu în aceste locuri se ținea târgul din oraș. Astăzi este o încrengătură de străduțe animate, pline de magazine, băcănii, cafenele și restaurante unde poți încerca mâncarea tradițională din Bologna.

În zona numită Quadrilatero vei găsi de la tarabe cu legume și fructe până la magazine de lux.
În zona numită Quadrilatero vei găsi de la tarabe cu legume și fructe până la magazine de lux.

Aici vei găsi piața alimentară Mercato di Mezzo, cu salamuri, brânzeturi, paste, vin și sandvișuri, unde poți lua o gustare rapidă la restaurantele și cafenelele care se află în interior.

Mercato di Mezzo este o piață alimentară acoperită din Quadrilatero.
Mercato di Mezzo este o piață alimentară acoperită din Quadrilatero.

Tot aici vei găsi frumoasa librărie Coop Ambasciatori, în interiorul căreia se află Eataly, combinând cărțile cu gastronomia.

Coop Ambasciatori este o librărie în care se găsesc restaurante Eataly.
Coop Ambasciatori este o librărie în care se găsesc restaurante Eataly.

Și tot în Quadrilatero se află Galleria Cavour, locul perfect pentru cei pasionați de branduri (și pentru care banii nu reprezintă o problemă).

Galleria Cavour cuprinde mari nume ale modei.
Galleria Cavour cuprinde mari nume ale modei.

8. Bazilica Santo Stefano

Complexul Santo Stefano este alt loc de vizitat în Bologna, fiind cel mai bine păstrat și mai interesant monument de factură romanică din oraș. 

Este un complex religios neobișnuit, care era alcătuit inițial din șapte biserici, din care doar patru se mai păstrează astăzi. Ideea generală se pare că i-a aparținut episcopului Petroniu, care în sec. al V-lea, după o călătorie în Țara Sfântă, a vrut să construiască în Bologna ceva asemănător locurilor sacre din Ierusalim.

Complexul Santo Stefano
Complexul Santo Stefano

Bazilica Santo Stefano

Orar:

  • luni: închis
  • marți-vineri, 09:30-12:30, 14:30-19:00
  • sâmbătă-duminică, 09:30-12:30, 14:30-19:30

Preț bilet:

  • gratuit

Complexul Santo Stefano se află în Piazza Santo Stefano, o piață frumoasă, cu multe cafenele și porticuri. La ieșire, aruncă o privire și către palatul aflat în dreapta bisericii – este faimos pentru friza cu capete din teracotă aflată în partea superioară.

Palatul din dreapta bisericii este decorat cu o friză cu capete din teracotă.
Palatul din dreapta bisericii este decorat cu o friză cu capete din teracotă.

9. Strada Maggiore și Casa Isolani

Strada Maggiore este cea mai frumoasă stradă din Bologna, cu case vechi și vedere spre Turnul Asinelli.

Casa Isolani, de la nr. 26, are unul dintre cele mai faimoase porticuri din Bologna. Este un portic medieval din lemn, cu înălțimea de circa 9m, construit prin sec. al XIII-lea, exemplu spectaculos al felului în care arătau în trecut porticurile din oraș.

Mai ales legenda care s-a creat în jurul său face ca în fața porticului să existe întotdeauna turiști care privesc în sus.

Se spune că un nobil ar fi angajat trei arcași să îi omoare nevasta infidelă. Frumoasa tânără s-ar fi arătat goală la fereastră, iar arcașii, distrași de farmecele sale, și-ar fi greșit ținta: în loc să o lovească pe ea, săgețile s-au înfipt în tavanul din lemn al porticului casei.

O ipoteză mai puțin romanțată este că un muncitor le-ar fi înfipt acolo în glumă, în timpul unei restaurări din sec. al XIX-lea.

Pe de altă parte, săgețile par imposibil de identificat, confundându-se cu tavanul întunecat din lemn. Sau poate că nici nu mai există, dar legenda continuă să atragă interesul oamenilor.

Porticul din lemn al Casei Isolani din Strada Maggiore
Porticul din lemn al Casei Isolani din Strada Maggiore

10. Bazilica San Domenico

Grandioasa biserică dominicană San Domenico, din sec. al XIII-lea, păstrează urmele trecerii lui Michelangelo și Mozart prin Bologna, dar și opere ale altor artiști renumiți.

În piața din față se înalță o coloană ce are în vârf statuia Sf. Dominic, patronul bisericii. Un pic mai în spate este coloana cu statuia Fecioarei Maria, ridicată în anul 1630 de cunoscutul artist Guido Reni, în semn de mulțumire pentru salvarea populației de epidemia de ciumă. 

