Canal Grande, principala "stradă" a Veneției
Canal Grande ("Marele Canal" sau Canalazzo, cum îi zic venețienii) este principala arteră navigabilă a Veneției și una dintre cele mai frumoase și mai speciale "străzi" (acvatice, ce-i drept) din lume. Canalul, al cărui traseu are forma literei S întoarse, traversează orașul pe o lungime de 3,8 km, între Ponte della Libertà și bazinul San Marco. Canal Grande are o adâncime maximă de circa 5 m și o lățime medie de 50 m (69 m în partea cea mai lată și 36 m în partea cea mai îngustă). De-a lungul său se află unele dintre cele mai frumoase și mai opulente palate și biserici ale Veneției, construite între secolele XII și XVIII de cele mai bogate familii.
O plimbare pe Canal Grande este una dintre cele mai bune modalități de a face cunoștință cu orașul, în special atunci când te afli pentru prima dată într-un city break la Veneția.
Atenție! Înotul în Canal Grande este strict interzis. Pe lângă amenzile considerabile, îți pui în pericol și viața (vezi și articolul Ce să nu faci la Veneția).
Cum să te plimbi pe Canal Grande
Cu vaporașul
Canal Grande este traversat încontinuu de o mulțime de ambarcațiuni de toate genurile - de la clasicele vaporetti la bărci cu motor încărcate cu tot felul de mărfuri, taxiuri pe apă și până la faimoasele gondole.
Cel mai simplu și mai ieftin (dacă poate fi numit așa) mod de a te plimba pe Canal Grande este cu vaporașele ACTV. Dacă îți dorești pur și simplu o plimbare, ajunge să iei un singur bilet. Acesta costă 9,5 EUR și este valabil timp de 75 de minute. Pe Canal Grande circulă liniile 1 și 2 ale societății ACTV (vezi și articolul despre transportul în Veneția). Dacă vrei să ajungi repede în mai multe locuri sau intenționezi să vizitezi și unele insule ale lagunei venețiene (precum Murano, Burano sau Torcello), este mai convenabil să cumperi abonamente pe una sau mai multe zile.
Cumpără bilet sau abonament ACTV
Cu gondola
O altă modalitate de a te bucura de peisajele canalului chiar de pe apă este o plimbare cu gondola. Este o experiență diferită, cu tarife mai mari. Tariful oficial este de 90 EUR/gondolă în timpul zilei, respectiv 110 EUR în timpul nopții (într-o gondolă încap maxim 5 persoane). Se organizează și excursii în care poți împărți gondola cu alți oameni.
Traversarea cu gondola traghetto
Datorită distanței destul de mari dintre podurile care îl traversează, se poate dovedi dificil să treci rapid dintr-o parte în alta a Marelui Canal pe jos. Pentru traversarea pe apă se folosesc unele ambarcațiuni istorice, numite gondole traghetto sau traghettti da parada. Pentru turiști, costul unei traversări este de 2 EUR.
Ce poți să vezi pe Canal Grande?
Pentru a vedea Canal Grande dintr-un capăt într-altul, îți propunem să te sui într-un vaporetto la stația de la Piazzale Roma și să cobori la San Marco. Călătoria va dura (în funcție de vaporașul pe care îl iei - 1 sau 2) între 30 și 45 de minute.
Canal Grande între Piazzale Roma și Ponte degli Scalzi
Imediat după plecarea vaporașului, vei trece pe sub Ponte della Costituzione. Construit în anul 2008 de faimosul arhitect spaniol Calatrava, este cel mai nou dintre cele patru poduri de pe Canal Grande și singurul care datează din epoca modernă.
Pe partea dreaptă vei lăsa Grădinile Papadopoli, înconjurate de ziduri și, câteva minute mai târziu, vei zări, tot pe dreapta, Biserica San Simeon Piccolo, construită în prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Cu doar 3 m înălțime, turnul său clopotniță (în partea din spate) este cel mai jos din Veneția (pentru comparație, Campanila San Marco, cea mai înaltă din oraș, are peste 98 m).
