1. Home
2. Veneto
3. Venetia

Arsenalul (Arsenale) din Veneția

Arsenalul (Arsenale) este unul dintre obiectivele venețiene cel mai puțin cunoscute de către turiști, dar care merită o vizită, în special dacă ești pasionat de istorie. Fostul șantier naval al Veneției este locul în care s-au construit temutele nave cu care Serenissima și-a asigurat stăpânirea asupra Mediteranei.

Cum ajungi la Arsenal?

Arsenalul se găsește în capătul de est al Veneției, în cartierul Castello. Mulți nu reușesc să ajungă în interior - poate și pentru că Google Maps te trimite la poarta istorică de intrare, pe care este interesant să o vezi, dar care este închisă, dincolo de ea aflându-se o bază militară.

Dacă vrei să vizitezi Arsenalul, este important să știi că acesta este împărțit în Arsenale Nord și Arsenale Sud. Arsenale Nord poate fi vizitat în mod gratuit, în timp ce Arsenale Sud este deschis doar în timpul Bienalei când, pentru a vedea spațiile interioare, va trebui să plătești biletul pentru expoziții. Chiar dacă nu intri, merită să faci o plimbare prin zona Arsenale Sud, pentru a vedea monumentala poartă de intrare, dar și Muzeul Naval.

Cum ajungi la Arsenale Nord:

• Ia una dintre liniile de vaporetto 4.1, 4.2, 5.1 sau 5.2 și coboară la stația Bacini-Arsenale Nord.
• Intră apoi în Arsenal prin Barul Tesa 105.

Alternativ, dacă vremea este bună, poți merge la Arsenale Nord făcând o plimbare pe pasarela construită de-a lungul zidurilor sale, la care ajungi prin Fondamenta Case Nuove. Pe lângă perspectiva diferită pe care ți-o oferă asupra Veneției, poți vedea și mai multe insule ale lagunei venețiene - cel mai probabil, vei recunoaște insulele San Michele, Murano și Burano. În zilele senine, în depărtare se disting foarte bine și culmile Munților Dolomiți.

Cum ajungi la Arsenale Sud:

• Ia una dintre liniile de vaporetto 1, 4.1 sau 4.2 și coboară la stația Arsenale.
• Mergi apoi pe Fondamenta Arsenale până la poarta monumentală.

Alternativ, poți merge pe jos, de la Palatul Dogilor, pe Riva degli Schiavoni, trecând pe lângă Biserica Pieta - cea supranumită "Biserica lui Vivaldi" (vezi și articolul Concerte în Veneția).

Program

Arsenale Nord

Arsenale Nord este deschis tot timpul anului, atunci când este deschis și Barul Tesa 105, prin care se face accesul. De obicei, în afara Bienalei (de la sfârșitul lui noiembrie până la începutul lui mai), barul este deschis doar de luni până vineri, între orele 10:00 și 17:00 (în zilele în care este închis, nu vei putea intra în Arsenale Nord). Te sfătuim să dai un telefon înainte, pentru a verifica programul.

Arsenale Sud

Arsenale Sud este deschis doar în timpul în care are loc Bienala de la Veneția - de obicei de la începutul lui mai până la sfârșitul lui noiembrie.

Vizită la Arsenal

Înconjurat de ziduri din cărămidă cu lungimea de circa 3 km, Arsenalul din Veneția a fost un mare complex de șantiere navale și de fabrici de armament, constituind cel mai mare centru de producție al epocii preindustriale. A funcționat neîntrerupt timp de șapte secole și a fost locul în care s-au construit navele cu care s-au cucerit teritorii și s-a asigurat gloria și puterea Republicii Venețiene.

Începuturile Arsenalului datează din sec. al XII-lea. În interiorul său există o placă ce poartă inscripția Nel MCIV, quando le venete armi di gloria avide e di conquista/ i lidi della Siria occupavano, questo arsenale ne ebbe principio. ("În 1104, când armele venețiene, avide de glorie și de cucerire,/ ocupau țărmurile Siriei, acest arsenal și-a avut începutul."). Placa a fost însă montată abia în sec. al XIX-lea, de către austrieci, iar cercetătorii afirmă că nu există surse istorice care să indice anul 1104 ca dată oficială de naștere a Arsenalului.

