Carnavalul de la Veneția (date și program 2026)
Carnavalul din Veneția (il Carnevale) este unul dintre cele mai faimoase evenimente din întreaga lume. În fiecare an, atrage mii de turiști dornici să trăiască atmosfera magică, să admire măștile venețiene și să participe la spectacolele care au loc în perioada Carnavalului.
Când este Carnavalul de la Veneția?
Perioada în care se desfășoară Carnavalul de la Veneția diferă de la un an la altul. Acest lucru se datorează faptului că este o sărbătoare a cărei dată este legată de data Paștelui, care este și ea una mobilă.
Festivitățile de închidere a Carnavalului au loc în ultima marți (martedì grasso) de dinaintea începerii Postului Paștelui.
În anul 2026, Carnavalul de la Veneția are loc în perioada 31 ianuarie - 17 februarie, timp de 18 zile.
Vrei să mergi în city break la Veneția în perioada Carnavalului?
Contactează-ne pentru o ofertă pe e-mail sau WhatsApp!

Carnavalul de la Veneția 2026
Tema Carnavalului de la Veneția din anul 2026 este Olympus - Alle origini del gioco/ The origins of the game ("Originile jocului"), în onoarea anului olimpic Milano-Cortina și în amintirea competițiilor ce se desfășurau în secolele trecute atunci când avea loc carnavalul venețian. Primarul Veneției a definit carnavalul de anul acesta drept "o punte simbolică între lagună și munți".
Ca în fiecare an, programul Carnavalului cuprinde defilarea carelor alegorice în mai multe insule ale lagunei venețiene, dar și pe continent, în Mestre și împrejurimi, Venice Carnival Street Show, care se desfășoară pe străzile Veneției - cu artiști și acrobați stradali, spectacole de commedia dell'arte, concerte, cele 12 Marii, impresionantele spectacole pe apă de la Arsenal și fastuosul Bal venețian de la Palatul Vendramin Calergi, pe Canal Grande.
Poți găsi programul complet al Carnavalului de la Veneția din anul 2026 pe site-ul oficial. Programul cuprinde următoarele momente mai importante:
Sâmbătă, 31 ianuarie 2026:
- orele 15:00: alegerea celor 12 Marii (Scuola Grande San Giovanni Evangelista)
Duminică, 1 februarie 2026:
- orele 11:00: parada acvatică a Carnavalului 2026
Vineri, 6 februarie 2026:
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
Sâmbătă, 7 februarie 2026:
- defilarea Mariilor pe Canal Grande și prezentarea lor în Piazza San Marco
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
- orele 22:30: Perplex Carnival Party 2026 (Arsenale Carnival Experience)
Duminică, 8 februarie 2026:
- orele 15:00: Defilarea carelor alegorice la Chirignano
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
Joi, 12 februarie 2026:
- orele 15:00: Defilarea carelor alegorice la Pellestrina
- orele 15:00: Carnavalul de la Burano 2026
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
Vineri, 13 februarie 2026:
- orele 15:00: Carnavalul de la Burano 2026
- orele 17:00: Defilarea carelor alegorice la Lido di Venezia
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
Sâmbătă, 14 februarie 2026:
- orele 15:00: Carnavalul de la Burano 2026
- orele 15:00: Defilarea carelor alegorice la Marghera
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
Duminică, 15 februarie 2026:
- orele 14:00: Defilarea carelor alegorice la Campalto
- orele 15:00: Carnavalul de la Burano 2026
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
Luni, 16 februarie 2026:
- alegerea Mariei anului 2026 (Teatrul La Fenice)
- orele 15:30: Defilarea carelor alegorice la Mestre
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)
Marți, 17 februarie 2026:
- proclamarea oficială a Mariei anului 2026 (Piața San Marco)
- orele 14:30: Defilarea carelor alegorice la Zelarino
- orele 15:00: Carnavalul de la Burano 2026
- orele 18:30: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Arsenale Water Show 2026 - Il Richiamo di Olympia (Arsenale Darsena Grande)
- orele 21:00: Official Dinner Show 2026 - Il Canto di Ambrosia (Ca' Vendramin Calergi)