Peste drum, pe partea stângă, vei vedea clădirea Gării Santa Lucia, construită în anul 1952. Imediat după gară este biserica barocă Santa Maria di Nazareth, ridicată în sec. al XVII-lea de Baldassare Longhena, unul dintre cei mai importanți arhitecți ai Veneției. Este cunoscută mai curând drept Chiesa degli Scalzi ("Biserica Desculților"), după ordinul monahal al Carmelitanilor Desculți, căruia i-a aparținut timp de mai multe sute de ani. Aceeași denumire o are și podul pe sub care vei trece imediat - Ponte degli Scalzi ("Podul Desculților"). A fost al treilea pod construit peste Canal Grande, în anul 1858, dar a fost refăcut în 1934, astfel încât să permită navelor mai înalte să treacă pe sub el.
Canal Grande între Ponte degli Scalzi și Ponte di Rialto
Promenada care urmează după Ponte degli Scalzi, pe dreapta, este Riva de Biasio, al cărei nume este legat de o legendă macabră. Biasio era un măcelar care prepara sguazzetto, o tocăniță din carne fragedă, foarte apreciată de venețieni și nu numai - o cronică din sec. al XVI-lea povestește că oamenii veneau cu barca tocmai din Mestre pentru a o gusta. Însă atunci când un client a găsit în farfurie o mică parte dintr-un deget, s-a descoperit că proprietarul punea în mâncare și bucățele din carnea copiilor pe care obișnuia să îi ucidă. Biagio a fost arestat imediat, a fost târât de un cal până la închisoare, unde i s-au tăiat mâinile și apoi a fost decapitat între coloanele din Piazza San Marco. Corpul său a fost tăiat în patru părți, care au fost agățate de cârlige, în diferite părți din oraș (unul dintre aceste locuri era Podul San Canzian), iar casa și localul său au fost demolate.
Pe colțul din stânga, la intersecția cu canalul Cannaregio, se află Biserica Sfinților Ieremia și Lucia (Chiesa dei Santi Geremia e Lucia), a cărei fațadă datează din anul 1870. Biserica este un loc de cult important pentru venețieni, pentru că adăpostește moaștele Sfintei Lucia, o martiră creștină din Siracuza, ucisă la începutul sec. al IV-lea. Corpul sfintei a fost dus de un general bizantin din Sicilia la Constantinopol, iar de acolo moaștele au fost aduse la Veneția de dogele Enrico Dandolo, în timpul celei de-a patra cruciade, în anul 1204. Până după jumătatea sec. al XIX-lea, moaștele s-au aflat într-o veche biserică dedicată Sfintei Lucia, care a fost demolată pentru a face loc noii gări (de aceea gara din Veneția poartă numele de Santa Lucia). Apoi, au fost mutate în biserica apropiată, dedicată Sf. Ieremia (de atunci poartă și numele Sfintei Lucia), care a fost extinsă în anul 1863 cu o capelă, construită cu material din biserica demolată.
Privind dincolo de biserică, spre canalul lateral, vei zări, chiar la baza clopotniței, Palazzo Labia. Prin sec. al XVIII-lea, acesta era reședința uneia dintre cele mai bogate familii din Veneția, de origine catalană. Pe 3 septembrie 1951, în timpul Festivalului de Film, splendida sală de bal a palatului, pictată de Tiepolo, a găzduit ceea ce s-a numit în epocă "Petrecerea secolului" - un bal mascat la care au participat, printre multe alte personalități faimoase, Salvador Dali, Christian Dior, Pierre Cardin (care și-a lansat astfel cariera), Orson Welles și Wiston Churchill. Astăzi, în Palazzo Labia își are sediul filiala venețiană a televiziunii italiene Rai.
Un pic mai încolo, pe malul opus al Canal Grande, se află Muzeul de Istorie Naturală (o idee bună atunci când vizitezi Veneția cu copiii). Clădirea este cunoscută sub numele de Fondaco dei Turchi, pentru că în trecut era sediul negustorilor ce veneau din Orient. Ridicată în sec. al XIII-lea, în stil veneto-bizantin, cu numeroase arcade, amintește pe alocuri de arhitectura Palatului Dogilor.