În dialectul venețian, Arsenalul era numit arzanà, provenind din cuvântul arab daras-sina'ah ("atelier"). Cuvântul darsena se mai folosește și acum pentru a desemna bazinele de apă din interior.

În Arsenal se desfășurau trei activități principale: construirea navelor, fabricarea frânghiilor și producția de tunuri și alte arme.

Muncitorii care lucrau în Arsenal erau numiți arsenalotti. Erau dulgheri, frânghieri, fierari, tăietori, călăfătuitori sau proiectanți, organizați pe baza unor adevărate linii de producție. Meșteri renumiți, aceștia se numărau printre cei mai respectați constructori de nave din lume și beneficiau de anumite privilegii. Alcătuiau garda de onoare a dogelui, vâsleau pe faimoasa galeră Bucintoro, folosită la ceremoniile oficiale și aveau chiar și îndatorirea de a interveni în caz de incediu. Hărnicia lor a devenit legendară - se spune că pentru bătălia din Cipru împotriva turcilor (1597) ar fi construit 100 de vase într-un interval de 60 de zile sau că ar fi construit un vas de război complet înarmat într-o singură zi, pe când regele Franței participa la un banchet.

Dante, care a vizitat Veneția în anul 1321, a rămas puternic impresionat de acești oameni asudați, care în munca lor foloseau smoala clocotită. Versurile prin care i-a imortalizat în "Infernul" din "Divina Comedie" (Cântul XXI), se găsesc pe o placă situată la intrarea principală în Arsenal.

"Ca-n arzana-n Veneția, iarna, fierbe vâscoasa smoală, de cârpit corăbii ce nu mai pot să iasă-n larg; și-atunci,

în loc de drum, fac unii vasul nou, iar alții-astupă coastele la cel ce-a tras la mii de drumuri apă-n el;

unul ciocăne-n pupă, altu-n proră; fac unii vâsle, alții-mpletesc odgonul, și-alții mai cârpesc și pânza-n vânt."

Numărul muncitorilor din Arsenal ajungea în a doua jumătate a sec. al XVI-lea la 3500. Era momentul în care Veneția își concentrase eforturile pentru lupta împotriva turcilor. Cele șase mari galere construite special, înarmate cu tunuri, au jucat rolul decisiv în victoria de la Lepanto din anul 1571.

Arsenalul era condus de trei Provveditori, aleși de către Senat din rândul patricienilor și care aveau obligația de a locui pe rând în incinta sa. Pe lângă ei, mai existau și trei Patroni all'Arsenal, desemnați de către Marele Consiliu, Aceștia dețineau cheile porților Arsenalului și se ocupau de aprovizionare, supravegheau lucrările și plăteau salariile muncitorilor.

În anii ocupației franceze și a celei austriece, Arsenalul a trecut prin numeroase modificări. După cel de-al Doilea Război Mondial, zona a început să decadă. Abia în anul 1980, cu ocazia primei Expoziții Internaționale de Arhitectură organizată de Bienala din Veneția, a fost restaurată și deschisă publicului o parte din fosta fabrică de frânghii (Corderia). De atunci, tot mai multe clădiri și spații ale Arsenalului au fost restaurate și reconvertite în spații expoziționale.

Arsenale Nord

Arsenale Nord îți oferă o imagine de ansamblu asupra fostului șantier naval. Poți vedea vechile șoproane și docuri, macarale istorice, Turnul Arsenalului, instalația de artă Building Bridges și submarinul militar Enrico Dandolo.

Turnul Arsenalului (Torre dell'Arsenale)

Odată ieșit din Barul Tesa 105, Turnul Arsenalului, numit și Torre di Porta Nuova ("Turnul Porții Noi"), aflat în partea stângă, va fi probabil printre primele clădiri care îți vor atrage atenția. Construcția sa a început în anul 1810, în timpul ocupației franceze.