Ce se întâmplă în Veneția în perioada Carnavalului?
Am fost în Veneția de mai multe ori, în diferite perioade, dar atmosfera din timpul Carnavalului este diferită. Puterea magică a orașului-lagună de a te transporta într-o altă lume, misterioasă și seducătoare, este parcă și mai evidentă.
Măștile din Piazza San Marco
În perioada Carnavalului, Piazza San Marco se transformă într-un mare salon de bal, în care personaje ce poartă costume de epocă și măști venețiene elaborate pozează alături de turiști. În cafenelele istorice precum Florian sau Lavena, te vei întâlni cu diferite personaje mascate, unele făcând parte din asociații locale. În fiecare an, cea mai frumoasă costumație este premiată în cadrul unui concurs numit Concorso delle maschere ("Concursul măștilor").


Artă stradală, care alegorice, spectacole și cursuri de realizat măști
Și alte piețe din Veneția, precum Campo Santo Stefano, Campo Santa Margherita, Campo San Cassiano și Piazza Ferretto din Mestre sunt animate de acrobați și artiști stradali, magicieni, clowni și comedianți care dau spectacole de stradă și își aduc contribuția la atmosfera generală de sărbătoare.
În atelierele de măști au loc demonstrații și cursuri de realizat măști venețiene, iar Teatrul La Fenice are un program muzical special pentru această ocazie.
Pe continent și în unele insule ale lagunei venețiene se oganizează defilări ale carelor alegorice.

Parada acvatică a bărcilor tradiționale (Corteo acqueo)
În prima duminică a Carnavalului, pe Canal Grande se desfășoară marea paradă acvatică (Corteo acqueo - Festa veneziana). Este o spectaculoasă procesiune de peste o sută de bărci tradiționale și gondole bogat decorate, la care participă diferite asociații de canotaj, ai căror membri sunt costumați. Parada începe de obicei la orele 11:00, la Punta della Dogana, iar de acolo alaiul se îndreaptă către Podul Rialto. În fruntea sa se află Pantegana, tradiționalul șobolan realizat din papier mâché, lung de circa 7m. În preajma podului, se lansează în aer confetti și fum colorat.