Chiar peste drum este Biserica San Marcuola, reconstruită în sec. al XVIII-lea, dar a cărei fațadă nu a fost terminată. Lângă ea este Palazzo Vendramin-Calergi (1480), unul dintre cele mai frumoase palate de pe Canal Grande, astăzi Casinò di Venezia. Într-unul dintre apartamentele sale și-a dat ultima suflare compozitorul Richard Wagner (poți vizita gratuit, dar cu rezervare, micul muzeu dedicat lui - vezi articolul Ce să vizitezi gratuit la Veneția).
Întoarce-ți din nou privirea spre dreapta canalului. Construcția din cărămidă aparentă ce urmează după Fondaco dei Turchi, dincolo de canalul lateral, este Fondaco del Megio (în dialectul venețian, megio înseamnă "mei"). În sec. al XV-lea era folosit ca depozit de grâne pentru cazuri de urgență, precum foamete sau război. Basorelieful cu leu de pe fațadă indică faptul că edificiul aparținea Republicii. Dincolo de acesta urmează Palazzo Belloni Battagia (sec. al XVII-lea), pe care îl vei recunoaște după cele două turnulețe în formă de obelisc.
Tot pe partea dreaptă, după Biserica San Stae, cu fațada sa barocă din marmură albă de început de sec. XVIII, vei vedea Ca' Pesaro, care adăpostește astăzi Galeria de Artă Modernă și Muzeul de Artă Orientală (ambele se pot vizita cu un singur bilet). Palatul a fost construit în sec. al XVII-lea, de arhitectul Baldassare Longhena.
Câteva clădiri mai încolo este Ca' Corner della Regina, o clădire mai înaltă decât cele din jur, care este astăzi sediul Fundației Prada. Palatul actual datează din sec. al XVIII-lea, dar își ia numele de la faptul că pe aceste locuri s-a născut în anul 1454 Caterina Cornaro, care a devenit regina Ciprului.
Un pic mai departe, pe stânga, este superbul palat Ca' d'Oro, ce a aparținut cândva familiei Contarini. Construit în elaboratul stil gotic venețian al sec. al XV-lea, își datorează denumirea ("Casa de Aur") decorațiilor aurite care îi împodobeau în trecut fațada din marmură. În sec. al XIX-lea, palatul a fost dăruit de un prinț rus balerinei Marie Taglioni (care deținea și alte palate pe Canal Grande). Ultimul proprietar, Giorgio Franchetti, i-a lăsat palatul moștenire chiar Veneției, așa că în prezent aici își are sediul Galleria Franchetti, cu opere de artă de Bellini, Carpaccio și Tițian.
Peste drum de Ca' d'Oro este Pescheria, clădirea neogotică a pieței de pește din Rialto.
Urmează, chiar înainte de pod, în curbă, Palazzo dei Camerlenghi, construit în anul 1525, ca sediu al trezoreriei statului. La parter se afla o închisoare pentru cei care nu își plăteau taxele, a cărei amintire este păstrată de numele străzii dinspre canal: Fondamenta de la Preson. Palatul - unul dintre puținele din Veneția care nu e lipit de alte clădiri - adăpostește astăzi Curtea de Conturi.
Pe partea opusă este Fondaco dei Tedeschi, unde în trecut își aveau birourile și depozitele (în peste 200 de camere) negustorii germani, austrieci, unguri și, în general, cei din nordul Europei. În sec. al XX-lea, timp de 70 de ani, în Fondaco dei Tedeschi și-a avut sediul Poșta Italiană. Mai recent, în clădire a funcționat un centru comercial de lux, pe a cărui terasă puteai urca gratuit, pentru a te bucura de panorama Veneției. Acesta și-a închis porțile în primăvara anului 2025 și în prezent nu se cunoaște care va fi destinația clădirii.
Urmează imediat Podul Rialto, cel mai faimos dintre podurile Veneției. A fost primul pod construit peste Canal Grande, în sec. al XII-lea, chiar în zona în care s-a născut orașul. Podul a fost reconstruit de mai multe ori, iar aspectul de astăzi datează din anul 1591.