Monumentul funerar din partea stângă, cu sarcofag suspendat, îi aparține lui Rolandino de’ Passegeri, un notar de prestigiu din Bologna, mort în anul 1300.

Bazilica San Domenico
Bazilica San Domenico

Cea mai importantă operă de artă din biserică se află în cea de-a șasea capelă din dreapta. Este Arca di San Domenico, sarcofagul care păstrează moaștele sfântului Dominic, mort în anul 1221. Minuțios sculptat, sarcofagul este o bijuterie de artă medievală, la care au lucrat de-a lungul timpului unii dintre artiștii în vogă ai vremii. Primii au fost, în anul 1267, Arnolfo di Cambio (arhitectul Catedralei Santa Maria del Fiore din Florența) și Nicola Pisano, ambii din Toscana. Două secole mai târziu au fost adăugate sculpturile făcute de Niccolò da Bari, care de atunci a fost cunoscut sub porecla de Niccolò dell'Arca. Trei dintre statuile de pe monument sunt făcute de Michelangelo în tinerețe, în anul 1494: San Petronio (al doilea din stânga sus), San Procolo (pe partea din spate a sarcofagului) și îngerul care ține un candelabru (cel din dreapta).

Arca di San Domenico are câteva sculpturi din perioada de tinerețe a lui Michelangelo.
Arca di San Domenico are câteva sculpturi din perioada de tinerețe a lui Michelangelo.

Tot în nava din dreapta, mergând înainte, vei ajunge la o capelă în care se află o pictură renumită: "Căsătoria mistică a Sfintei Caterina," realizată de Filippino Lippi în anul 1501.

Căsătoria mistică a Sfintei Caterina - Filippino Lippi
Căsătoria mistică a Sfintei Caterina - Filippino Lippi

În biserică este înmormântat regele Enzo al Sardiniei – cel care a fost întemnițat în palatul cu același nume din Piazza del Nettuno. Tot aici se găsește și orga pe care a folosit-o Mozart în perioada studiilor la Bologna. 

Bazilica San Domenico

Orar:

  • luni-vineri, 09:00-12:00, 15:30-18:00
  • sâmbătă-duminică: 15:30-17:00

Preț bilet:

  • gratuit

11. Porticurile din Bologna

Porticurile Bolognei sunt faimoase și sunt înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt peste 60 km de galerii cu arcade (luându-le în considerare și pe cele din afara zonei centrale), construite începând cu sec. al XII-lea, din lemn, cărămidă, piatră sau, mai nou, beton. Bologna este orașul cu cele mai multe porticuri din Europa, ceea ce-l face foarte prietenos pentru plimbare, chiar și în zilele cu ploaie sau cu prea mult soare.

Se spune că prin Bologna poți să te plimbi ore întregi fără să fii deranjat de ploaie.
Se spune că prin Bologna poți să te plimbi ore întregi fără să fii deranjat de ploaie.

Dintre porticurile centrale, cel al Palatului arhiepiscopal din Via Altabella este cel mai înalt (10m înălțime), iar porticul de la Biserica Santa Maria dei Servi este cel mai extins, întinzându-se pe mai multe laturi. Interesant este și porticul fostei mânăstiri San Francesco.

Porticul Bisericii Santa Maria dei Servi are patru laturi.
Porticul Bisericii Santa Maria dei Servi are patru laturi.
Porticul Mânăstirii San Francesco
Porticul Mânăstirii San Francesco

12. Turnul Prendiparte

Turnul Prendiparte, construit în sec. al XII-lea, îți oferă experiența Bolognei de la înalțime. Cu cei 59,5m ai săi, este al treilea cel mai înalt turn din oraș (al patrulea, dacă iei în calcul și turnul Catedralei).

Vederea din Turnul Prendiparte
Vederea din Turnul Prendiparte

Pentru a ajunge pe terasă va trebui să urci 12 etaje și 300 de trepte, iar ultimele scări sunt destul de abrupte și înguste.

Scările de la etajele superioare ale turnului sunt înguste și abrupte.
Scările de la etajele superioare ale turnului sunt înguste și abrupte.

Turnul Prendiparte

Orar:

  • Turnul Prendiparte se poate vizita doar duminica
  • urcarea în turn se face la orele 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 15.00, 16.00, 17.00 și 18.00

Preț bilet:

  • adult: 10 EUR
  • copii 10-17 ani: 8 EUR
  • copii sub 10 ani: gratuit

13. Catedrala San Pietro

Catedrala San Pietro (Domul din Bologna) nu este deloc impresionantă, mai ales dacă o compari cu Biserica San Petronio. Deși este o construcție veche, de prin sec. X-XI, forma actuală este barocă și datează din sec. al XVIII-lea, când biserica a fost transformată.