Arsenale Water Show
Tot pe apă se desfășoară și Arsenale Water Show, care are în fiecare an un alt subiect, în concordanță cu tema Carnavalului. Este un impresionant teatru pe apă, cu muzică, coregrafie, jocuri de artificii și efecte speciale, care are loc în Arsenal.
Pentru anul 2026, tema spectacolului este il Richiamo di Olympia ("Chemarea Olympiei"), iar prețurile biletelor (le poți cumpăra de aici) variază între 30 și 50 EUR, în funcție de categorie, cu reduceri pentru copii și familii.
Festa delle Marie
Unul dintre evenimentele principale ale Carnavalului este Festa delle Marie ("Sărbătoarea Mariilor"), în cadrul căreia se alege cea mai frumoasă dintre douăsprezece fete selectate în timpul festivităților de deschidere.
Este o sărbătoare cu rădăcini foarte vechi, care a fost reînviată oficial în anul 1999, de omul de cultură venețian Bruno Tosi.
Încă din sec. al IX-lea, în data de 2 februarie, când se sărbătorea Purificarea Mariei, în Biserica San Pietro di Castello veneau 12 fete alese din popor, însoțite de logodnicii lor, pentru a se căsători, primind binecuvântarea dogelui. La alcătuirea zestrei, pe care fetele o aduceau în biserică, participa statul, dar și nobilimea venețiană. După oficierea ceremoniei de nuntă, fetele erau însoțite cu alai la Piazza San Marco, unde erau invitate la o petrecere la Palatul Dogilor.
Într-un an (844, după unele cronici sau 946, după altele), în timpul slujbei, niște pirați din Dalmația au năvălit în biserică și le-au răpit pe cele douăsprezece fete, cu zestre cu tot. Dogele a organizat imediat o patrulă de urmărire. Venețienii, îmbarcați pe corăbii, i-au prins din urmă pe pirați lângă Caorle și le-au adus pe fete înapoi, recuperând și zestrea. Zona, numită astăzi Porto Santa Margherita (una dintre stațiunile de litoral la Marea Adriatică), era cunoscută în trecut drept Porto delle donzelle ("Portul fecioarelor").
În prezent, Festa delle Marie cuprinde câteva momente importante:
- alegerea celor douăsprezece Marii
- costumarea, defilarea pe Canal Grande și prezentarea Mariilor în Piazza San Marco
- alegerea Mariei care va reprezenta anul respectiv, la Teatrul La Fenice
- proclamarea sa oficială, în Piazza San Marco
Il Volo dell'angelo
Un alt eveniment important care se desfășoară în timpul Carnavalului este il Volo dell'angelo ("Zborul îngerului").
Această tradiție își are originile în sec. al XVI-lea, când un acrobat a coborât liber, în echilibru, din vârful Campanilei, pe o sfoară legată de o barcă ancorată la mal, până în Piazza San Marco, trecând și pe la balconul Palatului Dogilor, pentru a-și prezenta omagiile. Inițial, spectacolul s-a numit lo Svolo del turco ("Zborul turcului"), întrucât acrobatul era turc. De atunci, s-a ținut în fiecare an în perioada Carnavalului, de obicei în ultima zi de joi de dinaintea începerii Postului Paștelui. Odată cu trecerea timpului, tradiția a suferit modificări. De când acrobații au început să coboare cu viteză pe frânghie, agățați de un inel și purtând aripi fabricate, numele s-a schimbat în il Volo dell'angelo ("Zborul îngerului").
În anul 1759, cel care cobora pe sfoară s-a prăbușit în mijlocul mulțimii adunate în piață. De atunci, acrobatul a fost înlocuit cu un mare porumbel de lemn care, coborând din turn, arunca flori și confetti. "Zborul îngerului" s-a transformat astfel în "Zborul porumbelului" (il Volo della colombina).
Întrerupt odată cu căderea Republicii, spectacolul a fost reluat în anul 2001.
Petreceri și baluri mascate
În perioada Carnavalului, au loc în palatele și hotelurile din Veneția mai multe baluri și petreceri mascate. Un exemplu este Hotel Carlton on the Grand Canal, care în zilele de 31 ianuarie, 6 februarie și 13 februarie 2026 organizează apericena, la prețul de 45 EUR, iar în 7 și 14 februarie 2026 organizează cine de Carnaval, la prețul de 75 EUR.
Balul oficial al Carnavalului (cu cină) se desfășoară la Palatul Vendramin Calergi, situat pe Canal Grande. Este un eveniment cu preț ridicat - biletele costă 7-800 EUR și se pot cumpăra de aici. În anul 2026, tema acestui bal este il Canto di Ambrosia.
Și mai opulent și exclusivist este il Ballo del Doge - "Balul Dogelui", care se ține din anul 1994 în Palatul Pisani Moretta, tot pe Canal Grande. În anul 2026, acesta are loc în data de 14 februarie, iar prețurile încep de la 800 EUR.
Sfaturi
Pe lângă sfaturile generale de călătorie pentru Veneția, îți sugerăm ca în această perioadă să ții cont și de următoarele aspecte:
- De Carnaval, zonele cele mai turistice din Veneția pot fi foarte aglomerate, în special în week-end-uri.
- Pentru a avea prețuri mai bune, rezervă cât mai din timp atât avionul, cât și cazarea. În perioada Carnavalului, hotelurile din Veneția pot crește considerabil tarifele. Același lucru se întâmplă și cu prețurile avioanelor, din cauza cererii ridicate. Sugestii de cazare găsești în articolul Unde să te cazezi în Veneția.
Vrei să mergi în city break la Veneția în perioada Carnavalului?
Contactează-ne pentru o ofertă pe e-mail sau WhatsApp!
- În perioada Carnavalului nu se aplică taxa de intrare în Veneția. Acest lucru înseamnă că te poți caza și în alte zone mai apropiate, din afara ariei administrative venețiene, urmând ca de acolo să te deplasezi în Veneția, fără să mai plătești taxa de turist. Fii atent totuși - acest lucru are sens doar dacă prețul cazării este considerabil mai scăzut decât cel al cazării în Veneția, astfel încât să merite efortul și timpul pe care îl vei petrece pe drum.
- Dacă vrei să mănânci la anumite restaurante, fă rezervare cu câteva zile înainte (vezi și articolul despre mâncarea tradițională venețiană).
- Rezervă din timp biletele la obiectivele turistice venețiene cele mai importante, precum Palatul Dogilor, Bazilica San Marco sau Campanila San Marco.
- În perioada Carnavalului este posibil ca traseele vaporașelor să sufere modificări - este vorba în primul rând de liniile 1 și 2, care circulă pe Canal Grande.
- Poartă și tu o mască și fii parte din Carnaval. Pentru a cumpăra o mască venețiană, alege atelierele tradiționale, nu măștile de proastă calitate fabricate în China, care se vând pe toate drumurile. Printre atelierele locale de măști venețiene se numără La Bottega dei Mascareri, Kartaruga, L'Arlecchino, La Corte dei Miracoli, Bluemoon și Ca' Macana.
- La unele baluri mascate din perioada Carnavalului sunt obligatorii costumele de epocă (nu sunt permise hainele de seară). Costul închirierii este ridicat, depășind 2-300 EUR, așa că ia-l în calcul dacă ai de gând să participi la aceste petreceri. Exemple de costume poți vedea la Atelier Bauta.