Canal Grande între Ponte di Rialto și Ponte dell'Accademia
După ce treci de stația Rialto, vei vedea pe partea stângă (numită Riva del Carbon, pentru că aici se descărca în trecut cărbunele), două palate bizantine din sec. al XIII-lea, alăturate - Ca' Loredan și Ca' Farsetti, care alcătuiesc astăzi sediul Primăriei din Veneția. Puțin mai încolo, pe aceeași parte, este Palazzo Grimani, construit în sec. al XVI-lea.
Peste drum, după stația San Silvestro, este Palazzo Barzizza, construit în sec. XII-XIII și refăcut prin sec. al XVII-lea.
Pe malul stâng, vei lăsa în urmă Palazzo Benzon, ce i-a aparținut contesei Marina Querini Benzon, o importantă personalitate a sec. al XIX-lea, printre oaspeții căreia s-a numărat poetul englez Lord Byron. Imediat după acesta, înainte de stația Sant'Angelo, este Palazzo Corner-Spinelli, un alt palat masiv, a cărei arhitectură reflectă tranziția de la stilul gotic venețian la cel renascentist.
Pe malul drept, dincolo de canalul Rio di San Polo, este Palazzo Pisani Moretta, din sec. al XV-lea, de o intensă culoare roz somon.
Pe partea stângă, vizavi de stația San Toma, este Palazzo Mocenigo (de fapt un complex alcătuit din patru palate), unde a locuit o perioadă Lord Byron, alături de mai mulți servitori, valetul personal și - se spune - o întreagă menajerie de animale. Tot aici s-ar fi petrecut și dramatica poveste între acesta și Margherita Cogni, una dintre amantele sale care, văzându-se părăsită, l-a atacat cu un cuțit și apoi s-a aruncat în canal.
Canal Grande face apoi o curbă abruptă spre stânga (numită Volta del Canal), iar pe dreapta se ridică Ca' Foscari, un palat gotic înalt, cu o elegantă fațadă de secol XV, unde se află sediul Universității Ca' Foscari.
Puțin mai departe, tot pe dreapta, este Ca' Rezzonico, care adăpostește Museo del Settecento Veneziano ("Muzeul sec. al XVIII-lea în Veneția"). Palatul a fost proiectat în sec. al XVII-lea, de arhitectul Baldassare Longhena, dar a fost finalizat aproape un secol mai târziu. În sec. al XIX-lea a fost ultima reședință a poetului englez Robert Browning, iar în anul 1906, în sala sa de bal au dansat Elizabeth Taylor și Richard Burton.
Vizavi este Palazzo Grassi, ultimul palat construit pe Canal Grande înainte de căderea Republicii. În interiorul său Fundația Pinault organizează adesea expoziții de artă modernă și contemporană.
Un pic mai departe, înainte de pod, este Palazzo Falier (îl recunoști după cele două logii laterale acoperite). Se crede că în acesta ar fi locuit dogele Marino Falier, decapitat în anul 1355, fiind acuzat de lovitură de stat și trădare. Portretul său este singurul care lipsește din impunătoarea Sală a Marelui Consiliu din Palatul Dogilor, în locul său fiind pictată o pânză neagră.
Urmează Ponte dell'Accademia ("Podul Academiei"), ultimul pod peste Canal Grande și al treilea construit din punct de vedere cronologic, în anul 1854. În capătul său din dreapta sunt Galeriile Academiei, adăpostite într-un fost complex monahal.
Canal Grande între Ponte dell'Accademia și bazinul San Marco
Imediat după pod, pe partea stângă, este Palazzo Cavalli-Franchetti (sediu al Institutului Venețian pentru Științe, Litere și Arte), care datează de la sfârșitul perioadei gotice și are o grădină frumoasă.
Urmează Palazzo Barbaro, alcătuit din două edificii construite în secolele XV și XVII. În anul 1885, acesta a fost cumpărat de familia Curtis, niște americani bogați, care țineau aici cercuri literare și artistice, printre ai căror invitați s-au numărat pictorul Claude Monet și scriitorul Henry James.