Pe fațadă, deasupra intrării, se află stema Papei Benedict al XIV-lea, care a dorit refacerea bisericii, iar deasupra, statuile Sf. Petru (căruia îi este dedicată biserica), în stânga și Sf. Pavel în dreapta.

Fațada barocă a Catedralei San Pietro este destul de greu de observat dinspre stradă.
Fațada barocă a Catedralei San Pietro este destul de greu de observat dinspre stradă.

Catedrala San Pietro are însă un turn clopotniță deosebit, care merită să fie menționat printre obiectivele turistice de vizitat în Bologna (este deschis doar în zilele de sâmbătă și duminică). Turnul măsoară 70m și este al doilea ca înălțime din oraș. Este de fapt un turn dublu: în interiorul turnului actual, din sec. al XII-lea, se află turnul mai mic și mai vechi, din sec. al X-lea.

Campanila San Pietro Bologna

Orar:

  • octombrie-mai: sâmbătă și duminică, 14:00-16:30
  • iunie-septembrie: sâmbătă 14:30-22:30, duminică 14:00-16:30

Preț bilet:

  • 5 EUR
  • biletul include și accesul la cripta și Muzeul Tezaurului din catedrală

În turnul Catedralei San Pietro te poți urca.
În turnul Catedralei San Pietro te poți urca.

14. Inscripțiile de sub Turnul Scappi

Pe Via Indipendenza, chiar înainte de a ajunge în Via Rizzoli, se află un complex de clădiri deasupra cărora se înalță Turnul Scappi. Pe bolta porticului acestora se află câteva fresce care poartă inscripțiile: Panis vita ("Pâinea e viață"), Canabis protectio ("Canabis e protecție") și Vinum laetitia ("Vinul e bucurie").

"Pâinea este viață"
"Pâinea este viață"
"Vinul este bucurie"
"Vinul este bucurie"

Deși inscripția referitoare la canabis se referă după unii la efectele curative ale cânepei, ar face mai curând aluzie la comerțul cu cânepă, care în trecut era înfloritor și care aducea orașului bani, și deci protecție.

"Canabis e protecție"
"Canabis e protecție"

15. Biserica Santa Maria della Vita

Biserica Santa Maria della Vita, construită în sec. al XIII-lea, este cel mai important exemplu al stilului baroc din Bologna. Merită să o vizitezi pentru o faimoasă sculptură din teracotă, păstrată la interior. Lucrarea a fost realizată în sec. al XV-lea de Niccolò dell'Arca și se numește il Compianto del Cristo morto ("Plângerea lui Iisus"). 

Realizată în anul 1435, il Compianto este considerată una dintre capodoperele sculpturii italiene. Este și una dintre cele mai expresive, iar scriitorul Gabriele d'Annunzio a numit-o "un urlet în piatră".

Se spune că Niccolò dell'Arca ar fi fost capabil să reprezinte scene atât de realiste întrucât trăia în acea perioadă la mânăstirea Santa Maria della Vita, lângă care se afla și un spital, fiind astfel expus în fiecare zi scenelor de durere.

Spitalul făcut de ordinul monastic este astăzi muzeu (Oratorio e Museo della Sanità e dell'Assistenza) și se află lângă biserică. 

Biserica Santa Maria della Vita

Orar:

  • luni-duminică: 10:00-18:30

Preț bilet:

  • biserică: gratuit
  • Compianto: 5 EUR
  • Compianto+Oratorio: 9 EUR

16. Biserica Santa Maria dei Servi

Biserica Santa Maria dei Servi este cunoscută pentru cel mai complex portic din Bologna (Quadroportico). Biserica a fost construită în anul 1343 și inițial doar o latură a sa avea porticuri: cea dinspre Strada Maggiore. Cu timpul i s-au mai adăugat și altele, până când, în sec. al XIX-lea, a căpătat aspectul actual.

Biserica Santa Maria dei Servi
Biserica Santa Maria dei Servi

În biserică se află frumoasa pictură Maestà a lui Cimabue, dar și picturi de Giovanni da Modena (Madonna con Bambino), Guido Reni (San Carlo Borromeo e Angeli) sau Guercino (Padre Eterno).

Fresca Maestà a fost realizată de Cimabue în sec. al XIII-lea.
Fresca Maestà a fost realizată de Cimabue în sec. al XIII-lea.