Istoria Carnavalului de la Veneția
Carnavalul de la Veneția este menționat pentru prima dată în documente în anul 1094, iar în anul 1296 este declarat în mod oficial sărbătoare publică.
Cuvântul carnevale provine de la cuvintele carnem ("carne") și levare ("a scoate, a îndepărta"), referindu-se la eliminarea cărnii în timpul Postului Paștelui. Carnavalul se ținea înainte de post (deși se pare că are origini precreștine) și se sărbătorește și astăzi în multe locuri din Italia și, în general, din lumea catolică.
Venețienii sunt însă cei care l-au făcut faimos în toată lumea, prin petrecerile fastuoase și decadente, care erau organizate în cele mai luxoase palate din oraș și începeau chiar după Bobotează. La mesele somptuoase se serveau stridii acoperite cu foiță de aur și tot felul de tipuri de vânat, iar dulciurile erau adesea aranjate astfel încât să formeze blazonul proprietarului palatului. Oaspeții erau distrați cu spectacole de teatru și acrobație și se organizau dansuri, competiții și parade. Carnavalul venețian devenise atât de faimos, încât prin sec. al XVIII-lea Veneția căpătase porecla de "Orașul Carnavalului". Personajul cel mai reprezentativ pentru această perioadă a fost Giacomo Casanova.

Legile guvernului Republicii, destinate limitării exceselor, nu au reușit să oprească tradiția fastuoaselor petreceri mascate. Acestea au fost însă interzise în anul 1797, odată cu căderea Republicii, mai întâi de către Napoleon și apoi de către austrieci, care se temeau de eventuala izbucnire a unor revolte.
În anii '70, venețienii au reînceput timid să sărbătorească Carnavalul, dar cei care purtau măști erau în special copiii.
În anul 1979, datorită eforturilor comune ale Primăriei, Teatrului La Fenice, Oficiului de Turism, Bienalei și diferitelor asociații venețiene, Carnavalul a fost reluat oficial. Acesta a fost adoptat rapid de industria turistică, în încercarea de a stimula creșterea vizitatorilor în perioada de extrasezon.

Măștile venețiene și costumele de carnaval
În Veneția secolelor trecute, măștile erau ceva obișnuit. Dădeau puterea anonimatului și confereau mister, iar venețienii le foloseau pentru a merge prin oraș fără a fi recunoscuți și pentru a se elibera de convențiile sociale și de prejudecăți. Atunci când cineva întâlnea pe stradă un personaj mascat, obișnuia să îl salute cu formula Buongiorno, signora maschera! ("Bună ziua, doamnă mască!").
Măștile erau purtate atât de cei bogați, cât și de cei săraci, în special în timpul Carnavalulului, dar și cu alte ocazii. Ele anulau diferențele de clasă, contribuind la reducerea tensiunilor care puteau apărea în restul timpului.
Legi care reglementau folosirea măștilor de către populație au apărut încă din anul 1268. Scopul lor era în primul rând acela de a evita ca cei mascați să poarte arme și să comită fărădelegi, dar și ca bărbații deghizați în femei să intre în mânăstiri pentru a seduce călugărițele.