Marina Franceză dorea să producă nave de dimensiuni mari și pescaj adânc, însă infrastructura de atunci a Arsenalului nu era potrivită pentru acestea. Ca atare, în perioada 1809-1811 s-au făcut lucrări de renovare, pentru a modifica vechea organizare a producției și pentru a asigura un canal suficient de larg și de adânc pentru a transporta navele pe mare. Atunci a început și construcția turnului, al cărui scop era să susțină o macara capabilă să ridice și să coboare catarge la înălțimi mari. În același timp, deoarece Rio dell'Arsenale nu permitea trecerea vaselor mari, aflate deja în construcție, s-a decis redeschiderea căii de comunicație pe apă cu laguna, ce fusese închisă la începutul sec. al XVI-lea. Noua ieșire a primit numele de Porta Nuova ("Poarta Nouă"). Din cauza retragerii francezilor din Veneția, lucrările nu au fost terminate. Au fost finalizate însă de noii ocupanți austrieci, în anul 1813.

Odată cu trecerea la construirea navelor din fier și cu dezvoltarea noilor tehnologii, turnul și-a pierdut utilitatea și a fost transformat în depozit.

Renovat în anul 2011, astăzi este folosit drept spațiu pentru evenimente și expoziții ocazionale.

Instalația artistică Building Bridges

Dacă faci o plimbare către turn, dincolo de el, spre stânga, vei găsi instalația artistică Building Bridges ("Construind poduri"), care a stârnit destule controverse în lumea artei. A fost realizată de Lorenzo Quinn (fiul actorului Anthony Quinn), cu ocazia Bienalei din anul 2019.

Sculptura, cu înălțimea de 15 m și lungimea de 20 m, înfățișează șase perechi monumentale de brațe, cu palmele împreunate deasupra unui canal. Simbolizează "Prietenia", "Credința", "Ajutorul", "Dragostea", "Speranța" și "Înțelepciunea", care își dau mâinile pentru a depăși diferențele, unind oameni și culturi și contribuind la construirea unei lumi mai bune.

Lorenzo Quinn a comentat sensul operei sale:

"Veneția este orașul podurilor. Este locul perfect pentru a transmite un mesaj de unitate și de pace mondială, astfel încât tot mai mulți dintre noi, de pretutindeni, să construim punți către ceilalți, în loc de ziduri și bariere. [...] Omenirea nu a crescut niciodată prin crearea de bariere. Crește întotdeauna atunci când își deschide granițele și primește culturi noi. Veneția este o dovadă în acest sens... A fost întotdeauna o forță motrice a creșterii europene."

Sculptura a fost realizată la Valencia, transportată cu o navă până la Genova și de acolo adusă cu 18 camioane la Veneția.

Macaraua hidraulică Armstrong Mitchell

De pe zona de docuri din fața barului Tesa 105 vei zări și o macara veche. Este macaraua hidraulică Armstrong Mitchell, cu capacitatea de 160 tone, singura care se mai păstrează din cele nouă exemplare de acest tip construite între anii 1876 și 1905.

Fabricată în Anglia, la Newcastle, masiva macara a fost instalată în Arsenal în anii 1883-1885. Necesitatea acesteia a fost impusă de decizia din anul 1881 de a construi cuirasatul Francesco Morosini, prima mare navă de război cu cocă metalică fabricată la Veneția, pe care trebuiau amplasate patru tunuri. Tehnologia inovatoare, concepută de Armstrong, permitea ca utilajul să fie foarte precis în poziționarea sarcinilor grele și era de mare ajutor pentru industria navală. Macaraua, ridicată pe un soclu din cărămidă și piatră de Istria, a funcționat până în anii 1950. 

În apropiere se mai păstrează și macaraua Fairbairn, cu capacitatea de 35 tone și braț curbat, tip "gât de lebădă", care a fost instalată în anul 1874.

Mergând pe docuri către dreapta, vei putea vedea de aproape macaraua Larini Nathan, folosită la demontarea și montarea pieselor grele pe ambarcațiuni mici.

Submarinul militar Enrico Dandolo

În aceeași parte se află și submarinul Enrico Dandolo S 513 (clasa Toti), așezat pe o rampă din piatră de Istria din sec. al XIX-lea.

Submarinul datează din anul 1967 și a fost unul dintre primele patru construite în timpul Războiului Rece. Cu o lungime de 46m și o lățime de circa 5m, era silențios și rapid, fiind echipat cu tehnologii avansate.