Pe dreapta, după intersecția cu canalul Rio de S. Vio, este Palazzo Barbarigo, construit în sec. al XVI-lea. Fațada sa îți atrage atenția imediat datorită mozaicurilor din sticlă de Murano. Acestea au fost adăugate la sfârșitul sec. al XIX-lea, de proprietarii care dețineau o fabrică de sticlă și s-au inspirat din decorația Bazilicii San Marco.
Un pic mai jos, pe aceeași parte, este neterminatul Palazzo Venier dei Leoni, sediu al muzeului de artă modernă Peggy Guggenheim Collection.
Peste drum este Palazzo Corner, poreclit și Ca' Granda, care are la nivelul de jos un portic cu trei arcade. Construit în anul 1535, a fost proiectat de arhitectul Sansovino, pentru Jacopo Corner. În timpul stăpânirii austriece, a fost reședința Locotenenței Imperiale, iar astăzi găzduiește Prefectura din Veneția.
Imediat după Muzeul Peggy Guggenheim, dincolo de următorul canal lateral, este Ca' Dario - un palat puțin înclinat, cu fațadă decorată cu marmură colorată, dar cu o reputație înfricoșătoare. Se crede că un blestem face ca toți proprietarii clădirii să fie urmăriți de faliment sau să aibă parte de o moarte violentă. Povestea misterioasă începe chiar cu cel care a comandat ridicarea palatului în sec. al XV-lea. La puțin timp după ce s-a mutat în noua locuință, împreună cu fiica și ginerele său, Giovanni Dario, ambasador al Veneției la Constantinopol, și-a pierdut influența politică și a sărăcit, iar fiica sa a murit de infarct. Mai târziu, prin sec. al XVII-lea, Giacomo Barbaro, un urmaș al familiei, care trăise și el în palat, a fost asasinat în Creta, unde era guvernator. Șirul întâmplărilor suspecte continuă cu un bogat negustor de diamante armean, care și-a pierdut toată averea și a murit sărac și, mai târziu, în sec. al XIX-lea, cu sinuciderea unui englez. Și alți proprietari din sec. al XX-lea au trecut prin scandaluri, au falimentat sau au fost asasinați, ultimul dintre ei fiind industriașul Raul Gardini, care s-a sinucis. Unele personalități faimoase au fost pe punctul de a cumpăra palatul, dar s-au răzgândit - precum tenorul Mario di Monaco, care a avut un grav accident de mașină când era pe drum pentru a vizita clădirea sau regizorul Woody Allen, care a dat înapoi după ce i-a aflat teribila istorie.
Imediat lângă este Palazzo Barbaro Wolkoff care, la sfârșitul sec. al XIX-lea, a aparținut contelui rus Alexander Wolkoff. În anul 1894, la etaj a locuit faimoasa actriță italiană Eleonora Duse, cu care Wolkoff a avut o relație.
Dincolo de un alt canal lateral se află Palazzo Salviati, a cărui fațadă a fost decorată cu mozaic la începutul sec. al XX-lea. Palatul a fost magazin de prezentare al fabricii de sticlă Salviati.
Pe partea opusă, după stația de vaporetto Santa Maria del Giglio, se ridică Palazzo Pisani-Gritti, din sec. al XV-lea, astăzi The Gritti Palace Hotel, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Veneția.
Pe dreapta, după Mânăstirea San Gregorio, se înalță impunătoarea biserică Santa Maria della Salute, construită în sec. al XVII-lea, în semn de mulțumire pentru încheierea unei epidemii de ciuma.
Malul drept se încheie cu Punta della Dogana (numită și Punta della Salute sau Punta da Mar), o construcție triunghiulară din sec. al XVII-lea, care are într-o parte Canal Grande și de cealaltă parte Canale della Giudecca. Aici s-au vămuit până în anii 1980 mărfurile care ajungeau pe mare (de unde și numele, care s-ar traduce prin "Vârful Vămii"). Deasupra fostei clădiri a vămii se găsește Palla della Fortuna, o sferă aurie susținută de doi Atlanți, pe care este o giruetă ce o reprezintă pe zeița Fortuna. În prezent, Punta della Dogana este parte a Colecției Pinault și se organizează expoziții de artă temporare.