În porticul dinspre Strada Maggiore se ține în fiecare an tradiționalul târg de Sf. Lucia, care durează de la începutul lui noiembrie până imediat după Crăciun. Pe la tarabele de sub arcade vei găsi dulciuri tradiționale, cadouri și decorațiuni de sărbătoare.

Târgul tradițional de Santa Lucia durează până după Crăciun.
Târgul tradițional de Santa Lucia durează până după Crăciun.

Biserica Santa Maria dei Servi

Orar:

  • luni: 08:30-12:00
  • marți-duminică: 08:30-12:00, 16:00-19:00

Preț bilet:

  • gratuit (ca să se lumineze pictura Maestà va trebui să introduci o monedă)

17. Biserica San Giacomo Maggiore și Oratoriul Santa Cecilia

Biserica San Giacomo Maggiore a fost construită în anul 1267 de călugării augustinieni.

Biserica San Giacomo Maggiore și Oratoriul Santa Cecilia
Biserica San Giacomo Maggiore și Oratoriul Santa Cecilia

În interior merită să vezi capela Bentivoglio, construită în anul 1445 pentru a servi drept mausoleu familiei Bentivoglio, care a condus Bologna. Altarul capelei este pictat de Francesco Francia. Frescele Apocalipsa, Triumful morții și Madona și sfinții (în care apar și portretele membrilor familiei) sunt pictate de Lorenzo Costa.

Capela Bentivoglio
Capela Bentivoglio

Vizavi de capelă se află mormântul lui Anton Galeazzo Bentivoglio, al cărui sarcofag a fost sculptat de Jacopo della Quercia în anul 1453, fiind una dintre ultimele sale lucrări.

Monumentul funerar al lui Anton Galeazzo Bentivoglio
Monumentul funerar al lui Anton Galeazzo Bentivoglio

În prelungirea bisericii se află Oratoriul Santa Cecilia, numit și "Capela Sixtină a Bolognei". Frescele și picturile din interior datează din anul 1506 și sunt realizate de Francesco Francia și Lorenzo Costa.

Biserica San Giacomo Maggiore și Oratoriul Santa Cecilia

Orar:

Biserica San Giacomo Maggiore:

  • luni-vineri: 07.30-12:30, 15:30-18:30
  • sâmbătă: 09:30-12:30, 15:30-18:30
  • duminică: 08:30-12:30, 15:30-18:30

 

Oratorio Santa Cecilia:

  • luni-vineri, 14:00-18:00
  • sâmbătă-duminică: 10:00-13:00, 14:00-18:00

Preț bilet:

  • gratuit

18. Pinacoteca Nazionale

Pinacoteca Nazionale este cel mai important muzeu de artă din Bologna. 

Cea mai valoroasă lucrare din pinacotecă îi aparține lui Rafael și se numește "Extazul Sfintei Cecilia" (1515). Pictura o reprezintă pe sfânta patroană a muzicienilor având la picioare instrumente muzicale și ținând în mână orga despre care spune legenda că ar fi inventat-o.

Alți pictori importanți din muzeu sunt Giotto (Maestà), Tiziano, El Greco, Tintoretto, Parmigianino (Madona și sfinții), Perugino, Giorgio Vasari, Guercino, Guido Reni (Pietà dei Mendicanti), Cima da Conegliano (Madonna), dar și pictori locali precum Simone de Crocefissi, Vitale da Bologna sau Francesco Francia.

Biletul de intrare include și accesul la Palatul Pepoli Campogrande.

Pinacoteca Nazionale

Orar:

  • Pinacoteca: marți-duminică, 09:00-19:00
  • Palatul Pepoli Campogrande: miercuri 09:00-19:00, sâmbătă 09:00-19:00

Preț bilet:

  • adult: 10 EUR

19. Museo per la memoria di Ustica

Museo per la memoria di Ustica a fost amenajat în anul 2007, în amintirea victimelor tragediei aviatice din 1980, când un avion ce plecase de pe aeroportul din Bologna spre Palermo s-a prăbușit în Marea Tireniană, în apropiere de insula Ustica.

Museo per la memoria di Ustica

Orar:

  • joi-vineri: 09:30-13:30
  • sâmbătă-duminică: 10:00-18:30
  • 24 și 31 decembrie: 10:00-14:00
  • închis pe 25 decembrie

Preț bilet:

20. Basilica di San Luca

Atunci când te plimbi prin Bologna este imposibil să nu remarci o construcție cocoțată pe unul dintre dealurile din vecinătate. Este Bazilica San Luca (Santuario della Madonna di San Luca), construită în sec. al XVIII-lea, în stil baroc, pe locul unei biserici mai vechi.