Din această parte a Arsenalului, poți vedea submarinul doar de la exterior. Dacă te duci însă în Muzeul Naval, aflat lângă Arsenale Sud, îl poți vizita, cumpărând un bilet special, care îți dă acces la camera de control și camera de lansare a torpilelor.

Muzeele din Italia găzduiesc încă două submarine: unul este Enrico Toti (S506), aflat la Muzeul de Știință Leonardo da Vinci din Milano, iar celălalt este Nazario Sauro (S518), aflat la Genova, în Muzeul Maritim Galata.

Barul Tesa 105

După ce faci o plimbare prin zona Arsenalului, te poți opri pentru o pauză de cafea sau spritz la barul Tesa 105. Interiorul este decorat în stil modern și minimalist, iar terasa are vedere la bazinul cu apă Darsena Grande și la vechile clădiri industriale.

Arsenale Sud

Chiar dacă te găsești în Veneția în perioada în care este închis (adică în afara Bienalei) sau poate, atunci când este deschis, nu vrei să plătești biletul pentru expoziții ca să ai acces în interior, merită să faci o plimbare pe lângă Arsenale Sud, măcar pentru a vedea poarta monumentală sau pentru a vizita Muzeul Istoric Naval.

Porta Magna

Poarta monumentală de intrare dinspre uscat este numită Porta da Tera sau Porta Magna. Construită în anul 1460, a fost printre primele construcții din Veneția realizate în stil renascentist. Cele patru coloane care încadrează poarta, câte două pe fiecare parte, provin cel mai probabil de la un edificiu anterior.

Deasupra arcadei sunt sculptate două figuri alegorice, reprezentând Victoria înaripată. Mai sus, străjuiește impunătorul leu al Sfântului Marcu, așezat acolo în urma victoriei de la Lepanto din anul 1571, după cum arată și inscripția VICTORIAE N A VALIS MONIMENTUM MDLXXI. Autorul acestuia pare să fi fost Bartolomeo Bon, cel care a lucrat și la Basilica Santa Maria dei Frari și la Porta della Carta de la Palatul Dogilor. În vârf se află statuia Sfintei Giustina, care era sărbătorită pe 7 octombrie, ziua victoriei de la Lepanto. Dacă ești atent la detalii, vei observa poate că lipsește ceva - leul Sfântului Marcu ține între labe obișnuita evanghelie deschisă, dar lipsește inscripția Pax. Ar fi fost ciudat un îndemn la pace plasat deasupra intrării într-o zonă în care se produceau arme.

Împrejmuirea din metal a fost adăugată în anul 1692, pentru a sărbători cucerirea în 1687 a Peloponezului de la turci de către Francesco Morosini. Statuile de pe pilaștri, în stil baroc, sunt de inspirație mitologică și alegorică. În dreapta și în stânga intrării îi poți recunoaște pe zeii Neptun, respectiv Marte.

Cu aceeași ocazie, de o parte și de alta a porții au fost amplasați doi lei, luați ca pradă de război.

Leul de marmură din stânga, înalt de circa 3m, este cunoscut sub numele de "Leul din Pireu". Încă din sec. I sau al II-lea, stătea de strajă la intrarea în vechiul port al Atenei. Era atât de cunoscut, încât italienii se refereau la Pireu cu numele de Porto Leone. După o ipoteză care are în vedere faptul că interiorul gâtului era gol și urmele - azi dispărute - ale unui tub, ar fi fost folosit pe post de fântână.

Dacă te vei uita pe spatele său, vei observa niște zgârieturi în piatră. După multe studii, în anul 1856 un cercetător danez a ajuns la concluzia că ar fi vorba despre inscripții runice, lăsate prin sec. al XI-lea de niște mercenari vikingi angajați de Imperiul Bizantin să înăbușe revoltele din Atena.

În prezent, la intrarea în portul Pireu se află o copie din epoca modernă a acestui leu.

Leul din dreapta porții a fost adus în Veneția tot în anul 1687. Datează din sec. al IV-lea î.Hr. și se găsea probabil pe drumul sacru ce lega Atena de Eleusis.

La dreapta sa, către Rio dell'Arsenale, se găsesc încă doi lei. Primul, datând din sec. VI î.Hr., a fost așezat în acest loc în anul 1716 și cel mai probabil provine din insula grecească Delos, fiind similar ca stil și dimensiuni cu alți opt lei care încă se mai găsesc acolo.