În anul 1436 s-a înființat breasla creatorilor de măști, care erau numiți mascareri, meseria lor fiind astfel recunoscută în mod oficial.
Măștile erau de obicei realizate (așa cum sunt și astăzi) din papier mâché. După ce li se dădea forma, erau colorate și eventual decorate cu mărgeluțe, pene sau panglici.
Costumația venețiană cea mai simplă și cea mai folosită în timpul Carnavalului, în special în sec. al XVIII-lea, se numește baùta. Masca era simplă, de culoare albă, cu nas scurt și ascuțit, care avea rolul de a ascunde vocea purtătorului. Era purtată alături de o mantie neagră, care acoperă o mare parte din corp și adesea de o pălărie neagră, în trei colțuri (tricorn). Această costumație era purtată atât de bărbați, cât și de femei și ascundea perfect indentitatea purtătorului.

La fel de simplă este și masca moretta, de formă ovală, fabricată din catifea neagră și fără gaură pentru gură. Era inițial folosită de femei și nu se lega în jurul capului, ci se ținea între dinți, cu ajutorul unui mic accesoriu. Evident, persoana mascată nu putea vorbi în timpul petrecerii, ceea ce sporea și mai mult aura de mister.
Gnaga era o mască asemănătoare cu chipul unei pisici, folosită de bărbații care se travesteau în femei.
Medico della peste ("Doctorul ciumei") este o mască ce are ochelari și nas în formă de cioc. Amintește de epidemiile de ciumă care au lovit Veneția, în special de cea din anii 1630-1631, în urma căreia s-a promis construirea Bazilicii della Salute. Medicii din acele timpuri purtau o mască ce le acoperea fața în întregime, lăsând spațiu doar pentru ochi, care erau protejați cu ochelari. Nasul era lung și avea două orificii, prin care se putea respira, iar în cavitatea sa se puneau ierburi și esențe, pentru a purifica aerul infectat.

Măștile au fost interzise de Napoleon în anul 1797 și au reapărut odată cu reînvierea Carnavalului, în anul 1979.

Dulciurile tradiționale de Carnaval
Toate dulciurile venețiene specifice perioadei de Carnaval sunt făcute din aluat prăjit și iau diferite forme.
Cele mai întâlnite sunt gogoșile (numite în italiană frittelle și în dialectul venețian fritole). Câteodată le vei găsi pur și simplu sub denumirea de veneziane. Tradiția lor, veche de secole (pe la 1300 exista chiar meseria de fritoleri - cei care preparau gogoșile), a continuat chiar și în anii în care Carnavalul nu s-a mai ținut.

Gogoșile pot fi simple, făcute dintr-un aluat cu stafide și muguri de pin sau umplute cu cremă de vanilie, zabaione, frișcă sau ciocolată.
Există și frittelle con il buco - gogoșile cu gaură în mijloc, care în trecut erau înșirate pe băț. În sec. al XVIII-lea, pictorul Pietro Longhi le-a reprezentat în tabloul "Vânzătoarea de gogoși", expus la Casa Carlo Goldoni.

Minciunelele (numite la Veneția galani) sunt un alt desert tradițional de Carnaval. Se pare că acestea se făceau încă din timpul romanilor, care le preparau în perioada Saturnaliilor. În dialectul venețian, denumirea lor înseamnă "panglică", provenind de la forma lungă și subțire a aluatului.

Tot de Carnaval se mănâncă și castagnole, numite așa datorită formei lor rotunde, ce amintește de o castană.

Mai puțin cunoscute de către turiști, dar foarte apreciate de către venețieni sunt mammalucchi. Aceste deserturi (tot sub formă de aluat prăjit, dar cu o textură și compoziție diversă) s-ar fi născut în insula Murano, dintr-o greșeală a unui cofetar (mai sunt numite și "gogoși greșite"). De acolo au ajuns în Veneția, iar locul cel mai potrivit pentru a le gusta este Pasticceria Targa.