Pe stânga este digul San Marco și, dacă nu cobori la San Marco-Vallaresso, ci la San Marco-San Zaccaria, poți admira din vaporetto și Grădinile Regale, Campanila, Piazzetta San Marco și Palatul Dogilor.
Spectacole pe Canal Grande
Regata Storica
În fiecare an, în prima duminică din septembrie, pe Canal Grande se desfășoară Regata Storica ("Regata Istorică"), o competiție de canotaj cu bărci tradiționale, care este menționată pentru prima dată într-un document din anul 1274.
Concursul propriu-zis se deschide cu o spectaculoasă procesiune de ambarcațiuni de paradă, construite după desene și gravuri de epocă. Din anii '50, această procesiune reconstituie primirea triumfală, în anul 1489, a Caterinei Cornaro (regina Ciprului, născută într-o familie venețiană), după abdicarea de pe tron și cedarea insulei către Veneția.
Personajele costumate în Doge și Caterina Cornaro stau într-o gondolă cu patru vâsle, foarte bogat decorată, numită Dogaressa. Aceasta este precedată de Serenissima, un mare vas cu 18 vâsle, care poartă steagurile orașului, muzicienii și pe Capitano da Mar (comandantul suprem al flotei) și care deschide de fapt evenimentul. Urmează zece gondole cu două vâsle în care stau personaje ce întruchipează senatori, magistrați și ambasadori și unsprezece bărci mari cu opt vâsle (bissone), fiecare fiind decorată într-un stil caracteristic Veneției (Veneziana, Bizantina, Floreale, Rezzonico, Pescantina, Nepomucena, Querini, Cavalli, Nettuno, Cinese, Geografia). Cortegiul este urmat de încă vreo 60 de bărci, care poartă personaje îmbrăcate în haine de epocă.
Procesiunea pleacă de la Arsenal și continuă spre bazinul San Marco, unde intră pe Canal Grande, pe care îl parcurge pe toată lungimea, până la Ponte della Costituzione. De acolo se întoarce până la scena construită în față la Ca' Foscari, unde este punctul de sosire al curselor de canotaj. Acestea presupun mai multe tipuri de ambarcațiuni și diferite categorii de vârstă.
Festa Veneziana sull'Acqua
Festa Veneziana sull'Acqua ("Sărbătoarea venețiană pe apă") este o procesiune acvatică care deschide Carnavalul de la Veneția. Un alai de circa o sută de bărci conduse de personaje mascate pleacă de la Punta della Dogana și se îndreaptă către Podul Rialto, unde dau un spectacol plin de culori, fum și confetti. În fruntea alaiului se află Pantegana, un șobolan gigantic din papier mâché, lung de șapte metri, simbol al sărbătorii populare.
Festa delle Marie
Tot în timpul Carnavalului are loc și Festa delle Marie ("Sărbătoarea Mariilor"), o sărbătoare instituită în sec. al X-lea. Printre etapele desfășurării acesteia se numără și defilarea pe Canal Grande, de la Santa Sofia la Piazza San Marco, într-o procesiune de gondole, a celor douăsprezece fete alese pentru această ocazie.
Festa della Salute
În data de 21 noiembrie, atunci când se sărbătorește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în Veneția are loc o mare sărbătoare care are în centru Bazilica Santa Maria della Salute. Este o tradiție ce datează din anul 1630, amintind de sfârșitul epidemiei de ciumă, iar venețienii sosesc în număr mare pentru a-i mulțumi Fecioarei. Cu această ocazie, peste Canal Grande este construit un pod plutitor provizoriu (în trecut era un pod făcut din bărci), care leagă San Marco de Biserica Madona della Salute. Mâncarea venețiană tradițională pentru această sărbătoare este castradina, făcută cu varză și carne de berbec afumată.