Leul mai mic, dinspre canal, este rezultatul reasamblării a două sculpturi și nu se știe de unde provine și când a fost așezat aici.

Pe zidul din stânga porții se află o placă cu versurile din "Infernul" în care Dante se referă la Arsenal, iar spre dreapta, între Porta da Tera și Porta da Mar este un mic bust al poetului.

Porta da Mar

Turnurile gemene au fost reconstruite în anul 1686, atunci când a fost lărgită și calea de acces pe apă (Porta da Mar).

Pe turnul din stânga, sub ceas, o inscripție amintește acest eveniment. Deasupra sa, pe placa comemorativă, este reprezentată stema dogelui Marcantonio Giustinian, iar pe laterale cele ale persoanelor care conduceau și administrau Arsenalul - Provveditori și Patroni. 

Cele două turnuri au fost restaurate după Primul Război Mondial. Atunci a fost așezată pe turnul din dreapta și placa pe care este reprezentat cadranul solar, donată de căpitanul și exploratorul Enrico Alberto d'Albertis (dacă ai fost prin Genova, poate ai vizitat castelul său, în care se află Muzeul Culturilor Lumii). Deasupra, o ghirlandă din piatră albă înconjoară un mic basorelief ce înfățișează leul Sfântului Marcu, descoperit cu ocazia refacerii unor clădiri din Arsenal.

Muzeul Istoric Naval

Muzeul Istoric Naval aparține Marinei Militare și este cel mai important muzeu de acest tip din Italia. Își are sediul lângă Arsenale Sud, în Campo San Biasio, într-un edificiu de secol XV. Clădirea a servit cândva drept depozit pentru cerealele din care se prepara un tip de pâine coaptă de două ori, care rezista mult timp. Numită pan biscotto ("pâine biscuit"), era potrivită pentru lungile călătorii pe mare. 

Muzeul Naval are 4 etaje și 42 de săli și se întinde pe o suprafață de 4000 m². În cadrul său poți vedea machete de nave, uniforme, instrumente și hărți navale, tot felul de arme ciudate folosite de-a lungul secolelor, dar și bărci în mărime naturală, precum gondola privată a lui Peggy Guggenheim. Vei vedea și o machetă a faimoasei Bucintoro, nava de ceremonii, decorată cu aur, din care Dogele celebra faimosul ritual al logodnei Veneției cu marea.

Cumpără bilet la Muzeul Naval

Tot din muzeu face parte și Pavilionul Navelor, situat chiar în Arsenal, unde sunt navele de dimensiuni mari, care nu au putut fi expuse în corpul principal.

În zona cuprinsă între Darsena Grande și Canal de le Galeazze este submarinul Enrico Dandolo, care se poate vizita la anumite ore, cu un bilet special, care include și accesul la Muzeul Naval.

Cumpără bilet la Muzeul Naval + Submarin Enrico Dandolo

Locuințele muncitorilor din Arsenal

În apropiere de Arsenale Sud se mai pot vedea urme ale vechilor locuințe ale muncitorilor, numiți arsenalotti. Aceștia locuiau gratuit sau beneficiau de chirie minimă în case care se găseau chiar lângă zidurile Arsenalului. Pe Fondamenta dei Penini, la numerele 2446 și 2445, poți vedea două inscripții care utilizează vechea numerotare: No. 47. CAPPO MRO ALLE SEGHE si No. 47. APPUNTADOR DE CALAFAI. Aici locuiau un meșter-șef la atelierele de tăiat lemne și un responsabil al călăfătuitorilor - muncitorii specializați în etanșarea carenelor vaselor.

Urmele uneltelor muncitorilor în pardoseala Bisericii San Martino

Biserica San Martino este unul dintre obiectivele pe care le poți vizita gratuit în Veneția. În pardoseala acesteia, în fața altarului, poți observa desenele uneltelor folosite de muncitorii la Arsenal.

Al doilea altar din dreapta bisericii era altarul călăfătuitorilor. În pictura Sacra Conversazione apare și episcopul San Foca, patronul acestora, reprezentat cu timona sub picioare.