Biserica este un loc de pelerinaj pentru locuitorii din Bologna, pentru că deține o faimoasă icoană a Macii Domnului (Beata Vergine di San Luca), despre care se crede că ar fi prima imagine a Fecioarei pictată de Sf. Evanghelist Luca.

Legenda spune că un călugăr grec aflat în pelerinaj la Constantinopol ar fi primit icoana de la preoții Bazilicii Sf. Sofia, cu sarcina de a o duce în Italia, pe o înălțime numită della Guardia. De la Roma a aflat că acest loc se afla de fapt la Bologna. Ajuns aici, a fost întâmpinat de autorități, care au dus icoana pe Colle della Guardia, la 300m înălțime, unde se află și acum.

Bazilica San Luca se află pe vârful dealului della Guardia.
Bazilica San Luca se află pe vârful dealului della Guardia.

În 1443, când ploile prelungite amenințau să distrugă recolta de grâne a orașului, icoana a fost dusă în Bologna, iar ploile s-au oprit. De atunci, în fiecare an este coborâtă în oraș, în cadrul unei procesiuni care are loc în săptămâna Înălțării. Icoana rămâne timp de o săptămână la Catedrala San Pietro. Doar două excepții au fost făcute de-a lungul timpului: în 1849, când orașul a fost ocupat de austrieci și în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Pe lângă icoană, biserica mai păstrează opere de Guercino și Guido Reni.

Se mai poate vizita și cripta, redeschisă recent și te poți urca în cupola bisericii, pentru o vedere și mai de la înălțime.

Poți ajunge la Bazilica San Luca urcând de la Porta Saragozza, într-o plimbare care va dura circa o oră, traversând cel mai lung portic din lume, care măsoară 3,8 km și are 15 capele și 666 de arcade. A fost construit între 1674 și 1721, iar numărul nu este întâmplător – semnifică victoria Bisericii asupra diavolului (văzut de sus, șirul de porticuri are forma unui șarpe, care este strivit de Biserică).

Cei care nu sunt în formă, pot alege varianta comodă – cu trenulețul San Luca Express, care pleacă din Piazza Maggiore.

Superstițiile nu au ocolit nici acest loc – se spune că studenții nu trebuie să străbată drumul cu arcade dacă au de dat un examen important și că îndrăgostiții care merg împreună pe acest drum se vor despărți.

De sus, de pe dealul pe care se află biserica, vei avea o priveliște frumoasă asupra împrejurimilor din Emilia Romagna.

Basilica di San Luca

Orar:

  • biserică: luni-duminică, 07:00-19:00
  • Sky Experience: luni-sâmbătă, 10:00-13:30, 14:30-18:00, duminică 12:00-18:00
  • criptă: sâmbătă 10:00-13:30, 14:30-18:00, duminică 12:00-18:00

Preț bilet:

  • biserică: gratuit
  • Sky Experience: 5 EUR
  • criptă: 3 EUR

21. FICO Eataly World

FICO Eataly World este un parc cu tematică culinară, aflat la circa 30 minute de centrul orașului Bologna. Intrarea la FICO este gratuită, iar în zilele de weekend transportul este și el gratuit, cu shuttle bus care pleacă de la Gara Centrală. 

În interior sunt tot felul de restaurante, poți cumpăra produse gastronomice italiene sau te poți înscrie la cursuri de paste, pizza, înghețată, mortadella sau vinuri. Copiii se pot distra hrănind animăluțele de la intrare sau în parcul de distracții Luna Farm.

 

FICO Eataly World

Orar:

FICO Eataly World:

  • momentan FICO Eataly World este închis

 

Parcul de distracții Luna Farm:

  • vineri: 16:00-20:00 (în unele zile este deschis de la ora 12:00)
  • sâmbătă: 12:00-20:00
  • duminică: 12:00-20:00

Preț bilet:

FICO Eataly World: gratuit

 

Parcul de distracții Luna Farm:

 

FICO Eataly World
FICO Eataly World
Parcul tematic FICO Eataly World
Parcul tematic FICO Eataly World

Te-ar putea interesa și:

O zi în Bologna O zi în Bologna
Ai doar o zi în Bologna și nu știi ce să vezi? Uite câteva sfaturi și recomandări și o sugestie de traseu pentru o zi!
Detalii

0721.810.270
Scrie-ne pe numărul 0721.810.270

Anulează

Newsletter vacanțe Italia

Lasă-ne mail-ul dacă vrei să îți trimitem cele mai bune și interesante oferte și idei de vacanță în Italia.

Adresa de email nu este corectă.

Adresa de email este deja abonată.

Te-ai abonat cu succes! Păstrăm legătura :)

Anulează